Liberalizarea pietei de energie fata in fata cu gradul suportabilitate si sustenabilitate a preturilor

 

Alesii poporului – deputatii si senatori din Comisiile de buget si industrii – au luat, ieri, la puricat reglementatorul pietei de energie (ANRE), care si-a prezentat raportul de activitate pentru anul 2012. Parlamentarii au chestionat conducerea ANRE despre efectele liberalizarii pietei gazelor si energiei electrice, efectele Ordonantei de Guvern care amâna plata unei parti importante a certificatelor verzi, eliminarea taxei de cogenerare si înfiintarea bursei gazelor. Parlamentarii vor elabora un raport, care va fi prezentat în Plenul Parlamentului, în perioada urmatoare.

plata onine factura energiePopulatia si micii agenti economici, care înca beneficiaza de preturi reglementate pentru electricitate si gaze naturale au înteles ca liberalizarea înseamna scumpire, dar nu au înteles si de ce trebuie sa suportam aceste majorari pentru simplul motiv ca „asa zice Uniunea Europeana”. Suntem o tara bogata, cu multe resurse naturale si ar trebui sa beneficiem de acest lucru.

Reprezentantii ANRE (reglementatorul pietei noastre de energie) au explicat ca integrarea tarii noastre în Uniunea Europeana (UE) înseamna asumarea multor reguli, printre care formarea pretului energiei pe piata libera, în functie de cerere si oferta. În prezent, avem peste 50% din piata cu pret reglementat (stabilit de autoritati), care este si un mijloc de protectie sociala.

România are, astfel, printre cele mai mici preturi la electriciate si gaze din UE, iar trei sferturi din exporturi sunt cu tari membre UE. Astfel, companiile producatoare din România beneficiaza de o energie cu mult mai ieftina decât cele din restul UE, ceea ce le confera un avantaj competitiv, care este interpretat ca „dumping”. De aceea, au explicat reprezentantii ANRE, diferenta mare de pret dintre România si media UE trebuie sa fie micsorata. În prezent, electricitatea este mai ieftina cu peste 30% decât media UE, iar gazul cu circa 150%.

Asa a aparut necesitatea liberalizarii complete a pietei de energie si, anul trecut, a fost adoptat un caledar în acest sens. Astfel, liberalizarea se finalizeaza în 2014 pentru companii si în 2018 pentru populatie. Adica, societatile comerciale beneficiare de tarife reglementate suporta, în perioada 2012 – 2014, o crestere de la 160 de dolari la circa 380-400 de dolari, pe mia de metri cubi de gaze si vor avea dreptul sa îsi schimbe furnizorul ori de câte ori doresc. Firmele vor suporta, însa, cresteri mult mai mici pentru electricitate (maxim 10-20%), în conditiile unei concurente acerbe de pe piata, pe fondul unei tendinte puternic descrescatoare a tarifelor de pe piata libera.

Populatia are un ritm de crestere mult mai lent al facturilor pentru gaze. Potrivit ANRE, pretul se va dubla în intervalul 2013-2019. La electricitate, cresterile nu vor fi semnificative în perioada urmatoare, si datorita faptului ca tarifele din România nu sunt cu mult mai mici decât media UE.

Parlamentarii s-au întrebat, pe buna, dreptate, de ce se plâng industria si populatia de facturi daca avem cele mai bune preturi din Europa. Iulian Iancu, presedintele Comisiei de Industrii a Camerei Deputatilor, a precizat: „Politica de reglementare a ANRE trebuie sa tina seama de suportabilitate si sustenabilitatea preturilor. Veniturile populatiei nu se apropie de media UE. De aceea energia este scumpa în raport cu veniturile. Industria este, înca energo intensiva si multe companii nu si-au eficientizat consumul energetic si nici nu si-au retehnologizat productia. Înca avem probleme la productia de energie electrica, unde se constata o lipsa de eficienta. Înca avem pierderi de 27% între producator si consumatorul final. Cea mai ieftina energie este cea pe care nu o consumi. La capitolul eficienta energetica stam foarte prost”.

Nicolae Havrilet, presedintele ANRE, a precizat: „Consumatorii industriali se plâng, în general, de taxele foarte mari. De exemplu, costurile cu certificatele verzi si taxa de cogenerare, care apar separat pe facturi, sunt de peste 25% din totalul facturii energetice a unei companii. Aceste costuri nu sunt uniforme în toata Europa. Tarile au diferite scheme de sprijin financiar. Desigur, este si o problema de eficientizare a consumului energetic, iar liberalizarea îi va forta sa ia masuri în acest sens”.

Domnia sa a mentionat ca 2013 este anul în care începe liberalizarea pietelor pentru populatie. Astfel, de la 1 iulie, pretul gazului se majoreaza cu 8%, iar de la 1 octombrie – cu înca 2%. La electricitate, 10% din energia necesara populatiei va fi achizitionata de furnizori din piata libera. Domnul Havrilet a explicat: „Noi estimam ca facturile vor ramâ-ne aproximativ egale cu cele actuale datorita ieftinirii considerabile a electricitatii pe piata libera. Nu vor fi majorari mai mari de 0,5-1%, în functie de abilitatea fiecarui furnizor de a asigura consumatorilor o energie cât mai ieftina”.

*  Scad si costurile cu certificatele verzi

Reprezentantii ANRE nu au comentat, prea mult, desi au fost asaltati de parlamentari cu diverse întrebari, ordonanta adoptata de Guvern pentru amânarea platii certificatelor verzi. ANRE a solicitat clarificari de la Departamentul de Energie, iar Nicolae Havrilet a spus ca beneficiile nu se vor regasi prea curând în facturi: „Teoretic, este vorba despre o înjumatatire a costurilor cu certificatele verzi, atât pentru populatie, cât si pentru industrie. Practic, depinde de pretul de tranzactionare a certificatelor. Noi estimam un minim de scadere de circa 10-12%”.

Multi consumatori industriali au solicitat eliminarea taxei de cogenerare. Si premierul Victor Ponta a avansat ideea. Numai ca ANRE a spus ca nu se poate elimina, ci cel mult micsora, în functie de analiza realizata la centralele termice beneficiare. CET-urile nu se pot descurca fara aceasta taxa, iar de agentul termic de la aceste CET-uri depind 7 milioane de consumatori.

*  ANRE, urecheat ca nu promoveaza bursa gazelor

Parlamentarii au fost preocupati si de înfiintarea unei burse a gazelor. Ei au chestionat ANRE asupra întârzierii licentierii unui operator pentru tranzactionarea centralizata a gazelor.

Reprezentantii ANRE au mentionat ca legea permite licentierea mai multor operatori (OPCOM si BRM au solicitat, din iarna acest lucru) si ca este foarte aproape sa faca acest lucru. Mai multi deputati, printre care Iulian Iancu si Dumitru Chirita, au solicitat ANRE analiza licentierii unui singur operator. Domnul Iancu a spus ca pietele europene arata ca o singura bursa în domeniu poate da lichiditatea necesara si un semnal corect de pret: „Piata gazelor din România are o concurenta foarte redusa. Instrumentele de tranzactionare trebuie sa functioneze foarte bine de la bun început. Cred ca OPCOM-ul are experinta necesara sa faca asa ceva”.

Domnul Chirita considera ca experienta impunerii tranzactionarii energiei pe OPCOM arata ca lichiditatea aduce cel mai bun pret pentru consumatori, mai ales ca liberalizarea este abia la început. Domnia sa considera ca ANRE trebuie sa tina cont de acest lucru la autorizarea unei burse a gazelor.

Multi parlamentari au cerut transparentizarea tranzactiilor cu gaze, indiferent de operatorul ales, pe fondul cresterii importante de pret rezultata din liberalizare. Alina Toma Vereha, bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie