Mall-ul European Retail Park Focsani a intrat in insolventa

 

Dezvoltatorul belgian BelRom, care a finalizat pe piata locala cinci parcuri comerciale în urma unor investitii de circa 300 mil. euro, a cerut intrarea în insolventa a mallului pe care îl detine în Focsani, iar judecatorii Tribunalului Bucuresti i-au acceptat astazi cererea.

Mall-ul European Retail Park FocsaniAcesta este al doilea mall intrat în insolventa anul acesta, dupa Electroputere Park din Craiova, în care sunt implicati tot patronii de la BelRom.

Capital a scris înca din 2011 de problemele prin care trecea acest proiect si cererile de insolventa care se adunau pe numele dezvoltatorului. Printre partenerii care au cerut insolventa European Retail Park Focsani, construit prin intermediul firmei Bel Rom Sapte, se numara firma timisoreana Instalniva care lucrat în 2008, în subantrepriza, pentru realizarea instalatiilor electrice ale proiectului. În 2009, antreprenorul centrului comercial, firma NM Construct, a cerut insolventa Bel Rom, însa dosarul a fost închis ca urmare a renuntarii creditorului, dovada ca datoria a fost recuperata. Tot la instanta a apelat si Cegis Imobiliare, unul dintre cei mai mari administratori de centre comerciale din tara, pentru a-si recupera datoriile de la belgieni. Actiunea Cegis a avut câstig de cauza, deoarece în 13 mai 2010 dosarul a fost închis pe motiv ca firma îsi încasase datoria.

Centrul comercial din Focsani avea în 2011 pierderi de circa 700.000 de euro, la o cifra de afaceri neta de 4,2 mil. euro. Datoriile totale ale companiei se ridcau la 42 mil. euro, potrivit datelor publicate de Ministerul Finantelor Publice.

Tranzactie ratata

În 2009, belgienii de la BelRom au ratat o tranzactie de circa 100 mil. euro, dupa ce New Europe Property Investments (NEPI) a refuzat sa mai finalizeze achizitia celor doua proiecte European Retail Park Focsani si Bacau. Negocierile dintre cei doi investitori au început prin vânzarea European Retail Park Braila, pentru suma de 63 mil. euro, cea mai mare tranzactie încheiata în 2009.

Ruperea întelegerii dintre cele doua parti a facut ca datoriile belgienilor sa se adune si sa înceapa sa apara întârzieri de plata catre creditori.

În ultimii cinci ani, BelRom a mai vândut doua parcuri comerciale, în Sibiu si Târgu Mures, pentru circa 170 mil. euro în total, catre fondul britanic Argo Real Estate, respectiv catre grupul francez Natixis. Alexandru Urzica, capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie