Raport UE: Numarul mare de droguri noi necesita noi politici

 

Numarul mare de droguri noi aparute in 2012 reprezinta o provocare pentru actiunile UE de combatere a drogurilor ilegale si de reducere a dependentei.

DroguriGlobalizarea, progresele tehnologice si internetul au dus la dezvoltarea unei piete deschise pentru drogurile noi, se arata intr-un raport al Observatorului European pentru Droguri si Toxicomanie (OEDT), care monitorizeaza consumul de droguri in Europa.

Aceasta transformare fundamentala genereaza noi provocari pentru factorii implicati in gestionarea programelor de tratament, in elaborarea politicilor si aplicarea legislatiei, precizeaza OEDT in raportul sau anual.

Potrivit acestuia, UE va trebui sa isi adapteze rapid noua strategie privind drogurile English , pentru ca aceasta sa tina cont de realitatile unei piete dinamice.

Situatia la nivel european

Anul trecut s-au inregistrat cateva progrese importante: cererea de canabis si cocaina s-a redus in unele tari, iar numarul consumatorilor noi de heroina este in scadere.

De asemenea, numarul persoanelor care urmeaza cure de dezintoxicare a atins un nivel record. In 2011, aproximativ 1,2 milioane de europeni s-au inscris in programe de reabilitare. Dintre acestia, cei mai multi sunt dependenti de heroina si de alte substante opiacee, pe locul urmator fiind consumatorii de canabis si cocaina.

Situatia existenta la nivel european indica faptul ca tratamentul impotriva drogurilor ramane cea mai convenabila abordare din punct de vedere al costurilor, chiar si in vremuri de criza, se arata in raportul Observatorului.

Servicii de tratament

Desi asistenta de specialitate are un rol vital in sprijinirea persoanelor dependente care doresc sa renunte la droguri sau, cel putin, sa-si tina consumul sub control, programele de tratament risca sa piarda o parte din finantare, in contextul in care guvernele reduc bugetele publice.

In unele tari, fondurile alocate acestor programe au fost deja reduse, desi consumul de droguri se mentine la un nivel ridicat in Europa. Se estimeaza ca un sfert din adultii europeni, circa 85 de milioane de persoane, consuma droguri ilegale.

Desi numarul deceselor cauzate de supradoza a scazut in 2011 in raport cu anul anterior (de la 7 000 la 6 500), decesele asociate consumului de droguri raman o provocare majora pentru sistemele de sanatate publica.

Piata drogurilor se adapteaza la cererea consumatorilor, numarul stimulentilor sintetici complecsi care intra pe piata fiind in crestere. Autoritatile au depistat anul trecut peste 70 de droguri noi, dintre care unele pot fi obtinute legal.

Globalizarea si tehnologiile informatiei influenteaza in mod semnificativ modul in care evolueaza aceasta piata, internetul permitandu-le consumatorilor sa intre in contact cu furnizorii. Georgiana Matache, infolegal.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie