Reteta profitabilitatii „la privat” a Castelului Bran

 

Afacerea Castelul Bran este în prezent de câteva ori mai profitabila decât în perioada în care se afla ”la stat”, iar bilanturile contabile o dovedesc. Reteta o constituie o administrare mai eficienta si o promovare sustinuta, atât în tara cât si în strainatate.

castelul bran”De când a revenit în proprietate si în administrare privata, în urma cu trei ani, Castelul Bran s-a transformat dintr-o ruina financiara într-o afacere de succes,care aduce un profit anual de peste un milion de euro noilor sai proprietari, Dominic Habsburg Lothringen si surorile sale Elisabeth Sandhofer si Maria Magdalena Holzhausen, urmasii Principesei Ileana”.  Asa suna un cliseu,  vehiculat de unii si pentru Castelul Peles din Sinaia, care însa, la o privire mai atenta, se dovedeste complet fals. Caci Castelul Bran a fost o destinatie turistica profitabila, din punct de vedere financiar, si pâna la trecerea ”în privat”, chiar daca nu duduia. Acest fapt este atestat de bilanturile financiare oficiale din anii de dinaintea preluarii sale de catre Dominic Habsburg&Co, în mai 2009. Singura diferenta o constituie eficienta administrarii, cuantumul profitului si destinatia acestuia, dupa intrarea în stapânirea noilor proprietari afacerea Castelul Bran devenind rapid de câteva ori mai profitabila decât ”la stat”.

Profit ”de stat” de aproape 300.000 de euro pe an

Conform bilanturilor amintite, în 2007 si 2008 de pilda, Castelul Bran a avut venituri proprii de 4,4 milioane lei, respective de 4,8 milioane lei, iar în primele patru luni si jumatate din 2009, de 2,6 milioane lei. Profitul ”curat” înregistrat în 2007 si 2008 a fost de circa 800.000 lei, respectiv 1,2 milioane lei anual, adica aproape 300.000 de euro pe an. Si aceasta în conditiile în care pretul biletelor de intrare în perioada respectiva era cu 50% mai mic decât în prezent, adica 12 lei fata de 25 lei biletul ”tarif întreg”. Fiind vorba de o institutie muzeala de stat de nivel national, întregul profit – plus circa 8 milioane de lei subventii de la bugetul statului, ”rostogolite” de la un an la altul – era cheltuit în întregime pentru lucrarile de întretinere si reparatii curente si capitale, pentru organizare de evenimente culturale, pentru publicatiile editate de Muzeul National Bran etc. Nici în  privinta numarului de vizitatori, diferentele nu sunt foarte mari: în perioada 2010-2012, Castelul Bran a înregistat între 542.000 si 547.000 de vizitatori anual, fata de cei 442.000-458.000 de turisti care l-au vizitat în 2007-2008.

”La stat” versus ”la privat”

Turistii care l-au vizitat, pâna în 2009,  au venit pentru faima Castelului, putin peste doua treimi din totalul vizitatorilor fiind români. Dupa trecerea Castelului Bran în proprietate si management privat, în administrare ”de stat” a mai ramas doar Muzeul Vamii Medievale , ce include si sectiunea etnografica de la intrarea în parcul castelului,  la conducerea caruia Ministerul Culturii l-a pastrat pe fostul director Narcis Dorin Ion, sef peste cele mai bine de 6000 de exponate mutate aici din castel, plus 30 de angajati. Dominic Habsburg si surorile sale au acceptat, în schimbul unei chirii de 5000 de euro lunar, sa mai amâne cu doi ani, pâna la finele lui 2014, preluarea si a cladirii Muzeului Vamii, ce le fusese data si ea în proprietate, Anterior, în perioada 2006-2009, Ministerul Culturii a cheltuit câteva milioane de lei pentru a reface din temelii cladirea anterior amintita, desi se stia foarte bine ca urma retrocedarea.

În ziua vizitei noastre de documentare, la Muzeului Vamii abia s-au înregistrat doi vizitatori, în timp ce ”concurenta” de la castel bifa peste 1000 de platitori de bilete.  ”Pur si simplu, turistii nu vor sa mai faca înca 500 de metri pe jos pâna la noi la  muzeu, dupa ce ies de la castel, desi la noi sunt toate exponatele mutate de acolo, iar biletul de intrare e de trei ori mai ieftin!”, a declarat pentru gândul Narcis Dorin Ion. Ulterior, în replica la întrebarile referitoare la cheltuieli, venituri, profit s.a.m.d., el a raspuns doar ”nu stiu”. Directorul Muzeului Vamii, care nu a mai fost de gasit în institutie dupa ora 13.30,  a tinut sa mai adauge: ”Dar sa stiti ca 11.000 de vizitatori pe an nu e deloc putin, e cât la toate muzeele din Brasov la un loc!”.

Cum se face „privat” un profit net de peste un milion de euro pe an

Din 18 mai 2009, de administrarea Castelului Bran se ocupa Compania de Administrare a Domeniului Bran SRL, înfiintata de Dominic Habsburg&Co anume în acest scop. ”Când l-am preluat, am fost pur si simplu socati: castelul era complet gol, nu mai era nici un exponat, toate fusesera mutate de Ministerul Culturii în Muzeul Vamii. N-au mai lasat absolut nimic, au smuls din pereti si tavane pâna si prizele si corpurile de iluminat!”, sustine managerul Alexandru Priscu. La doar doua saptamâni, în 1 iunie 2009, castelul a fost redeschis vizitatorilor, dupa ce noii proprietari l-au dotat  în graba cu piese de mobilier si obiecte decorative aduse din Italia, majoritatea achizitionate din anticariate si consignatii.

Apoi, metodic, a început punerea în aplicare a unui plan de administrare privata menit sa faca din Castelul Bran o afacere cât mai profitabila pentru noii sai proprietari. Primul pas – corelarea numarului de angajati cu necesitatile reale ale functionarii domeniului: din cei 91 de salariati au fost selectati si pastrati doar 32. Urmatorul pas – noi preturi la biletele de intrare, a caror pondere este de circa 85-87% din totalul veniturilor anuale: pretul unui ”bilet întreg pentru adulti”, care include si taxa de fotografiere de 10 lei, a crescut de la 12 la 25 de lei, în vreme ce pretul biletelor pentru persoanele de peste 65 de ani a fost stabilit la 15 lei, cel al biletelor pentru studenti la 10 lei, iar cel al biletelor pentru elevi la 5 lei, fata de 7 lei anterior. Totodata, au fost introduse tarife diferentiate pentru filmare: de la 20 de lei ”filmarea de amator” si pâna la 400 de euro pe ora pentru ”filmarile profesionale, negociabil în functie de tipul si destinatia acestora”. Cititi articolul integral pe gandul.info

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie