Recomandarea lui Varujan Vosganian: Sistemul bancar trebuie sa se restructureze

 

Sistemul bancar trebuie sa se restructureze întrucât sediile bancilor sunt uneori prea mari sau prea multe, a declarat, joi, într-o conferinta de presa, Varujan Vosganian, ministrul Economiei.

varujan vosganian1„Sistemul bancar trebuie sa se restructureze. Poate ca sediile sunt uneori prea mari, poate ca sediile sunt prea multe, poate ca este nevoie de o reevaluare a costurilor, nu neaparat dând oameni afara, ci astfel încât costurile tranzactiilor sa se mai reduca si diferenta dintre dobânda activa si dobânda de referinta a Bancii centrale, ecartul, sa mai scada putin”, a spus Vosganian.

Potrivit acestuia, la venirea crizei sistemul bancar din România a fost oarecum defazat.

„În clipa în care noi, în 2008, a trebuit sa luam masuri de prevenire a crizei, sistemul bancar a fost prociclic, iar acum când ar trebui sa ne relansam este foarte precaut, si nu numai ca este foarte precaut, dar în negocierile pe care le are sistemul bancar cu diverse firme este neîndurator, este lipsit de flexibilitate în ceea ce priveste abordarea situatiilor financiare ale companiilor. Va trebui sa vedem cât la suta din sistemul bancar merge pe provizioane, cât merge pe rezervele minime, pe titluri de stat si cum reusim sa reducem dependenta statului de finantarea interna si cât ramâne pentru dezvoltare. Ce ramâne pentru dezvoltare va trebui, împreuna cu Banca Nationala, sa gasim o formula de dialog cu bancile care chiar sa deserveasca dezvoltarii. Aici s-ar mai adauga si institutiile financiare non-bancare, de la Fonduri de pensii, pâna la Fondurile private de orice alta natura si fondurile de garantare si Bursa”, a explicat ministrul Economiei.

Varujan Vosganian participa la conferinta ‘Cei mai mari jucatori din economie’, organizata, joi, la Bucuresti.

În cadrul evenimentului, liderii celor mai mari 80 de piete din economie sunt invitati sa realizeze o analiza a evolutiei propriilor afaceri într-o perioada marcata de începutul cresterii economice.

Pe lista celor invitati sa sustina discursuri se afla oficiali ai statului, reprezentantii celor mai mari banci si companii din România, de stat sau private, dar si oameni de afaceri.(AS – autor: Florin Barbuta, editor:Mariana Nica), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie