Limitarea salariilor dorita de Guvern, se transforma in crestere?

 

Noua formula de calcul a salariilor directorilor din companiile de stat, aprobata astazi în Guvern si prezentata de premierul Victor Ponta ca o „limitare inspirata de modelul din Polonia”, va putea duce, în multe cazuri, la majorarea pâna la dublarea sau chiar triplarea acestora.

SalariiAstfel, daca în martie 2013 cel mai mare salariu în companiile din energie, în lista facuta publica în aprilie de Guvern, era de 18.000 de lei, adica 4.000 de euro, atât cât câstiga directorul general al FDEE Electrica Distributie Muntenia Nord, dupa intrarea în vigoare a noii ordonante discutate astazi în sedinta Executivului, acesta va putea încasa sase salarii medii din ramura sa de activitate, adica 23.694 de lei, respectiv 5.300 de euro. Daca în cazul sau cresterea salariului ar fi de pâna la 32%, în situatia directorului general de la OIL Terminal ar urma sa fie de 300%. Acestor sume li se pot adauga, în continuare, bonusurile în functie de îndeplinirea criteriilor de performanta.

Ceea ce limiteaza Guvernul este posibilitatea Adunarii Generale a Actionarilor de a stabili un nivel de salarizare mult peste cel actual, de care membrii AGA – în cazul în care sunt si membri ai Consiliului de Administratie – sunt direct interesati, întrucât au indemnizatii stabilite procentual, în functie de salariul managerului.

Într-o interventie la RTV, premierul a sustinut ca nivelul stabilit de Guvern este unul maxim. „Cine are acum salariul mai mic, îl pastreaza de trei ori sau de patru ori. Deci nu este de sase ori o suma fixa, ci este plafonul maxim. Cei care au 2.500 sau 3.000 nu vor avea cresteri de salarii”, a spus Ponta.

Calculele ministrului pentru buget arata însa altfel. „Sigur, pentru unii e o scadere, pentru altii o crestere”, a confirmat ministrul pentru buget Liviu Voinea, dupa sedinta de Guvern, aratând ca Guvernul s-a raportat nu atât la cât se câstiga în prezent în aceste companii, cât la „propunerile de buget pentru 2013 care au atras atentia”. Ulterior, Guvernul a trimis lista la care Ponta a facut referire în fata camerelor de luat vederi, în sedinta de Guvern, în care apar indemnizatii lunare de 8500 de euro pentru managerii Imprimeriei Române, 6000 de euro pentru sefii Transgaz, 8.888 de euro la Electrica Furnizare, 11.111 de euro la Electrica, 10.000 de euro la NuclearElectrica si Cuprumin, 9.700 de euro la Romatsa, 10.000 de euro la Tarom, 9.500 de euro la CFR Marfa, 9150 de euro la CFR Calatori si câte 14.000 de euro la CN Cai Ferate Calatori si Posta Româna. Potrivit ministrului Voinea, lista invocata de Victor Ponta la începutul sedintei de Guvern nu include indemnizatii platite managerilor, ci sumele pe care acestia ar fi intentionat sa si le atribuie dupa aprobarea bugetelor companiilor de stat pe 2013.

Mai mult, salariile sefilor Loteriei, Imprimeriei sau ai Romatsa pot ramâne, de la caz la caz, neplafonate în acest an, întrucât bugetul pe 2013 al companiilor a fost deja aprobat de Guvern.

Marea taiere: 1.000 de lei la CONPET

La începutul sedintei de Guvern de astazi, premierul a anuntat ca se va aproba o ordonanta de urgenta, neinclusa initial în ordinea de zi facuta publica, care sa limiteze salariile sefilor companiilor cu capital majoritar sau integral de stat la sase salarii medii brute lunare pentru ramura respectiva. Salariilor li se vor adauga bonusurile de performanta, pentru companiile cu manageri privati.

“Prin aceasta reglementare, vom limita posibilitatea veniturilor salariale ale celor din conducerea executiva la de sase ori media salariului mediu brut lunar din ramura respectiva. Va asigur ca este deja un salariu foarte bun. Evident, orice altceva se plateste în plus se plateste în functie de îndeplinirea indicatorilor de performanta”, a spus Ponta.

Pe baza acestei formule, gândul a calculat noile salarii fixe care care pot aspira managerii din companiile de stat pentru care Guvernul a facut publice câstigurile în luna martie, ca argument, la acea vreme, pentru suprataxarea celor care câstiga mai mult de 1.000 de euro lunar. „Componenta variabila”, asa cum a numit ministrul Liviu Voinea bonusurile de performanta care se pot adauga în companiile conduse de manageri privati, „nu este limitata”, iar criteriile „vor fi stabilite de consultanti”.

Astfel, singura companie în care salariul unui director ar urma sa scada este CONPET Ploiesti, minusul nefiind însa unul semnificativ.  Aici, directorul de mentenanta a încasat în martie 12.608 lei, iar dupa noua formula de calcul, acesta va avea dreptul la salariu fix de maximum 11.874 de lei. Este de altfel si cel mai mic salariu pe care îl va avea un director în energie, având în vedere ca, potrivit INS, salariul mediu brut în martie 2013 pe transportul prin conducte se ridica la numai 1.979 de lei. Suma este însa depasita cu mult în alte ramuri din energie.

Romgaz urca pe primul loc, cu 6.600 de euro. Unde se pot dubla salariile

De cealalta parte, cea mai mare suma salariala fixa o va avea directorul Romgaz. Raportat la salariul mediu brut din extractia gazelor în luna martie, de 4.948 de lei, salariul sefului Romgaz va putea creste la 29.688 de lei (6.600 de euro), dublu fata de 14.306 de lei (3.000 de euro) lunar, cât primea în aceeasi luna.

Statul da unda verde dublarii salariului si pentru directorii Complexului Energetic Hunedoara. Daca în martie directorul adjunct primea 10.029 de lei (2.200 de euro), dupa noua ordonanta, poate lua sase salarii de 3.654 de lei, adica 21.924 de lei (4.900 de euro).

La fel, la Complexul Energetic Oltenia, limita de crestere va fi de la 13.455 de lei (3.000 de euro), cât ia directorul general în prezent, pâna la 23.694 de lei (5.300 de euro), echivalentul a sase salarii de 3.949 de lei, cât e media în ramura, potrivit INS.

Acelasi plafon de 23.694 de lei (5.300 de euro) se va stabili si pentru Electrica SA, Transelectrica SA, dar si pentru Hidroelectrica SA. Aici însa, salariile fixe publicate în martie erau mult mai mici: un director general adjunct câstiga în jur de 10.000-11.000 de lei (2.400 de euro), iar postul de director general nu era înca ocupat în martie, tocmai pentru ca salariul stabilit era mult mai mic. La Transelectrica, un director general adjunct lua 12.527 de lei (2.750 de euro, noua ordonanta oferind premisele pentru dublarea acestei sume.

Saltul si mai mare este la OIL Terminal, unde seful companiei primea în martie 4.712 lei (1.000 de euro), cât un salariu de ministru, însa va avea acum baza legala pentru a încasa 19.080 de lei (4.300 de euro) pe luna.

„E vorba de remuneratia maxima. Sigur, pentru unii e o scadere, pentru altii o crestere. Avem si o componenta variabila, care nu este limitata, dar cea fixa este limitata”, a explicat Liviu Voinea în conferinta de presa dupa sedinta de Guvern, întrebat explicit de situatia de la Romgaz.

Premierul Victor Ponta contrazice însa calculele lui Liviu Voinea. „Cine are acum salariul mai mic îl pastreaza de trei ori sau de patru ori. Deci, nu este de sase ori o suma fixa, ci este plafonul maxim. Cei care au 2.500 sau 3.000 nu vor avea cresteri de salarii”, a garantat Ponta.

Guvernul, speriat de salariile pe hârtie de la NuclearElectrica. Cele reale, inferioare

Exemplul de la care a pornit Victor Ponta în sedinta de Guven a fost cel al NuclearElectrica. „Am vazut si eu companii de stat la care punem manageri privati. 484.000 de lei pe an cel mai mic venit, peste 100.000 de euro pe an. Sunt salarii de 11.000, de 8.000 de euro. Nu stiu de ce mai suntem ministri, de ce nu lucram la NuclearElectrica”, a spus premierul.

Ulterior, în interventia tv, primul-ministru a nuantat. „Eu recunosc ca am cerut o situatie – poate nu suta la suta exacta sau poate erau doar propuneri – pentru sa fusesem informat ca la Nuclearelectrica astazi trebuia sa aiba loc o sedinta a consiliului de administratie unde se propusesera niste salarii de 14.000 euro si mi s-a parut absolut incorect”, a spus Ponta.

Documentul publicat de Guvern în aprilie arata ca directorul general al companiei, pozitie în care a fost numita recent Daniela Lulache, fosta sefa a Fondului Proprietatea sustinuta de PNL, era recompensat cu un salariu fix de 14.851 de lei, adica 3.300 de euro lunar. Dupa  noua formula de calcul, salariul sau ar urma sa atinga, daca AGA decide astfel, 23.694 de lei, adica 5.300 de euro.

Argumentul Guvernului nu ar fi fost însa nivelul actual al salariilor, ci cel care ar fi fost planuit în interiorul acestor companii, sustine Liviu Voinea. „Se referea la propunerea de buget pe 2013 (pe care Guvernul a avut-o pe ordinea de zi, n.r.) si acesta este si motivul pentru acest act normativ. E vorba de lista cu salariile propuse pentru 2013 pentru conducerea acestor companii de stat. În unele cazuri corespund cu cele care s-au platit în 2012, în altele nu. Anul acesta aprobarea bugetelor a fost din scurt. Anul acesta am avut timp  sa observam aceste discrepante”, s-a justificat ministrul delegat pentru buget.

LISTA INDEMNIZATIILOR PROPUSE DE SEFII DIN COMPANII

Potrivit lui Voinea, din cele 157 de companii la care statul este actionar unic sau majoritar au trecut pâna acum prin Guvern doar 31 de bugete. Managerii acestor 31 de companii pot ramâne, de la caz la caz, fie cu salariile deja aprobate, fie si le pot renegocia, dupa ordonanta aprobata azi, a aratat ministrul.

În situatia în care bugetul a fost deja aprobat se afla si companii precum Loteria Româna, Imprimeria Nationala, Romatsa sau Administzratia Porturilor Constanta. Altfel spus, daca au semnat deja contractele de management, sefii Loteriei pot ramâne cu indemnizatia de 20.354 de lei lunar, cei ai Imprimeriei Nationale cu 38.410 de lei lunar, iar directorul general al Romatsa cu 42.315 leilunar.

„Adunarea generala a actionarilor poate sa stabileasca limite pentru fiecare an. Deci, mandatul poate fi una, dar limita de încadrare bugetara pe anul în curs poate fi diferita. Acum exista o baza legala de limitare. Cei pentru care deja au trecut bugetele, nu este obligatoriu ca s-au semnat si contractele de mandat, neaparat. Este un interval de timp. Dar exista o baza pentru renegocierea mandatelor, în cazul în care ele au fost aprobate între timp. Dar asta difera de la caz la caz”, a adaugat Voinea.

 Ce prevede ordonanta

Textul ordonantei de urgenta nu a fost facut înca public, pâna la publicarea în Monitorul Oficial. Într-un comunicat trimis dupa sedinta Executivului, Guvernul l-a rezumat însa astfel:

  • La regiile autonome si la societatile comerciale, componenta fixa lunara a remuneratiei membrilor neexecutivi ai CA nu poate depasi media pe ultimele 12 luni a câstigului salarial mediu brut lunar din ramura în care îsi desfasoara activitatea regia sau societatea respectiva, medie comunicata de INS
  • Prin similitudine cu societatile comerciale se acorda si la regiile autonome o componenta variabila a remuneratiei, componenta al carei nivel este stabilit pe baza recomandarilor formulate de expertii în recrutarea resurselor umane ale caror servicii au fost contractate pentru derularea procedurii de selectie
  • Remuneratia membrilor executivi ai CA este formata dintr-o indemnizatie fixa lunara care nu poate depasi de 6 ori media pe ultimele 12 luni a câstigului salarial mediu brut lunar din ramura în care îsi desfasoara activitatea regia sau societatea respectiva, medie comunicata de INS, si dintr-o componenta variabila revizuita în functie de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanta prevazuti în contractul de mandat
  • Remuneratia directorilor nu poate depasi nivelul stabilit pentru membrii executivi ai CA si este unica forma de remuneratie pentru directorii care îndeplinesc si calitatea de administratori. Anca Simina, gandul.info

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie