Taxa judiciara de timbru aferenta cererilor de pronuntare a unei hotarâri care sa tina loc de contract autentic de vânzare-cumparare
La scurt timp dupa intrarea în vigoare a NCPC, am constatat ca, unele instante, si-au schimbat practica statornicita cu privire la modul de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru datorat pentru introducerea unor cereri de chemare în judecata având ca obiect pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de contract de vânzare-cumparare în forma autentica.
De obicei, aceste cereri au o frecventa destul de mare pe rolul instantelor din provincie si sunt formulate în temeiul unor antecontracte de vânzare-cumparare încheiate, în majoritatea cazurilor, cu privire la imobile terenuri agricole.
Astfel, la stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru, unele instante tin seama de noile dispozitii din NCPC referitoare la competenta materiala, mai exact art. 104 alin. 1 NCPC potrivit caruia, în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor (a imobilelor) se determina în functie de valoarea impozabila, stabilita potrivit legislatiei fiscale.
Conform acestei noi abordari, discutabila în opinia mea, taxa judiciara de timbru în aceasta materie se stabilieste avându-se în vedere valoarea impozabila a terenului care a facut obiectul antecontractului de vânzare-cumparare, instantele solicitând organelor fiscale competente dovezi cu privire la valoarea de impozitare a terenului în litigiu.
Consider ca aceasta criticabila solutie a fost generata de o gresita interpretare a art. 104 NCPC, prin necorelarea acestui text cu celelalte dispozitii ale capitolului I din Titlul III NCPC, dar mai cu seama de confuzia dintre normele procesuale referitoare la competenta materiala si normele legale speciale privitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru – Legea nr. 146/1997.
Cu toate ca aceasta problema a fost pusa în discutie de principiu[1], unele instante continua sa aplice dispozitiile art. 104 alin. 1 NCPC pentru a determina valoarea taxei judiciare de timbru aferenta cererilor în materia amintita.
În cele ce urmeaza, voi expune succint, schematic, motivele pentru care apreciez ca stabilirea taxei judiciare de timbru ar trebui sa se faca în continuare prin raportare la dispozitiile Legii nr. 146/1997 si nu tinându-se cont de articolele din NCPC, care reglementeaza, de fapt, determinarea competentei materiale dupa criteriu valoric.
În primul rând, trebuie observat ca art. 104 alin. 1 din NCPC este plasat în cadrul sectiunii a II-a a capitolului I, Titlul III NCPC, sectiune care poarta denumirea „Determinarea competentei dupa valoarea obiectului cererii introductive de instanta”.
Astfel, din interpretarea sistematica a dispozitiilor capitolului I din titlul III al NCPC, reiese cu îndestulatoare evidenta ca aceste reglementari se refera în mod exclusiv la stabilirea competentei materiale dupa valoarea obiectului cererii de chemare în judecata, introducându-se astfel un criteriu valoric de determinare a acestei competente.
În acest context, se poate observa ca prin art. 104 alin. 1 NCPC, legiuitorul a intentionat sa deroge de la dispozitiile art. 98 alin. 1 NCPC stabilind ca, atunci când cererea de chemare în judecata are ca obiect un drept real asupra unui imobil, determinarea competentei materiale nu se va face prin raportare la valoarea obiectului aratata în cerere de catre reclamant, ci va fi avut în vedere un criteriu valoric obiectiv ce reiese din valoarea de impozitare a imobilului.
De asemenea, prevederea articolului 194 alin. 1 lit. c teza a II-a Cod procedura civila se refera la faptul ca, în cazul imobilelor, cererea de chemare în judecata nu va cuprinde valoarea imobilului dupa pretuirea reclamantului, asa cum se prevede de teza I, lit. c a art. 194 alin. 1 NCPC, ci valoarea imobilului ce va fi aratata in cerere va trebui sa fie obligatoriu valoarea impozabila a imobilului. Prin aceasta dispozitie, s-a impus astfel si obligatia reclamantului de a depune odata cu cererea de chemare in judecata si anumite inscrisuri doveditoare cu privire la valoarea impozabila a imobilului.
Prin introducerea acestui crietriu obiectiv de stabilire a valorii imobilului (fara expertiza pretuitoare) în vederea determinarii competentei materiale, probabil ca legiuitorul a urmarit sa evite si sa cenzureze situatiile în care partile pot influenta competenta materiala a instantei, subevaluând ori supraevaluând imobilul în litigiu.
În orice caz, consider ca art. 104 alin. 1 din NCPC nu poate fi folosit drept temei legal pentru determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru, pentru care exista dispozitii speciale în vigoare în Legea nr. 146/1997, pentru simplul fapt, evident dupa parerea mea, ca art.104 alin. 1 NCPC se refera doar la stabilirea unui crieriu valoric obiectiv de determinare a competentei materiale.
În al doilea rând, trebuie observat ca în materia taxelor judiciare de timbru, dreptul comun este înca reprezentat de Legea nr. 146/1997.
Potrivit art. 31 alin. 2 din aceasta lege, taxarea cererilor pentru pronuntarea unei hotarâri judecatoresti care sa tina loc de act autentic de înstrainare a unor bunuri imobile se face la valoarea imobilului declarat de parti. În cazul în care valoarea declarata de parti este inferioara valorii orientative stabilite prin expertiza întocmita de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la aceasta din urma valoare.
Aceasta dispozitie legala este înca în vigoare, nu a fost abrogata în niciun fel, si trebuie în continuare sa fie aplicata si sa îsi produca efectele cu aceeasi forta cu care s-a impus si anterior NCPC.
Faptul ca NCPC a intrat în vigoare ulterior Legii nr. 146/1997 nu înseamna ca legea privitoare la taxele judiciare de timbru nu îsi pastreaza în continuare caracterul special si derogator de la dreptul comun, reprezentat în prezent de NCPC.
Consider ca fiind vadit neîntemeiata opinia potrivit careia dispozitiile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 ar fi fost abrogate indirect prin art. 83 alin. 1 lit. k din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a noului Cod civil.
Art. 83 alin. 1 lit. k din Legea nr. 76/2012 se refera la abrogarea, la data intrarii în vigoare a NCPC, a oricaror dispozitii contrare, chiar daca sunt cuprinse în legi speciale.
Asa cum aratam mai sus, se poate observa ca dispozitiile art. 104 alin. 1 NCPC se refera exclusiv la determinarea competentei materiale în cazul litigiilor ce au ca obiect bunuri imobile, pe când dispozitiile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 reglementeaza modul de stabilire al cuantumului taxei judiciare de timbru în cazul unor cereri ce au ca obiect pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic referitoare la bunuri imobile.
Consider ca este de domeniul evidentei ca, prin prisma obiectului de reglementare (competenta materiala/taxa judiciara de timbru), dispozitiile art. 104 alin. 1 NCPC si art. 31 alin. 2 din Legea 146/1997, nu pot fi în niciun caz socotite ca fiind contrare în sensul art. 83 alin 1 lit. k din Legea nr. 76/2012, astfel încât prevederile din legea taxelor judiciare de timbru sa fie considerate abrogate.
În al treilea rând, presupunând, prin absurd, ca dispozitiile art. 104 alin. 1 NCPC ar constitui reglementari în raport de care s-ar stabili cuantumul taxei judiciare de timbru, chiar si în acest caz, apreciez ca acest articol ar fi absolut inaplicabil cererilor ce au ca obiect pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic.
Într-adevar, din lecturarea dispozitiilor articolului amintit, se poate lesne observa ca aceste reglementari se refera exclusiv la cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, cu alte cuvinte se aplica actiunilor reale imobiliare.
Foarte recent, ICCJ a transat o veche divergenta doctrinara si jurisprudentiala cu privire la natura actiunilor civile prin care se solicita pronuntarea unei hotarâri judecatoresti care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare a unui imobil, stabilind prin Decizia RIL nr. 8/2013 ca actiunile mentionate au caracterul unor actiuni personale imobiliare.
Acestea sunt motivele pentru care consider ca art. 104 alin. 1 din NCPC nu poate constitui o dispozitie legala prin prisma careia sa se stabilieasca cuantumul taxei judicare de timbru în cadrul cererilor având ca obiect pronuntarea unor hotarâri care sa tina loc de act autentic. În fine, îmi exprim speranta ca practica instantelor la care m-am referit ca fiind eronata, sa fie una izolata si care sa se estompeze pâna la disparitie, pe masura ce se va crea o jurisprudenta clara în legatura cu interpretarea dispozitiilor NCPC pe care le-am analizat.
[1] Prof.Univ.Dr. Gabriel Boroi – Conferinta INM din 21.03.2013; Liviu Zidaru – Conferinta INM din 21.03.2013 – Proiect româno-elvetian „Asistenta pentru consolidarea capacitatii institutionale în domeniul formarii judecatorilor si procurorilor pentru aplicarea noilor legi” – Program comun formare continua la nivel centralizat-formare continua la nivel descentralizat, www.inm-lex.ro. Judecator, Judecatoria Rosiorii de Vede, Cosmin Radu Mitroi, juridice.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!