Miting la Bucuresti pentru stoparea calendarului de liberalizare a pretului la energie

 

Reprezentantii Federatiei Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie, Federatiei Sindicale a Siderurgistilor Metarom, Federatiei Nationale Sindicale Solidaritatea-Metal si Federatiei Generale a Sindicatelor Familia participa, miercuri, la un miting în fata Guvernului prin care solicita stoparea calendarului de liberalizare a pretului la energie.

protest scumpiri gaze„La manifestatie vor participa aproximativ 2.000 de membri ai celor patru federatii din industrie, care protesteaza fata de perspectiva pierderii locurilor de munca ca urmare a majorarii pretului la gaze si energie electrica.

Aceste masuri de o duritate fara precedent au fost angajate si asumate de guvernanti la presiunea „Troicii” (Fondul Monetar International, Comisia Europeana, Banca Central Europeana), fara sa fie analizate cu discernamânt consecintele pe termen mediu si lung asupra economiei nationale.

Daca pâna în anul 2.000, Fondul Monetar International era singura institutie financiara care lua decizii aberante si antisociale, azi, organismele financiare ale Uniunii Europene merg mâna în mâna, protejând marile companii, care în parte apartin unor state din Europa de Vest, distrugând sistematic si calculat industria statelor din Europa de Est”, se arata într-un document semnat de cele patru federatii, citat de Agerpres.

Acestea considera ca, în România, masura de crestere a preturilor actuale la gaze si energie electrica va duce la preturi total necompetitive a produselor finite realizate în întreprinderi si la falimente în lant.

În concluzie, federatiile solicita Guvernului sa stopeze calendarul de crestere a preturilor la gazele naturale. Iulian Tudor, rtv.net

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie