S-a lasat cu condamnari la inchisoare cu suspendare in dosarul ‘Fraude la referendum’ de la Cluj

 

Magistratii clujeni au dat primele condamnari în dosarul fraudelor de la referendumul din iulie 2012 privind demiterea presedintelui Traian Basescu.

ciocanPresedintele Judecatoriei Cluj-Napoca, judecatorul Lucian Marian, a declarat, vineri seara, pentru AGERPRES, ca o instanta de judecata a institutiei pe care o conduce a pronuntat o sentinta de condamnare.

‘ În dosar au fost trimisi în judecata mai multi inculpati si o parte dintre ei au recunoscut. Cei care au recunoscut au fost condamnati, iar pentru restul se continua judecata’, a precizat Lucian Marian, mentionând ca alte informatii va putea sa ofere doar în cursul zilei de marti.

Potrivit unor surse judiciare, în dosarul respectiv au fost date condamnari cuprinse între 1 si 3 ani de închisoare cu suspendare.

Pe 5 decembrie 2012, mai multe persoane au fost trimise în judecata pentru savârsirea infractiunii de promisiune, oferire sau dare de bani în scopul de a determina alegatorul sa voteze la referendumul din 29 iulie si asociere în vederea savârsirii de infractiuni.

”Procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica a Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie au finalizat cercetarile într-un dosar cunoscut de mass-media sub denumirea ‘Fraude la referendum’ Cluj si au dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatilor: Samson Dumitru (fiul vitreg al ministrului Apararii, Corneliu Dobritoiu – n.red.), Nica Tudorel, Bitu Constantin Sebastian, Magureanu Bogdan Cristian, Hanzi Nicusor Stefan si Niculae Nicholas Vitto, Chiras Gigi Daniel, Hoca Daniel, Hoca Marius, Hoca Petre”, informa, la acea data, un comunicat de presa al PÎCCJ.

Samson Dumitru a fost trimis în judecata sub aspectul savârsirii infractiunii de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegatorul sa voteze în cadrul referendumului si asociere în vederea savârsirii de infractiuni, Nica Tudorel, Bitu Constantin Sebastian, Magureanu Bogdan Cristian, Hanzi Nicusor Stefan, fiecare pentru complicitate la infractiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegatorul sa voteze în cadrul referendumului si asociere în vederea savârsirii de infractiuni.

În acelasi dosar au mai fost trimisi în judecata Niculae Nicholas Vitto, Chiras Gigi Daniel pentru complicitate la infractiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegatorul sa voteze în cadrul referendumului, asociere în vederea savârsirii de infractiuni, precum si sub aspectul savârsirii infractiunii de instigare la exercitarea multipla a votului în cadrul referendumului, Hoca Daniel, Hoca Marius Ioan, Hoca Petre, Lacatus Florin, Otvos Vasile, Aschilean Adrian, Hoca Alexandru, Muza Gabriel, Otvos Aladar, Zoleszak Remus, fiecare pentru savârsirea infractiunii de exercitare multipla a votului în cadrul referendumului.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în contextul organizarii, la data de 29 iulie 2012, a referendumului pentru demiterea presedintelui României, inculpatul Samson Dumitru a organizat „o actiune de mobilizare” a electoratului la nivelul judetului Cluj, în vederea exercitarii dreptului la vot de catre alegatori, „în schimbul unor foloase materiale” constând în bani sau produse alimentare (mâncare si bautura).

„Pentru a pune în aplicare aceasta actiune de mobilizare a electoratului, inculpatul Samson Dumitru a apelat la inculpatii Nica Tudorel, Bitu Constantin Sebastian, Niculae Nicholas Vitto, Chiras Gigi Daniel, pe care i-a adus în acest scop din Bucuresti, precum si la inculpatul Magurean Bogdan Cristian (cunoscut în mediul interlop local din Cluj-Napoca), cu sprijinul carora a contactat lideri ai unor comunitati cu locuitori majoritari cu situatie defavorizata (acestea fiind persoane lipsite de resurse financiare), pe care sa-i capaciteze în exercitarea dreptului la vot în contra unor sume de bani. Astfel, în data de 29 iulie 2012, inculpatul Samson Dumitru a initiat si s-a asociat cu inculpatii Nica Tudorel, Bitu Constantin Sebastian, Niculae Nicholas Vitto, Chiras Gigi Daniel, Magurean Bogdan Cristian, Hanzi Nicusor Stefan, carora le-a promis si remis suma de 14.000 lei, în vederea savârsirii infractiunii prev. de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 3/2000. Totodata, în aceeasi zi, inculpatul Samson Dumitru a oferit, prin intermediul coinculpatilor, sume de bani (respectiv câte 50 de lei de fiecare) alegatorilor din cadrul unor comunitati din comuna Floresti, judetul Cluj si foloase materiale (mâncare si bautura în valoare de 1.500 lei) unor comunitati din cartierul Pata Rât în scopul de a determina alegatorii sa voteze în cadrul referendumului, pe aceleasi criterii”, se arata în comunicatul de presa respectiv.(A- autor: Marius Septimiu Avram, editor: Adrian Dragut), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie