Datoria publica – Modificarea normelor de aplicare a prevederilor
In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 360 din data de 18 iunie 2013 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 362/2013 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.470/2007.
Actul normativ completeaza normele metodologice de aplicare a OUG nr. 647/2007 privind datoria publica, prin crearea posibilitatii ca, in cadrul unei emisiuni de obligatiuni pe pietele internationale, sa fie lansate mai multe instrumente/serii cu caracteristici diferite in ceea ce priveste maturitatea, valuta si/sau modul de calcul al dobanzii etc.
De asemenea, se armonizeaza prevederile din procedura lansarii emisiunilor titlurilor de stat aprobate prin HG nr. 1470/2007, cu prevederile OUG nr. 96/2012.
Se introduc prevederi referitoare la criteriile dupa care va actiona MFP pentru mentinerea in permanenta a unui sold corespunzator in contul curent general al trezoreriei statului.
Astfel, MFP va actiona dupa urmatoarele criterii: structura pe valute si in moneda nationala a serviciului datoriei publice scadent in intervalul urmator de 12 luni, nivelul deficitului anual bugetar aprobat, strategia de finantare a deficitului bugetar in valuta si in moneda nationala, strategia de refinantare a datoriei publice scadente in intervalul urmator de 12 luni, evaluarea posibilelor socuri care se pot manifesta pe piata interna si externa, precum si constituirea si mentinerea unei rezerve financiare in valuta. juridice.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!