Autoritatile pot limita dreptul la viata intima
Dreptul la viata intima, familiala si privata nu este absolut, ci, în anumite conditii, acesta poate fi supus unor limitari ori restrictii sau ingerinte din partea autoritatilor, arata Curtea Constitutionala a României în motivarea deciziei de respingere a exceptiilor referitoare la publicarea declaratiilor de interese din Legea ANI.
CCR a publicat miercuri motivarea deciziei CCR din 29 aprilie prin care a respins exceptiile ridicate de Kerekes Karoly si de Brîndusa Novac referitoare la prevederilor Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii 144/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, în ansamblul sau, si a prevederilor art.1 alin.(3), art.6 alin.(1) lit.e), art.10, art.12 alin.(1) si (2), art.13-19 si art.20-26 din acelasi act normativ.
Curtea precizeaza ca, în acelasi sens, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale stabileste prin art.8 paragraful 2 ca dreptul la respectarea vietii private poate face obiectul unor restrictii daca sunt prevazute de lege si daca constituie masuri necesare într-o societate democratica pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.
„Aplicând aceste principii în prezenta cauza, Curtea constata, pe de o parte, ca solutia legislativa a publicarii declaratiilor de interese este justificata prin prisma scopului legal al ANI de asigurare a integritatii în exercitarea demnitatilor si functiilor publice si prevenire a coruptiei institutionale, iar pe de alta parte, ca publicarea acestor declaratii se realizeaza prin anonimizarea datelor cu caracter personal, fiind astfel asigurate garantii împotriva unor ingerinte arbitrare”, se spune în document.
Referitor la criticile de neconstitutionalitate intrinseca vizând, în principal, presupusul caracter jurisdictional al activitatii ANI, Curtea a constatat ca acestea au mai fost examinate de instanta de contencios constitutional în cadrul controlului a posteriori.
„Astfel, Curtea a statuat ca Agentia desfasoara o activitate de evaluare a declaratiilor de avere, a datelor, a informatiilor si a modificarilor patrimoniale intervenite, a intereselor si a incompatibilitatilor pentru persoanele prevazute de lege, fara a desfasura o activitate de judecata, în sensul celor constatate deja de Curte. De asemenea, Curtea a mai retinut ca functia jurisdictionala se caracterizeaza prin instituirea puterii organului de jurisdictie de a spune dreptul, de a solutiona printr-o hotarâre învestita cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective si de a dispune, în conditiile legii, masuri restrictive”, sustin judecatorii.
În opinia CCR, aceasta functie se circumscrie activitatii jurisdictionale propriu-zise, care se exercita numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate si oralitate.
„Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat ca ANI nu desfasoara o activitate de jurisdictie, ci una administrativa, deoarece se realizeaza si din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate si contradictorialitate si deoarece în competenta sa nu intra solutionarea unor cazuri litigioase si nici sanctionarea încalcarilor de lege. Totodata, Agentia nu pronunta hotarâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeste rapoarte care se concretizeaza în evaluari ale unor fapte ori situatii cu semnificatie juridica a caror finalitate confera dreptul de sesizare a instantelor de judecata sau, dupa caz, a altor autoritati si institutii competente în vederea dispunerii masurilor prevazute de lege”, se mai spune în motivare.
Totodata, Curtea nu a retinut nici critica vizând presupusa încalcare a prezumtiei de nevinovatie, deoarece acest principiu este susceptibil de opozabilitate numai în materie penala.
De asemenea, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiata critica referitoare la compararea raportului de evaluare întocmit de inspectorul de integritate cu rechizitoriul, deoarece acest din urma act produce efecte juridice fata de un cetatean învinuit/inculpat într-o cauza, legitimând luarea unui set de masuri restrictive.
„În plus, în conditiile legii, raportul inspectorului de integritate poate fi contestat la instanta de contencios administrativ. Având în vedere ca nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, cele statuate prin deciziile mentionate îsi pastreaza valabilitatea si în cauza de fata”, mai mentioneaza Curtea.
Decizia CCR este definitiva si general obligatorie. agerpres.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!