O treime din IMM-uri intra in faliment in primul an de la infiintare
Spiritul antreprenorial din România nu este foarte ridicat, dar chiar si asa se înfiinteaza destule IMM-uri noi în fiecare an. Din pacate, doar doua treimi dintre acestea reusesc sa ramâna în activitate dupa un an
Ministrul delegat pentru IMM-uri, turism si mediul de afaceri, Maria Grapini, se plângea, recent, ca numarul de IMM-uri raportat la mia de locuitori este de trei ori mai mic decât media europeana. Ce nu a spus ministra IMM-urilor este ca firme noi se înfiinteaza destul de multe în fiecare an, însa multe dintre ele dau faliment înainte de a împlini un an. Si nu se refera nici la faptul ca statul ar putea ajuta IMM-urile, dar nu prin facilitatea de credit, ci prin reduceri ale taxelor si impozitelor. Datele Institutului National de Statistica arata ca procentajul de firme noi raportat la nivelul anului 1995, când existau 388.180 firme, este de peste 30% în ultimii zece ani. Vârful a fost atins în 2008, când rata de creare a fost de 42,4%, dar chiar si în 2011, ultimul an din raportul INS, procentajul a fost de 36,1%, echivalentul a 140.083 firme noi. Jumatate dintre acestea, 47,3%, au fost înterprinzatori individuali, iar restul, 52,7%, societati comerciale.
O treime dintre firme stau degeaba
Numarul mediu de angajati, în 2011, la întreprinzatorii individuali a fost de 1,7, în timp ce la societatile comerciale cifra urca pâna la 3,7. Pare putin, dar sa nu uitam ca vorbim de întreprinderi mici si mijlocii, care totalizeaza circa 420.000 de firme, ceea ce înseamna ca angajeaza un total de peste un milion de persoane. Adica mai bine de o treime din totalul angajatilor din sectorul privat (si vorbim doar de angajatii cu carte de munca, nu de cei fara acte).
Un procentaj destul de mare din firmele nou-înfiintate dispar în primul an de activitate. În 2011, procentajul a fost de 9,1%, în scadere de la 9,8% în 2010 si de la 17% în 2009. De altfel, se remarca o oarecare stabilitate în ultimii trei ani fata de perioada dinainte, cu o pondere a închiderilor de circa 10% fata de 20% sau mai mult. Problema este mai degraba în zona firmelor active sau inactive. Doar între 60% si 70% ramân active la un an dupa înfiintare, la nivelul lui 2011 fiind 63,4%. Restul, între 20% si 30% din total, ramân firme înfiintate, dar inactive. În timp ce majoritatea celor care înfiinteaza o noua firma au cel putin studii liceale (60%), dupa grupe de vârsta cele mai multe IMM-uri sunt create, în 2011, de cei între 30 si 39 de ani, cu o pondere de 35,5%. Pe locul secund, cu o pondere de 20%, sunt cei sub 30 de ani, iar cei între 40 si 49 de ani totalizeaza 27,3%. Cei între 50 si 59 de ani ocupa o pondere de 12,8%, iar cei peste 60%, de 4%.
De apreciat, de altfel, curajul celor aflati de vârsta pensionarii de a încerca antreprenoriatul. Cele mai mari probleme legate de oferta semnalate de IMM-urile noi sunt cele legate de lipsa de resurse, 76,9%, în timp ce lipsa clientilor sau clienti care platesc cu întârziere se regaseste la 53% dintre firme. O alta problema semnificativa este cea a accesului limitat la credite, semnalata de 39,7%, dar, în acest caz, este greu de crezut ca o firma cu doar câteva luni de activitate poate primi vreun credit bancar. În zona problemelor legate de cerere, cea mai mare problema este cea a concurentei mari (76,6%), în timp ce clientii cu fonduri reduse creeaza dificultati pentru 64,2%. De asemenea, 4,1% reclama faptul ca firma este prea putin cunoscuta, dar în acest caz vina apartine mai degraba antreprenorilor care nu stiu sa îsi faca reclama. Însa „inabilitatea în marketing“ este invocata de doar 32,5% dintre antreprenori. Aurel Dragan, capital.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!