Regulamentul de organizare al Directiei afaceri europene si relatii internationale a fost aprobat de MAI

 

In Monitorul Oficial nr. 300 din 27 mai 2013 a fost publicat Ordinul nr. 64/2013 al ministrului Afacerilor Interne pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Directiei afaceri europene si relatii internationale.

ministerul afacerilor interneIn cadrul Regulamentului de organizare si functionare a Directiei afaceri europene si relatii internationale se arata:

Dispozitii generale

Directia afaceri europene si relatii internationale, denumita in continuare DAERI, functioneaza ca structura de specialitate in cadrul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, denumit in continuare MAI, fara personalitate juridica, ce asigura coordonarea generala a activitatilor MAI in domeniul afacerilor europene si al relatiilor internationale, precum si punerea in aplicare a legislatiei care reglementeaza gestionarea acestor domenii de activitate.

Pentru indeplinirea atributiilor ce ii revin, DAERI are competenta teritoriala generala. DAERI coordoneaza, indruma si controleaza, pe linie de specialitate, activitatea structurilor de profil, a institutiilor si autoritatilor centrale si teritoriale, aflate in subordonarea sau coordonarea MAI.

DAERI avizeaza propunerile de infiintare, de reorganizare sau de desfiintare a structurilor de afaceri europene si de relatii internationale din cadrul institutiilor si structurilor aflate in subordonarea sau coordonarea MAI.

Pentru coordonarea masurilor specifice necesare pentru ocuparea posturilor vacante din structurile de profil ale institutiilor sau ale structurilor aflate in subordinea ori coordonarea MAI, DAERI desfasoara urmatoarele activitati:

  • poate participa la procedura de recrutare, selectie si organizare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante;
  • avizeaza bibliografia si tematica de concurs;
  • desemneaza reprezentanti in cadrul comisiilor de concurs, de solutionare a contestatiilor si pentru monitorizarea procedurii de concurs.

DAERI este structura de contact din cadrul MAI pentru institutiile similare din alte state, pentru institutiile si organismele Uniunii Europene, Consiliului Europei, ONU, OSCE, NATO, pentru alte organisme internationale si regionale specializate la care Romania sau MAI sunt parte.

In cazul actiunilor de colaborare operativa cu organismele europene, internationale si regionale specializate si activitatilor care presupun indeplinirea obligatiilor ce decurg din aplicarea tratatelor internationale si regionale, la care participa, conform competentelor legale, structuri aflate in subordonarea sau coordonarea MAI, DAERI avizeaza mandatele punctuale ale acestora.

Pentru indeplinirea atributiilor si realizarea obiectivelor stabilite in domeniile afaceri europene, DAERI colaboreaza, potrivit prevederilor legale in vigoare, cu institutii si organisme interne si internationale. In acest scop, DAERI este abilitata sa mentina legatura cu Ministerul Afacerilor Externe, denumit in continuare MAE, cu misiunile diplomatice straine acreditate in tara noastra, cu alte ministere si institutii din administratia publica centrala si locala, cu comisiile de specialitate ale Parlamentului Romaniei, cu Secretariatul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii si cu Administratia Prezidentiala.
Domeniile de competenta si atributiile DAERI

DAERI are competente in urmatoarele domenii:

  • afaceri europene: combaterea criminalitatii organizate si infractiunilor grave, terorism, azil si migratie, politica de extindere a Uniunii Europene, politica externa de securitate comuna, cooperare administrativa; siguranta rutiera; regimul permiselor de conducere si inmatricularea vehiculelor; situatii de urgenta; valorile si principiile fundamentale ale Uniunii Europene; drepturile si libertatile fundamentale ale omului; nediscriminarea si cetatenia Uniunii Europene; libera circulatie a persoanelor, serviciilor si marfurilor; cooperarea consolidata definita conform legislatiei europene; aplicarea in mod corespunzator a legislatiei europene in teritoriu; Mecanismul de cooperare si verificare a progreselor inregistrate de Romania in domeniul reformei sistemului judiciar si al luptei impotriva coruptiei;
  • relatii internationale in problematicile prevazute la lit. a).

DAERI are urmatoarele atributii generale:

  • elaboreaza politicile si obiectivele specifice ale MAI in domeniul afacerilor europene si al relatiilor internationale ale structurilor aflate in subordinea sau in coordonarea acestuia, potrivit Programului de guvernare si obligatiilor ce ii revin din strategiile nationale si din instrumentele juridice internationale la care Romania este parte;
  • coordoneaza relatiile MAI si ale structurilor aflate in subordinea sau coordonarea acestuia cu institutiile si organismele Uniunii Europene (UE), cu institutii similare din statele membre UE si din alte state, pentru domeniile sale de competenta;
  • coordoneaza participarea MAI la procesul de elaborare a politicilor si legislatiei europene, urmarind atingerea obiectivelor stabilite in acord cu interesele nationale si indeplinirea obligatiilor ce ii revin Romaniei in calitate de stat membru UE, pentru domeniile sale de competenta;
  • coordoneaza activitatea de reprezentare a Romaniei la Consiliul Justitie si Afaceri Interne, denumit in continuare JAI, precum si in comitetele si grupurile de lucru ale Consiliului UE, ale Comisiei Europene si ale altor institutii europene, pentru domeniile de competenta ale MAI, asigura elaborarea si pregatirea documentatiei pentru participare, inclusiv pe baza propunerilor trimise de catre structurile de specialitate din cadrul MAI, si tine evidenta actiunilor desfasurate si a rezultatelor obtinute;
  • coordoneaza procesul de evaluare a gradului de compatibilitate a legislatiei nationale in vigoare cu actele normative europene si formuleaza propuneri in vederea accelerarii procesului de transpunere si implementare pentru domeniile de competenta ale MAI;
  • asigura participarea MAI la procesul de notificare catre Comisia Europeana a legislatiei nationale care transpune legislatia europeana si informeaza Comisia Europeana cu privire la masurile luate pentru aplicarea actelor legislative europene, in domeniile de competenta ale MAI;
  • participa la fundamentarea pozitiilor Romaniei in procedurile precontencioase si contencioase in fata instantelor si a institutiilor europene, pentru domeniile de competenta ale MAI;
  • coordoneaza si, dupa caz, participa la negocieri, avizeaza proiectele acordurilor, conventiilor si altor intelegeri internationale propuse spre incheiere structurilor aflate in subordinea sau coordonarea MAI, cu structuri similare din alte state ori cu entitati aflate sub jurisdictia altor state;
  • initiaza activitati menite sa conduca la dezvoltarea relatiilor cu institutii sau autoritati similare din alte tari, in conformitate cu principiile politicii externe a Romaniei, asigurand sustinerea si promovarea intereselor MAI in relatia cu acestea;
  • avizeaza, sprijina si coordoneaza, dupa caz, actiunile intreprinse de alte structuri ale MAI in domeniul afacerilor europene si al relatiilor internationale, in scopul asigurarii unitatii si coerentei mesajului transmis de MAI;
  • propune conducerii MAI initierea, semnarea, aprobarea, acceptarea sau renuntarea la intelegerile internationale ale MAI cu structuri similare din alte tari, asigurand consultarea altor institutii in vederea obtinerii avizelor necesare. Georgiana Matache, infolegal.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie