Taxele judiciare de timbru – Probleme punctuale intalnite in practica
Articolul de fata nu îsi propune o reiterare a temelor obisnuite în discutiile despre taxele judiciare de timbru (ex. cuantumul uneori excesiv, alteori ridicol; afectarea dreptului de acces liber la justitie etc.), ci prezentarea unor probleme punctuale întâlnite în practica si pentru care ar fi necesara o reglementare mai buna.
1. Litigii privind functionarii publici
Legislatia româneasca distinge între raportul juridic de serviciu specific functionarilor publici si raportul juridic de munca aplicabil generic persoanelor angajate. În mod criticabil, printr-o reglementare vaga, Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici prevede la art. 117 ca dispozitiile acestei legi se completeaza cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu reglementarile de drept comun civile, administrative sau penale, dupa caz, în masura în care nu contravin legislatiei specifice functiei publice.
Printre prevederile legislatiei muncii, relevante pentru discutia de fata, se afla si scutirea de taxa judiciara de timbru a cererilor în materie de conflicte de munca (art. 270 din Codul muncii). Scutirea de taxa este prevazuta si de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, la art. 15 lit. a).
În litigiile legate de raportul de serviciu al functionarilor publici se întâlneste, într-adevar, o taxa judiciara de timbru calculata dupa regulile aplicabile în materia contenciosului administrativ: fie 4 lei (art. 3 lit. m) prima liniuta din Legea nr. 146/1997), fie 10% din valoarea pretinsa, dar nu mai mult de 39 lei (art. 3 lit. m) a doua liniuta din Legea nr. 146/1997).
Practica este neunitara. Pot fi gasite atât solutii în care actiunile sunt scutite de taxa judiciara de timbru (ex. Decizia civila nr. 4097/2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, Decizia civila nr. 1223/2009 a Curtii de apel Bacau, Decizia civila nr. 3230/2009 a Curtii de apel Craiova), cât si solutii în care actiunile sunt supuse taxei judiciare de timbru (ex. Decizia civila nr. 1919/2008 a Curtii de apel Cluj, Decizia civila nr. 1678/2008 a Curtii de apel Cluj, Decizia civila nr. 8/R/2008 a Curtii de apel Galati).
Esential nu este cuantumul mic al taxei, ci efectul neplatii ei, de anulare a actiunii sau a cererii, în cazul în care instanta interpreteaza restrictiv legea.
Solutia problemei poate fi data printr-un recurs în interesul legii sau, mai bine, prin modificarea Legii nr. 146/1997 în sensul clarificarii vointei legiuitorului. Ar fi preferabila o solutie care sa aplice un tratament nediscriminatoriu în privinta timbrajului între functionarii publici si salariati.
2. Daune morale
Prin O.G. nr. 11/1998 a fost adaugat un nou caz de scutire de la plata taxei judiciare de timbru (v. art. 15 lit. f1)): actiunile si cererile referitoare la stabilirea si acordarea daunelor morale pentru prejudicii aduse onoarei, demnitatii sau reputatiei unei persoane fizice (N.B. nu orice fel de daune morale).
Prevederea citata a fost abrogata prin O.G. nr. 34/2001. Cererile respective nu mai erau scutite de taxa.
La opt ani dupa abrogare, Decizia Curtii Constitutionale nr. 778/2009 declara neconstitutionala prevederea abrogatoare din O.G. nr. 34/2001. În termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial actul normativ contestat nu a fost modificat pentru a fi pus în acord cu prevederile Constitutiei, astfel încât dispozitiile relevante si-au încetat efectele juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constitutie. Scutirea de taxa devenea iarasi operanta (?).
Situatia este foarte similara cu cea privind abrogarea incriminarii insultei si a calomniei (v. Legea nr. 278/2006), urmata de declararea ca neconstitutionala a prevederii abrogatoare (v. Decizia Curtii Constitutionale nr. 62/2007), apoi de mentinerea dezincriminarii prin Decizia privind recursul în interesul legii nr. 8/2010 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, urmata de recenta decizie a Curtii Constitutionale, înca nepublicata, care aparent mentine punctul de vedere al Curtii.
Iarasi este preferabila interventia autoritatii legislative. Sunt mai multe posibilitati de rezolvare ce pot fi imaginate: reglementarea expresa a scutirii, stabilirea unei taxe fixe modice care sa nu afecteze substanta dreptului aparat, reglementarea în normele de tehnica legislativa sau în legea Curtii Constitutionale a efectelor pe care le poate avea decizia acestei instante prin care se constata ca o prevedere abrogatoare este neconstitutionala etc.
3. Obligatii contractuale de întretinere
O alta prevedere discutabila a Legii nr. 146/1997 este cea referitoare la scutirea de taxa judiciara de timbru a actiunilor si cererilor referitoare la “obligatiile legale si contractuale de întretinere“.
Cu pretul de a sublinia lucruri evidente, obligatiile contractuale de întretinere au ca temei un contract de întretinere. De obicei, contractul de întretinere se încheie cu titlu oneros între persoane vârstnice care au în proprietate anumite bunuri de valoare (ex. imobile) si persoane care se obliga sa efectueze prestatii de întretinere si îngrijire în schimbul transferului proprietatii asupra bunurilor celor dintâi.
În ipoteza în care exista un contract de întretinere si creditorul întretinerii solicita rezolutiunea contractului pentru neexecutarea obligatiilor asumate de debitor, se pune problema timbrarii actiunii.
Tipic, potrivit art. 2 alin. (11) din lege, instantele stabilesc taxa la valoarea bunurilor ce fac obiectul transferului de proprietate, iar cuantumul taxei este semnificativ în raport cu veniturile celor ce datoreaza taxa. O interpretare pe care se fundamenteaza astfel de solutii ar fi cea prezentata si în Decizia civila nr. 707/2011 a Curtii de apel Alba Iulia: cererea de constatare a nulitatii absolute (similar si pentru rezolutiune) a unui contract de întretinere nu se încadreaza în categoria “cererilor referitoare la obligatii contractuale de întretinere”.
Exista, însa, si semne ale unei practici judiciare care da eficienta scutirii de taxa si în cazul actiunilor privind rezolutiunea contractelor de întretinere (ex. Decizia civila nr. 23/R/2008 a Curtii de Apel Oradea, Sentinta civila nr. 1578/2011 a Judecatoriei Oradea, o sentinta a Judecatoriei Bârlad).
Aceasta din urma interpretare pare cea justa, daca avem în vedere principiul de drept potius ut valeat quam ut pereat (actul, inclusiv cel normativ, trebuie interpretat în sensul aplicarii sale, nu al neaplicarii), dar si interpretarea teleologica, dupa scopul urmarit de legislativ la edictarea normei privind scutirea de taxa.
Actiunea în rezolutiune discutata priveste neîndeplinirea unor obligatii contractuale de întretinere. Daca textul legal privind scutirea de taxa ar fi interpretat ca nereferindu-se si la astfel de actiuni, urmarea ar fi lasarea fara aplicabilitate concreta a prevederii legii. Mai ales în contextul în care contractul de întretinere nu avea o reglementare proprie în legislatia anterioara noului Cod civil, cu greu pot fi concepute alte tipuri de actiune care sa priveasca obligatii contractuale de întretinere, dar care sa nu includa si rezolutiunea contractului de întretinere.
Cu privire la interpretarea teleologica mentionata, se poate aprecia ca prevederea legala a avut ca scop protejarea unor categorii de persoane fata de o sarcina pecuniara împovaratoare, în conditiile în care obligatia de întretinere, fie legala, fie contractuala, a rezultat dintr-o stare de nevoie a acestora.
Este adevarat ca în astfel de ipoteze se pot invoca drept remediu reglementarile privind ajutorul public judiciar. În forma lor actuala, însa, acestea ofera numai iluzia ajutorului, prin conditiile abrupte impuse si prin necorelarea cuantumului efectiv al taxei cu veniturile solicitantului – ex. venit mediu net pe membru de familie de 300 lei pentru scutire totala sau de 600 lei pentru reducere cu 50% a taxei, indiferent daca vorbim despre o taxa de 1500 lei sau despre una de 5000 lei.
Chiar daca ordonanta de urgenta prevede la art. 8 alin. (3) ca “ajutorul public judiciar se poate acorda si în alte situatii proportional cu nevoile solicitantului”, sunt rare cazurile când se trece de analiza mecanica a încadrarii în situatiile mentionate anterior.
Problema poate primi acelasi remediu ca si cea expusa la punctul 1.
4. Plata
Art. 19 din Legea nr. 146/1997 prevede ca taxele judiciare de timbru se platesc în numerar, prin virament sau în sistem on-line, în contul bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale în care îsi are domiciliul sau resedinta, ori, dupa caz, sediul fiscal debitorul taxei.
Tot legea prevede ca debitorul taxei trebuie sa suporte si costurile operatiilor de transfer al sumelor datorate ca taxa judiciara de timbru.
În cazul tipic, în litigiile civile reclamantul (sau cel care exercita o cale de atac) trebuie sa plateasca taxa în contul unitatii administrativ-teritoriale în care are domiciliul sau sediul fiscal. Numai daca debitorul taxei nu are nici domiciliul, nici resedinta, nici sediul în România, taxa urmeaza a fi platita în contul bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale în care se afla sediul instantei la care se depune actiunea sau cererea.
Exista destule cazuri în care debitorul taxei are domiciliul, resedinta sau sediul într-o unitate administrativ-teritoriala diferita de cea în care îsi are sediul instanta.
Practica locala (cel putin cea de la instantele pe care le frecventez) este de plata a taxelor judiciare de timbru la casieriile din subordinea Primariei Craiova, indiferent daca debitorul taxei are domiciliul în acest oras sau daca, de pilda, are sediul în alt judet si formuleaza un apel la Curtea de apel Craiova.
Chiar pagini de Internet apartinând Curtii de apel Craiova contin îndrumari ambigue, lasând impresia unei optiuni a platitorului (exemplu, alt exemplu): “Platitorii pot achita taxele judiciare de timbru atat in evidenta fiscala, cat si la unitatile trezoreriei statului in raza carora acestia sunt luati in evidenta fiscala, cat si la unitatile trezoreriei statului in a caror raza teritoriala se afla sediile instantelor de judecata.”
Alte instante (ex. Tribunalul Bucuresti) preiau cuminte si fidel prevederea legala.
Legea nr. 146/1997 nu prevede vreo sanctiune pentru plata gresita a taxelor sau vreun mecanism de transfer al sumelor gresit încasate. Ar fi excesiva anularea cererii pentru plata într-un cont gresit, dupa cum tot excesiv ar fi sa i se ceara platitorului sa faca demersuri pentru ca unitatea care i-a încasat taxa sa o transfere unitatii competente sau sa ceara restituirea taxei conform art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscala. Nu este clarificata nici ipoteza în care taxa este platita de avocatul debitorului, în special, daca acesta nu a precizat ca îsi alege domiciliul la sediul profesional al avocatului.
Daca legea ar fi aplicata cu strictete am putea ajunge la situatii absurde în care plata unor taxe modice (ex. 2 lei pentru copii de pe hotarârile judecatoresti, cu mentiunea ca sunt definitive sau irevocabile, 1 leu/pagina pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie) ar trebui facuta în contul unei comune aflate la sute de kilometri departare de sediul instantei. Sigur, exista posibilitatea platii prin virament, însa cât de rezonabila este plata unui comision de transfer mai mare decât suma transferata? Mai ales în conditiile în care nu toate unitatile administrativ-teritoriale îsi publica pe Internet informatii actualizate privind conturile în care se efectueaza plati…
Chiar si pentru a încasa bani birocratia de stat prefera sa paseze sarcina gasirii informatiilor tot catre platitor, desi ar avea mijloacele tehnice pentru a simplifica operatiile administrative.
Ideal ar fi un sistem care sa permita o dirijare automata a sumelor provenite din taxele judiciare de timbru, în functie de informatiile de înregistrare fiscala. Mai precis, platile ar putea fi facute într-un cont unic, oriunde în tara, urmând ca sistemul informatic sa le vireze automat în contul unitatii administrativ-teritoriale în care este înregistrat fiscal platitorul.
Fara concluzii.Avocat, Baroul Dolj, Alin-Cristian Clincea, juridice.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!