Modificarile statutului cadrelor militare au intrat in vigoare

 

In Monitorul Oficial nr. 320 din 3 iunie 2013 a fost publicata Legea nr. 171/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Cadre militareIn cadrul actului normative se arata:

Personalul Ministerului Apararii Nationale poate fi detasat in cadrul organismelor si organizatiilor internationale, in conformitate cu legislatia in vigoare.

Personalul militar si civil beneficiaza de despagubiri pentru cazurile de invaliditate, iar membrii familiei care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmas, pentru cazurile de deces, produse ca urmare a unor actiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite in timpul si din cauza serviciului. Modalitatile de stabilire si acordare a despagubirilor se reglementeaza prin ordin al conducatorului institutiei.

Trecerea in rezerva sau direct in retragere se face din oficiu, in conditiile prevazute la alin. 1 lit. a), b), d), e), f), i1), l), m) si n), la propunerea consiliilor de judecata, in conditiile prevazute la alin. 1 lit. i) si j), iar, in celelalte conditii, la propunerea comandantilor unitatilor din care fac parte, inaintata ierarhic.

Limitele de varsta in grad pana la care generalii si amiralii pot fi mentinuti in activitate sunt:

  • pentru general de brigada cu o stea, respectiv general de flotila aeriana cu o stea, pentru cei din arma aviatie, si contraamiral de flotila cu o stea, pentru cei din arma marina – 56 de ani;
  • pentru general-maior cu doua stele, respectiv contraamiral cu doua stele, pentru cei din arma marina – 57 de ani;
  • pentru general-locotenent cu trei stele, respectiv viceamiral cu trei stele, pentru cei din arma marina – 58 de ani;
  • pentru general cu patru stele, respectiv amiral cu patru stele, pentru cei din arma marina – 59 de ani.

In situatia in care limitele de varsta in grad prevazute la alin. 2 sunt mai mici decat varstele standard de pensionare pentru limita de varsta prevazute de legislatia asigurarilor sociale si pensiilor care reglementeaza sistemul public de pensii pentru institutiile din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, generalii si amiralii sunt mentinuti in activitate pana la varsta standard.

Prevederile alin. 2 se aplica exclusiv Ministerului Apararii Nationale si Ministerului Afacerilor Interne.

In raport cu nevoile de incadrare, cadrele militare pot fi mentinute in activitate dupa implinirea varstei standard de pensionare pana la varsta de 60 de ani, cu aprobarea anuala a conducatorului institutiei.Georgiana Matache, infolegal.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie