Ritmul actual de contractare pentru „Prima Casa” va duce la epuizarea banilor alocati, in trei luni
Valoarea finantarilor acordate prin programul „Prima Casa” în acest an a ajuns la 490 milioane euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri de 300 de milioane de euro, care se vor epuiza însa în trei luni, daca se va mentine ritmul actual de contractare.
De la lansarea programului, în 2009, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat 94.000 de garantii, valoarea finantarilor ajungând la aproape 3,5 miliarde de euro, potrivit Mediafax.
Valoare medie a finantarii accesate pe toata perioada de derulare a programului este de circa 39.000 euro, iar 28% din valoarea garantiilor acordate a fost destinata achizitiei de imobile construite între anii 2008 si 2013. Rata de default se mentine scazuta, la doar 0,1% din totalul creditelor acordate.
„Programul poate continua, în limita fondurilor disponibile, pâna la sfârsitul anului 2013, factorul determinant fiind ritmul de acordare a finantarilor de catre banci si implicit rapiditatea consumarii plafonului alocat fiecarei banci”, au declarat reprezentantii Fondului, raspunzând unei solicitari Mediafax.
Fondurile alocate programului ar putea sa nu ajunga însa pentru întreg anul având în vedere ca în doar trei luni au fost cheltuite aproape 300 de milioane de euro, respectiv 100 de milioane de euro pe luna. Daca este luat în calcul un ritm similar lunar de absorbtie a sumelor, pâna la finele anului ar fi necesare circa 600 de milioane de euro, fata de disponibilul actual de 300 de milioane de euro.
La sfârsitul lunii martie, reprezentantii Fondului au anuntat ca valoarea finantarilor acordate prin programul „Prima Casa” a ajuns la 3,18 miliarde de euro, pentru 87.000 de beneficiari, fiind disponibile fonduri în valoare de 572 milioane de euro.
Beneficiarii programului sunt persoane care nu detin în proprietate exclusiva sau împreuna cu sotul/sotia nicio locuinta sau care au în proprietate exclusiva sau împreuna cu sotul/sotia cel mult o locuinta, dobândita prin orice alt mod decât prin „Prima Casa”, în suprafata utila mai mica de 50 mp.rtv.net
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!