Romania nu aproba proiectul de revizuire a Directivei pe tutun

 

Autoritatile noastre nu sunt de acord cu propunerile facute la nivelul CE pentru revizuirea Directivei pe tutun, potrivit documentului care exprima pozitia de tara fata de acest proiect.

tigari_51455200În prezent, Consiliul de Ministri si Parlamentul European (PE) analizea-za propunerea de revizuire a Directivei în domeniu, care a fost adoptata de Comisia Europeana (CE) în luna decembrie a anului trecut. Reprezentantii CE estimeaza ca acest proiect va fi adoptat în 2014 si va intra în vigoare în perioada 2015-2016.

Pâna atunci, parlamentele statelor membre pot sa examineze propunerea de revizuire si sa trimita oficial comentarii si amendamente.

Actul legislativ propus prevede norme noi si mai stricte privind modul în care pot fi fabricate, prezentate si comercializate produsele din tutun, vizând alinierea legislatiilor, reglementarilor si prevederilor administrative ale statelor membre UE cu privire la nivelul maxim de gudron, nicotina si monoxid de carbon al tigaretelor, folosirea avertismentelor de sanatate si a altor informatii pe ambalajul produselor din tutun.

Alaturi de România, s-au exprimat public împotriva prevederilor proiectului de Directiva si Polonia, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Spania, Italia. Desi înca nefinalizata, pozitia Germaniei, care a reiesit din sedintele grupurilor de lucru de pâna acum, este foarte apropiata de cea a tarii noastre.

Pozitia tarii noastre, prin care ne opunem principalelor prevederi ale propunerii de Directiva, printre care interzicerea tigaretelor slim, a celor cu arome sau marirea avertismentelor de sanatate pâna la 75% din suprafata pachetului, vine în urma faptului ca industria tutunului a adus la bugetul de stat, anul trecut, peste 3 miliarde euro, fiind al doilea mare contributor la bugetul public, dupa cea petroliera.

Documentul citat arata ca suma de 3 miliarde euro ar fi redusa dramatic daca propunerea de Directiva ar fi adoptata în forma actuala.

„România sustine masurile de reglementare a produselor din tutun, în masura în care acestea sunt echilibrate si proportionate cu obiectivul urmarit, acela de a îmbunatati nivelul de sanatate a populatiei, usor de implementat si duc la o corecta informare a consumatorilor”, mai precizeaza documentul.

Acesta subliniaza: „Prevederile referitoare la interzicerea unor categorii de produse pot determina o contractie de aproximativ 20,36% din totalul pietei legale, concomitent cu o reorientare a consumatorilor catre produse similare provenite din contrabanda, precum si diminuarea corespunzatoare a veniturilor bugetare, estimata la circa 1,5 miliarde lei. Reorientarea consumatorilor catre produse de contrabanda ar putea inclusiv duce la cresteri ale riscurilor la adresa nivelului de sanatate al populatiei, având în vedere lipsa unui control asupra modului de producere a acestora”.

România nu sustine interzicerea aditivilor si ingredientelor cu „aroma caracteristica”, printre care se afla si mentolul, dar este de acord cu reglementarea produselor din tutun puternic aromatizate, cu aroma specifica de fructe sau de dulciuri, care au potentialul sa încurajeze si sa faciliteze consumul de tutun în rândul tinerilor si copiilor.

„România îsi exprima rezervele privind interzicerea productiei si comercializarii de tigari mentol si slim, masuri propuse Comisia Europeana. Nu credem ca interzicerea productiei si comercializarii de tigari mentol si slim respecta aceasta proportie corecta între criteriile de natura economica si cele care tin de sanatatea populatiei”, a declarat, recent, la Bruxelles, Varujan Vosganian, ministrul Economiei.

Nu în ultimul rând, securizarea frontierei de Est a Uniunii Europene, în vederea aderarii României la spatiul Schegen, comporta costurile unei logistici care poate deveni împovoratoare, în conditiile unei potentiale cresteri a fenomenului de contrabanda, precum si de relocare a unor resurse în vederea combaterii traficului ilicit, potrivit pozitiei noastre de tara.

Printre altele, având în vedere existenta mijloacelor de comunicare privind metodele de renuntare la fumat, faptul ca introducerea prevederilor referitoare la marirea suprafetei avertismentelor combinate poate fi interpretata ca o restângere evidenta a dreptului de a folosi marcile comerciale si ca propunerea de pozitionare a avertismentului de sanatate în partea de sus a pachetului face imposibila aplicarea timbrului care atesta plata accizei iar pozitionarea lui în partea de jos a pachetului l-ar lasa intact la deschiderea pachetului, oferind posibilitatea reutilizarii acestuia, tara noastra propune mentinerea prevederilor legislatiei nationale în vigoare privind dimensiunea avertismentelor de sanatate sau, eventual, cresterea dimensiunii avertismentului de sanatate la 45% din suprafata pachetului, pozitionarea avertis-mentelor de sanatate în partea de jos a pachetului si mentinerea timbrului fiscal în partea de sus, ca sigiliu.

În forma actuala, proiectul prevede adoptarea unor masuri precum introducerea ambalajelor generice (prin eliminarea tuturor formelor de prezentare a marcii, cu exceptia numelui de marca ce ar fi prezentat într-un font uniform si identic pentru toate brandurile existente pe piata), interzicerea afisarii produselor la punctele de vânzare, marirea pictogramelor cu avertismente de sanatate de la 30% la 75% din suprafata pachetului, stabilirea unei liste comune de ingrediente permise sau interzise pentru utilizare în produsele din tutun, interzicând utilizarea de tigarete, tutun de rulat si produse din tutun nefumigene cu arome caracteristice.

Toti jucatorii din industria tutunului, de la cultivatori pâna la distribuitori, dar si reprezentantii industriilor conexe si chiar si autoritatile din tarile membre UE si-au aratat, scepticismul fata de aceste potentiale reglementari. Reprezentantii sectoarelor mentionate au spus, la unison, ca, daca vor fi adoptate, aceste reglementari nu-si vor atinge obiectivul, ba, mai mult, vor conduce, printre altele, la cresterea contrabandei si a nivelului ratei somajului.

Comisia Europeana a primit 14 avize negative motivate pe principiul subsidiaritatii (principiu potrivit caruia problemele aparute la un moment dat, într-un sistem, sunt solutionate la cel mai apropiat nivel decizional al acestora), privind propunerea de revizuire a Directivei pe tutun, din partea unui numar de opt state membre, fiecarui parlament national fiindu-i atribuite doua voturi. Cele 14 avize apartin Suediei, Cehiei, Greciei, Italiei, Bulgariei, Portugaliei, Danemarcei si Camerei Deputatilor a Parlamentului României. Emilia Olescu, bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie