Ministerul Justitiei anunta ca modificarea competentei DNA a fost solicitata deoarece procurorii sunt supraincarcati
Proiectul de ordonanata de urgenta pentru modificarea competentei DNA, discutat miercuri în sedinta de Guvern, a fost înaintat de Ministerul Justitiei (MJ) la propunerea lui Daniel Morar, fiind solicitat deoarece normele actuale au dus la supraîncarcarea procurorilor, arata ministerul.
Guvernul a discutat miercuri eliminarea din competenta Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) a cerectarii infractiunilor vamale si de evaziune fiscala cu daune sub un milion euro echivalent în lei, anchetarea acestor cazuri urmând sa treaca în atributia parchetelor, au spus pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Masura a fost discutata în sedinta de miercuri a Executivului, sub forma unui proiect de ordonanta de urgenta initiat de Ministerul Justitiei, ca urmare a unei solicitari în acest sens a DNA, au mai aratat sursele citate.
„La propunerea prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, înaintata Ministerului Justitiei în cursul lunii februarie 2013, dupa consultarea Directiei Nationale Anticoruptie si cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerul Justitiei a înaintat Guvernului României, spre aprobare, o ordonanta de urgenta a Guvernului pentru modificarea art. 13 alin. (12) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie”, se arata într-un comunicat al MJ.
În februarie 2013, postul de prim-adjunct al procurorului general era ocupat prin delegare de Daniel Morar, fostul procuror-sef al DNA (2005 – 2012).
MJ mai arata, în comunicatul emis miercuri, ca propunera legislativa vizând modificarea competentei DNA a fost transmisa spre informare expertilor Comisiei Europene si ca raspunde „exigentelor asumate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare de a asigura functionarea optima a DNA, a carui activitate trebuie sa se concetreze pe combaterea cazurilor de mare coruptie si solutionarea cu operativitate/celeritate a acestor cazuri”.
„Modificarea legislativa a fost solicitata deoarece normele actuale care stabilesc competenta DNA au dus la supraîncarcarea procurorilor. Astfel, datele statistice arata ca volumul de activitate al DNA a crescut cu 11,96 la suta în 2012, cu 13,5 la suta în 2011 si cu 19,75 la suta în 2010. Aceasta împrejurare a determinat ca numarul mediu de dosare aflate în lucru la un procuror DNA care desfasoara activitate de urmarire penala, sa fie de 80 – 90 de dosare”, spun în continuare reprezentantii MJ, adaugând ca se produc „întârzieri semnificative în efectuarea actului de justitie”.
MJ mai arata ca, în mod concret, prin proiectul de act normativ propus, se modifica competenta DNA astfel încât pe viitor, în cazul infractiunilor de înselaciune prevazute la art. 215 alin. 1, 2, 3 si 5 din Codul penal, al infractiunilor prevazute la art. 175, 177 si 178 – 181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificarile si completarile ulterioare, si în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, daca s-a cauzat o paguba materiala mai mica decât echivalentul în lei a 1 milion de euro, cauzele vor instrumentate de celelalte unitati de parchet.
Pe de alta parte, prin proiectul de ordonanta, nu se modifica prevederile referitor la infractiunile de coruptie, iar cauzele de înselaciune si evaziune fiscala care sunt conexe cu fapte de coruptie vor fi în continuare instrumentate de DNA.
Cauzele înregistrate la DNA anterior intrarii în vigoare a ordonantei ramân în competenta directiei si vor fi solutionate de catre aceasta structura specializata, se mai mentioneaza în comunicatul MJ.
Potrivit surselor guvernamentale citate, „în motivarea necesitatii actului normativ, ministrul Justitiei a aratat ca aproximativ 40 la suta din cazuistica de care se ocupa procurorii DNA este constituita din infractiuni de evaziune fiscala si vamala. Cea mai mare parte a acestor cazuri sunt infractiuni cu un prejudiciu relativ mic. DNA a fost creat pentru acte de mare coruptie, iar o astfel de cazuistica blocheaza activitatea procurorilor”.
Contactat de MEDIAFAX si solicitat sa comenteze aceasta informatie privind eliminarea competentei DNA de cercetare pentru infractiuni vamale si de evaziune cu daune sub un milion de euro, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat ca a fost o discutie fara sa fie luata deocamdata o decizie.
„A fost o discutie pe o propunere a DNA care devanseaza aplicarea unor texte ce se vor regasi în noul Cod de Procedura Penala. Nu este decis înca”, a spus Robert Cazanciuc.
În primavara acestui an, premierul Victor Ponta afirma ca atributiile Directiei Nationale Anticoruptie ar trebui redefinite, deoarece s-a ajuns la situatia în care fiecare procuror are si 100 de dosare, astfel ca nu este posibil fizic sa fie rezolvate toate cazurile.
„Am discutat cu cei de la DNA, am spus «Uitati-va ca v-ati luat prea multe atributii si, practic, nu mai reusiti ca oameni sa faceti fata. Mai hotarâti-va odata ce vreti sa tineti la DNA, decideti voi, nu politicul, si restul dati-le înapoi la parchetele obisnuite»”, a relatat atunci Ponta. Laura Mitran, Catalina Cocolos, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!