Seful Antena Group, Sorin Alexandrescu a fost eliberat din arest
Tribunalul Bucuresti a decis joi eliberarea din arest a directorului general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, acuzat de procurorii anticoruptie ca l-ar fi santajat pe Ioan Bendei, administrator la compania RCS&RDS.
Tribunalul a admis recursul lui Sorin Alexandrescu si a anulat o decizie a Judecatoriei Sectorului 1, instanta care emisese vinerea trecuta un mandat de arestare preventiva de 29 de zile pe numele sefului de la Antena Group.
Sorin Alexandrescu are însa interdictia de a parasi tara.
Decizia este definitiva iar Sorin Alexandrescu va fi eliberat din arest joi.
În fata instantei, Sorin Alexandrescu a declarat ca el nu are nicio functie în cadrul companiei Intact Publishing, asa cum în mod gresit au retinut procurorii în materialul de urmarire penala, el fiind director general la Antena Group, cele doua companii fiind entitati complet separate.
„Nu înteleg de ce sunt un pericol public. Nu exista nicio dovada ca între mine si Intact Publishing a existat o colaborare. Aproape 17 ani de zile am fost în conducerea unor companii nationale si internationale, cu operatiuni complicate si niciodata nu mi s-a adus vreo acuzatie”, a spus Alexandrescu.
În timpul procesului, Sorin Alexandrescu a recunoscut ca documentul semnat între RDS/RCS si Bodu SRL (companie care îi apartine fiului lui Dumitru Dragomir) i-a fost dat de o persoana anonima.
„Ioan Bendei mi-a spus ca el a fost cel care a dispus scoaterea din grila de programe de la RCS a posturilor Antena Group. Bendei nu avea calitatea sa negocieze contractul de retransmitere a posturilor. Contractul dintre Mitica Dragomir si RCS mi-a fost transmis anonim cu o saptamâna înainte sa ma întâlnesc cu domnul Bendei”, a afirmat Sorin Alexandrescu.
Potrivit DNA, în perioada 16 aprilie – 24 mai, Sorin Alexandrescu, director general al Antena TV Group, l-a amenintat pe Ioan Bendei, administrator la RCS&RDS, ca va începe o campanie media compromitatoare împotriva sa, daca nu semneaza în numele companiei RCS/RDS un contract având ca obiect retransmisia si distributia prin satelit a programelor apartinând Antena TV Group.
„(… ) în intervalul 16 aprilie 2013 – 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu a constrâns, în mod repetat, partea vatamata Ioan Bendei, administrator al unei societati comerciale, amenintând-o cu darea în vileag a unor fapte compromitatoare pentru aceasta de natura a-i afecta viata personala si cariera profesionala. În aceasta modalitate, cel în cauza a urmarit sa-l determine pe Ioan Bendei sa semneze în numele companiei RCS/RDS un contract având ca obiect retransmisia si distributia prin satelit a programelor apartinând Antena TV Group SA în conditii prestabilite, respectiv pe o perioada de 5 ani, valoarea acestuia fiind de 7,2 milioane euro/anual, ceea ce implica încasarea unui pret de 0,6 euro/lunar/abonat”, sustine DNA.
Procurorii declara ca, la jumatatea lunii aprilie 2013, administratorul de la RCS a fost contactat telefonic de Sorin Alexandrescu, care i-a solicitat o întrevedere urgenta, împrejurare în care, în ziua de 16 aprilie 2013, între cei doi a avut loc o întâlnire la un hotel.
Cu acest prilej, Sorin Alexandrescu i-a adus la cunostinta administratorului Ioan Bendei ca are în posesie un contract încheiat în anul 2009, între RCS/RDS si Bodu SRL, contract semnat de Ioan Bendei în numele companiei RCS/RDS, valoarea totala a acestuia fiind de 3,5 milioane euro.
Anchetatorii sustin ca, în acceptiunea lui Sorin Alexandrescu, contractul respectiv reprezenta, în realitate, o modalitate de a acoperi primirea cu titlu de mita a sumei de 3,5 milioane euro de Dumitru Dragomir în schimbul careia acesta din urma a întreprins demersuri în a sustine compania RCS/RDS în câstigarea licitatiei organizate de Liga Profesionista de Fotbal, privind transmiterea TV a meciurilor de fotbal disputate în Liga I.
„Expunându-i aceasta situatie, inculpatul i-a comunicat partii vatamate ca, pentru a nu initia o campanie mediatica negativa la adresa sa, campanie care i-ar afecta viata personala si cariera profesionala, ar trebui sa accepte semnarea unui contract în numele societatii pe care o reprezinta cu Antena TV Group SA, având ca obiect retransmisia si distributia prin satelit a programelor apartinând trustului mentionat anterior pe o perioada de 5 ani, la pretul de 0,6 euro/abonat/lunar. Totodata, încheierea unui asemenea contract ar determina stingerea tuturor litigiilor existente între SC RCS/RDS si Antena TV Group SA”, mai declara DNA. agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!