Condamnarea la inchisoare cu executare a primarului din Arad, Gheorghe Falca, a fost ceruta de DNA instantei supreme

 

Directia Nationala Anticoruptie a cerut marti Înaltei Curti de Casatie si Justitie condamnarea la închisoare cu executare a primarului din Arad, Gheorghe Falca, în dosarul în care acesta este judecat pentru coruptie în legatura cu o tranzactie imobiliara din 2005, urmând ca magistrati sa dea sentinta pe 17 iunie.

gheorghe falcaMarti, la ultimul termen al procesului de la instanta suprema, reprezentantul DNA a cerut aplicarea unor pedepse cu închisoarea pentru primarul Gheorghe Falca, dar si pentru ceilalti trei inculpati din dosar.

Procurorul de sedinta a sustinut ca instantele inferioare l-au achitat în mod gresit pe primar, iar probele aflate la dosar dovedesc pe deplin vinovatia lui Gheorghe Falca.

Gheorghe Falca a fost trimis în judecata în 2007 de catre DNA sub acuzatiile de luare de mita si abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obtinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave.

Alaturi de Gheorghe Falca au mai fost judecati în dosar Radu Gavril Vasil, director la Elecon Plus, pentru savârsirea infractiunilor de dare de mita si complicitate la abuz în serviciu cu consecinte deosebit de grave, Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, pentru savârsirea infractiunilor de dare de mita si complicitate la abuz în serviciu cu consecinte deosebit de grave, si Florica Mioara Popa, seful Serviciului Administrare patrimoniu din cadrul Primariei municipiului Arad, pentru savârsirea infractiunii de abuz în serviciu.

Conform DNA, Gheorghe Falca ar fi primit de la Radu Vasil si Francisc Demeter o casa având o suprafata de 242 de metri patrati în zona ultracentrala a municipiului Arad, dându-le în schimb un apartament de bloc cu trei camere, proprietate personala, cu o suprafata de 90 de metri patrati, diferenta valorica dintre cele doua imobile fiind de 111.550 de euro. Demeter si Vasil au vândut fostul apartament al lui Falca dupa trei saptamâni, cu suma de 80.000 de euro.

Tranzactia a fost efectuata pentru ca ulterior edilul-sef al Aradului sa-i favorizeze pe cei doi, la obtinerea, la un pret subevaluat, a unui teren apartinând Consiliului Local al Municipiului Arad.

În rechizitoriu, Falca este acuzat ca ar fi actionat pentru ca Vasil si Demeter sa dobândeasca un teren cu suprafata de 52.434 de metri patrati, situat în zona centrala a Aradului, teren pe care fusese amplasata vechea fabrica de zahar din municipiu.

DNA mai sustine ca Gheorghe Falca ar fi constituit, cu încalcarea prevederilor legale, o comisie de negociere al carei presedinte a fost numit pentru atribuirea acestui teren, din comisie facând parte, între altii si Florica Popa.

Prin subevaluare, valoarea terenului a fost stabilita la 838.944 de euro, suma cu care SC Elecon Plus SRL a cumparat terenul de la Consiliul Local Municipal Arad, iar dupa numai o zi de la încheierea tranzactiei, acestia au vândut terenul cu 2.936.304 euro altei societati comerciale, realizând un câstig de 2.097.360 de euro, suma cu care procurorii apreciaza ca a fost prejudiciat Consiliul Local Arad.

Între timp, firma care a cumparat terenul de la SC Elecon Plus SRL l-a vândut unei companii care se ocupa de afaceri imobiliare, valoarea tranzactiei situându-se în jurul a 17 milioane de euro. agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie