Bilantul pagubelor produse de inundatii
În perioada de incidenta a codului galben, peste 250 de angajati ai Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, cu aproape 100 de mijloace tehnice, în localitatile unde au fost înregistrate precipitatii abundente si fenomene asociate acestora – inundatii, descarcari electrice, intensificari ale vântului etc.
Peste 70 de case si 528 anexe gospodaresti au fost afectate partial de inundatiile din jurmatatea de est a tarii, fara a exista pagube importante, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Potrivit situatiei centralizate la nivelul Centrului Operational al MAI, sâmbata la ora 11.00, erau înregistrate doua localitati în care era întrerupta alimentarea cu energie electrica.
De asemenea, circulatia pe doua drumuri nationale si patru drumuri judetene a fost îngreunata din cauza materialului lemnos, pietrelor si aluviunilor transportate de apele revarsate. În aceste cazuri s-a intervenit cu forte si mijloace tehnice, situatia fiind monitorizata în continuare.
Ca urmare a inundatiilor a fost distrusa o singura locuinta (construita din chirpici), în judetul Maramures, de unde pompierii au reusit salvarea a doua persoane, care în momentul de fata sunt în afara oricarui pericol.
De asemenea, 73 de case si 528 de anexe gospodaresti au fost afectate partial, fara a fi însa produse pagube importante, la aceasta ora apele fiind în curs de retragere.
În judetele Vrancea, Botosani si Suceava, din cauza apelor revarsate, au fost avariate 39 de poduri si podete.
În acest moment nu sunt înregistrate persoane izolate sau aflate în situatii deosebite ca urmare a fenomenelor meteo din ultimele 24 de ore, informeaza MAI.
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a solicitat prefectilor si angajatilor MAI sa intervina în continuare, cu aceeasi promptitudine, pentru prevenirea si limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase.
Jumatatea de est a tarii s-a aflat sub avertizare de cod galben de furtuna începând de joi, ora 18.00, pâna vineri, la ora 22.00, 15 judete fiind afectate de averse torentiale, descarcari electrice, vânt puternic si caderi de grindina.
Totodata, pâna sâmbata la ora 16.00, este în vigoare o avertizare de cod portocaliu pe afluentii Sucevei, Moldovei si Bistritei din judetele Suceava si Neamt si de cod galben pe râurile Suceava, Moldova, Bistrita (judetele Suceava, Neamt), pe cele din bazinele hidrografice Trotus (judetele Harghita si Bacau), Susita, Putna, Râmnicu Sarat (judetul Vrancea), Bârlad (judetele Vaslui si Galati), Jijia (judetele Botosani si Iasi), pe afluentii Prutului inferior (judetele Vaslui si Galati), pe râurile mici din bazinele Somesul Mare (judetul Bistrita Nasaud), Lapus (judetul Maramures) si Mures superior (judetele Harghita si Mures). Laura Mitran, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!