Implementare Decizie Cadru JAI privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce in cazul hotararilor judecatoresti – Cooperare internationala
În perioada 28-29 mai 2013 a avut loc la Brasov conferinta e închidere a proiectului „Cooperare internationala în vederea sprijinirii implementarii Deciziei Cadru 2008/947/JAI privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce în cazul hotarârilor judecatoresti si al deciziilor de probatiune în vederea supravegherii masurilor de probatiune si a sanctiunilor alternative”, finantat prin Programul „Justitie Penala” 2010 al Comisiei Europene, potrivit unui comunicat al MJ.
Proiectul, derulat în perioada iunie 2011 – mai 2013, a fost implementat de Ministerul Justitiei, în calitate de stat coordonator, în parteneriat cu Serviciul de Probatiune din Irlanda si cu Ministerul Justitiei din Italia (Departamentul de Justitie Juvenila) si a avut ca obiectiv sprijinirea implementarii corespunzatoare a Deciziei Cadru a Consiliului 2008/947/JAI, pentru cresterea nivelului de cunoastere reciproca a masurilor de probatiune nationale, identificarea dificultatilor de ordin legislativ si practic în procesul de punere în aplicare a acestei decizii si dezvoltarea unor mecanisme si instrumente de cooperare eficiente între autoritatile de probatiune ale statelor membre ale Uniunii Europene.
Proiectul a beneficiat de un buget de 321.001 euro, din care 80% a reprezentat finantarea europeana nerambursabila, iar 20% cofinantarea asigurata de partenerii proiectului.
Astfel, în cadrul proiectului au fost elaborate descrieri detaliate ale sistemelor de probatiune nationale din cele trei state partenere si au fost organizate întâlniri de schimb de experienta si bune practici în vederea discutarii si identificarii celor mai adecvate si eficiente mecanisme de cooperare între statele membre partenere în domeniul recunoasterii hotarârilor/deciziilor de probatiune, transferului de responsabilitate, supravegherii aplicarii masurilor de probatiune, a sanctiunilor alternative etc.
De asemenea, a fost elaborat un program de management al furiei pentru persoanele care savârsesc infractiuni, precum si ghiduri pentru aplicarea practica a acestui program si au fost organizate, totodata, sesiuni de formare profesionala pentru specialistii din statele membre partenere în vederea asigurarii aplicarii corespunzatoare a noului program.
Cu ocazia conferintei de închidere a proiectului, partenerii din Irlanda, Italia si România au reiterat excelenta colaborare dezvoltata în acest proiect, fiind exprimata intentia de a continua cooperarea în domeniul activitatii de probatiune, inclusiv prin valorificarea comuna a unor viitoare oportunitati de finantare nerambursabila. juridice.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!