CSM a sesizat Ministerul Justitiei cu propunerea de modificare a Legii contenciosului administrativ

 

In sedinta din data de 4 iunie 2013 Plenul CSM a hotarat sesizarea Ministerului Justitiei cu propunerea de modificare a alin.(3) al art.10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

csmIn cadrul Hotararii CSM se arata:

“Cu privire la modificarea competentei teritoriale in materia contenciosului administrativ, urmand ca aceasta competenta sa apartina instantei de la domiciliul reclamantului, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat sesizarea Ministerului Justitiei cu propunerea de modificare a alin.(3) al art.10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa cum urmeaza:

(3) Reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau.

Cu privire la reducerea numarului cauzelor aflate pe rolul Sectiei a IX-a de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bucuresti, acestea urmand a fi inaintate spre solutionare sectiei corelative a Tribunalului Ilfov, prin stabilirea unei competente obligatorii in sarcina acestui ultim tribunal, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat sesizarea Ministerului Justitiei cu propunerea de completare a Legii nr. 554/004, cu modificarile si completarile ulterioare, cu o norma prin care sa se defineasca notiunea de instanta de la sediul autoritatii publice, pentru autoritatile publice de la nivelul judetului Ilfov, dupa cum urmeaza:

Pentru orice cereri sau litigii care, potrivit legii, sunt de competenta materiala a tribunalului, iar parat sau reclamant este o autoritate publica a judetului Ilfov, in sensul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu sau fara personalitate juridica, chiar daca are sediul in afara circumscriptiei Tribunalului Ilfov, instanta de la sediul autoritatii este Tribunalul Ilfov.

De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca nu se impune initierea unei modificari legislative in sensul aratat la punctul 3 din nota, intrucat cauzele analizate la acest punct, intemeiate pe dispozitiile Legii nr.10/2001 nu au caracter civil, ci au ca obiect contestarea de catre prefect a unui act administrativ emis de autoritatile locale, fiind prin urmare supuse controlului pe calea contenciosului administrativ. Georgiana Matache, infolegal.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie