Programul Prima Casa a adus bancilor 3,6 miliarde de euro in ultimii patru ani
Programul lansat în iunie 2009 este pe cale de epuizare, mai fiind disponibile 160 milioane de euro pentru împrumuturi. Bancile au dat 92.000 de credite „Prima casa“ dintr-un portofoliu total de 160.000 de împrumuturi pentru achizitia de locuinte.
„Prima casa“, programul prin care s-au vândut 92.000 de credite ipotecare cu garantia statului, a adus bancilor un business de 3,6 miliarde de euro în ultimii patru ani, jumatate din aceasta suma fiind riscul asumat de stat, potrivit datelor Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, institutia care gestioneaza garantiile acordate de Guvern.
Creditul ipotecar cu garantia statului a fost singurul canal prin care bancile – controlate în proportie de 90% de straini – au finantat economia în perioada de criza, tendinta fiind mai degraba de reducere a expunerilor în contextul în care finantarea ieftina venita din afara tarii în perioada de boom economic s-a oprit brusc.
„Este adevarat ca în lipsa garantiilor de stat bancile ramân reticente sa finanteze economia. Acestea si-au folosit plafoanele de garantii, dar nu merg foarte mult dincolo“, comenteaza analistul financiar Aurelian Dochia.
Soldul creditelor acordate pentru achizitia de locuinte a urcat de la 5 miliarde de euro în decembrie 2008 la 8,6 miliarde de euro la sfârsitul lunii aprilie 2013, cresterea fiind echivalenta cu volumul împrumuturilor „Prima casa“.
Creditele garantate de stat au ajuns astfel sa reprezinte o treime din numarul total al împrumuturilor pentru achizitia de locuinte din portofoliile bancilor.
Contactat ieri de ZF pentru comentarii pe marginea desfasurarii programului „Prima casa“, Aurel Saramet, presedintele Fondului de Garantare, nu a dorit sa comenteze. Saramet este anchetat împreuna cu mai multi bancheri si oameni de afaceri într-un dosar privind presupuse fraude cu credite.
Chiar daca astfel bancile au primit un balon de oxigen de la stat, acestea ramân reticente sa finanteze economia si vad riscuri la fiecare pas. Astfel, creditul pentru firme si populatie a scazut în luna aprilie cu 7% fata de aceeasi perioada a anului trecut, volumul total al finantarilor acordate coborând sub pragul de 220 miliarde de lei (51 mld. euro), potrivit datelor BNR.
„Bancile au venit dupa un moment în care au finantat agresiv economia si au fost blamate pentru ca au pierdut controlul, iar acum vad riscurile cu alti ochi si sunt mai prudente. Cele mai lovite de lipsa finantarii sunt întreprinderile mici si mijlocii, dar este de înteles comportamentul bancilor pentru ca IMM-urile înregistreaza si cele mai mari întârzieri la plata creditelor“, mai spune Dochia.
Bancile mai au în prezent la dispozitie circa 160 milioane de euro pentru credite ipotecare garantate de stat, programul „Prima casa“ urmând sa ajunga la final dupa epuizarea garantiilor ramase în cazul în care guvernul nu aproba un nou plafon. Plafonul de garantii a fost suplimentat ultima data în luna ianuarie, cu suma de 200 mil. euro.
La un credit mediu de 40.000 de euro, rezulta ca bancile mai au bani pentru circa 4.000 de împrumuturi. De la începutul anului au fost vândute 11.000 de credite „Prima casa“, cu o valoare cumulata de 410 mil. euro. Luând în calcul un ritm mediu de 100 de dosare aprobate pe zi, bancile ar putea epuiza garantiile pâna la sfârsitul lunii iunie.
Cererea pentru credite „Prima casa“ a fluctuat de la o luna la alta în ultima perioada în conditiile în care împrumuturile standard au ajuns la dobânzi similare si în plus sunt acordate mai usor decât cele garantate de stat. Singurul avantaj al programului a ramas avansul redus, de numai 5%, comparativ cu 15% la lei si 25% la euro în cazul unui credit standard. Creditele „Prima casa“ se vând cu o marja de dobânda de 4% peste Euribor si 2,5% peste Robor la 3 luni. Mai mult de 95% din credite au fost acordate însa în euro.
La un sold al creditelor de 3,6 mld. euro, rezulta ca bancile încaseaza anual rate de circa 250 mil. euro de la cei 92.000 de clienti care au luat credite „Prima casa“. Având în vedere ca toate contractele sunt la începutul perioadei de creditare, de 25-30 de ani în cele mai multe cazuri, circa trei sferturi din rata este dobânda platita.
Statul a efectuat pâna în prezent plati în contul a câteva zeci de credite ajunse în „default“. În caz de „default“, statul plateste bancii jumatate din credit, restul urmând sa fie recuperati prin executare silita. Valoarea platilor efectuate pâna acum de stat este de ordinul a câteva sute de mii de euro. Ciprian Botea, zf.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!