Privatizarea Postei Romane – al treilea esec al Guvernului intr-un singur an
Dupa tentativele de vânzare a companiilor Oltchim si CFR Marfa, privatizarea Postei Române este al treilea mare esec al Guvernului din ultimul an, aceasta din urma terminându-se înainte de a începe.
Guvernul reuseste sa fie sau, cel putin, sa para din ce în ce mai incapabil. Daca, în cazul Oltchim, s-a ajuns la adjudecarea unui câstigator, fara ca tranzactia sa fie finalizata, la CFR Marfa nu s-a precalificat nicio firma la prima încercare, fiind nevoie de relaxarea drastica a conditiilor pentru a fi întocmita o lista scurta, iar pentru privatizarea Postei Române nici macar nu a fost cumparat vreun dosar de prezentare a companiei.
Oare cu ce rezultate se va prezenta Executivul nostru în fata delegatiei Fondului Monetar International, în circa o luna, daca nu reuseste sa îndeplineasca aproape nicio conditie impusa de reprezentantii organismelor internationale?
* Datoriile istorice – piedica pentru investitori, statul încearca sa stearga cât mai multe arierate
Se pare ca datoriile reprezinta unul dintre principalele obstacole care-i împiedica pe investitori sa cumpere actiuni la companiile noastre de stat (situatia datoriilor istorice reprezinta un obstacol si în privatizarea combinatului Oltchim si a companiei CFR Marfa).
Ion Smeeianu, directorul general al Companiei Nationale Posta Româna (CNPR), a precizat, ieri, dupa încheierea termenului limita pentru achizitionarea caietelor de sarcini, ca potentialii investitori au fost opriti sa participe la privatizarea operatorului român de posta de datoriile importante ale societatii de stat.
Domnia sa a precizat ca cele mai importante preocupari pe care potentialii investitori le-au ridicat în cadrul discutiilor avute au fost legate, printre altele, de aspecte precum datoriile istorice ale companiei, marite semnificativ în urma controlului ANAF, finalizat pe data de 16 mai 2013 si care a avut ca rezultat o suplimentare a acestei datorii cu 107 milioane lei (Ion Smeeianu a mentionat ca aceasta datorie provine din perioada 2003-2012), de cadrul legal de functionare a serviciului universal din domeniul postal, de protestele spontane ale angajatilor, care au afectat activitatea postala, precum si de recuperarea cheltuielilor efectuate pentru realizarea serviciului universal din fondul de compensare si de alocarea intervalelor de timp pentru diferitele etape ale procesului de privatizare.
În aceste conditii, autoritatile apeleaza si de aceasta data la masuri extreme, intentionând sa stearga datoriile pe care CNPR le are la stat, în valoare de 242,5 milioane de lei, prin conversia lor în actiuni, potrivit domnului Smeeianu.
Domnia sa a precizat ca va fi luata în calcul si reesalonarea celor 107 milioane de lei – noua datorie depistata, recent, de ANAF, în sedinta de Guvern de astazi, urmând sa fie decisi urmatorii pasi cu privire la situatia procesului de privatizare a Postei Române.
În prezent, compania are datorii totale de 650 de milioane de lei, înregistrând o pierdere financiara, la finalul lui 2012, de 52 de milioane de lei, de la 182 de milioane de lei, cât au reprezentat pierderile companiei în 2011.
Referitor la obligatiile neachitate catre bugetul de stat, Ion Smeeianu a subliniat: „Posta are datorii fiscale de 242 milioane de lei, suma care include si datoria calculata de ANAF, de 107 milioane de lei. Cea mai mare parte a datoriilor este efectul unui contract încheiat cu sindicatul Postei, în mandatul directorului general Dan Mihai Toader, care prevedea acordarea de tichete de masa premium. Ne vom îndrepta în instanta pentru a recupera prejudiciul, care se ridica la 42 milioane de lei”.
* Autoritatile au contactat circa 50 de firme pentru vânzarea Postei, în zadar
Directorul Postei Române a precizat ca reprezentantii Comisiei de privatizare au purtat discutii cu „peste 50 de potentiali investitori, reprezentanti ai administratiilor postale internationale si ai fondurilor românesti si internationale de investitii”. „Lista lunga de investitori a cuprins cei mai importanti operatori postali si firme din domeniu din Europa, Asia si SUA, precum si cele mai importante fonduri de investitii locale si globale, cu interes în astfel de tranzactii, prin prisma pretului, a situatiei companiei si a zonei geografice. Ulterior, pe lista scurta de discutii au ramas potentialii investitori care au corespuns profilului investitorului strategic (operatori postali) si al investitorului financiar (fonduri de investitii), interesati sa investeasca în Posta Româna si care, în baza experientei în domeniu si în tranzactii similare, sa fie în masura sa faca fata provocarilor curente ale CNPR în scopul redresarii companiei”, se arata într-un comunicat al Postei.
Alexandru Petrescu, presedintele Comisiei de privatizare, a declarat, ieri, ca, „pe lista scurta” întocmita de autoritati ramasesera doua companii, „cel putin unul dintre cei 50 de investitori cu care au fost purtate discutii declarându-si singur intentia de a participa la privatizarea Postei Române, iar acesta este un fond român de investitii”.
Amintim ca, la finalul lunii martie, în propunerea de plan de activitate pe acest an, SIF1 Banat-Crisana si-a aratat intentia sa participe la privatizarea „Postei Române”, urmând ca, în cazul în care va câstiga licitatia, sa listeze compania la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Conducerea SIF1 si-a motivat decizia prin faptul ca Societatea este lider de piata, în func-tie de volum, cu precadere pe serviciile prestate catre companii, are potential de crestere, un portofoliu vast de clienti, prezinta oportunitati de extindere pe noi domenii, aflate în crestere, si, de asemenea, detine o platforma pentru îmbu-natatirea profitabilitatii, o acoperire nationala de 100% si un brand puternic.
Se pare ca majoritatea firmelor cu care autoritatile noastre au dis-cutat pe marginea procesului de vînzare a pachetului majoritar de 51% din actiunile CNPR au fost contactate de partea româna.
„A fost un mix – unii (n.r. investitori) ne-au contactat ei, iar pe altii i-am sunat noi”, a spus Alexandru Petrescu.
Reprezentantii Postei au subliniat ca potentialii investitori au solicitat prelungirea calendarului privatizarii companiei de stat. Termenul initial de 11 aprilie 2013 pentru achizitionarea caietelor de privatizare a fost prelungit pâna la data de 28 mai 2013, la cererea inves-titorilor si cu acordul FMI.
* Peste 4.000 de lucratori postali vor pleca acasa
Potrivit unor calcule estimative, Posta Româna urmeaza sa disponibilizeze circa 4.400 de angajati, acestia urmând sa primeasca între 3 si 30 de salarii compensatorii, în functie de vechime, potrivit lui Ion Smeeianu.
Acesta a aratat ca mare parte din salariile compensatorii vor fi achitate din bugetul de stat, compania urmând sa plateasca doar un numar de unu pâna la sase salarii pentru fiecare angajat care are o vechime mai mare de 25 de ani la CNPR.
În perioada mai 2012-mai 2013, au plecat din companie 2.340 de salariati, în mod natural.
În prezent, Posta Româna are 32.000 de angajati, care îsi des-fasoara activitatea în aproximativ 5.600 de unitati postale.
Nu sunt vizati sa fie concediati acei salariati care au semnat un act aditional în baza caruia vor avea un program redus de lucru, fapt care presupune reducerea salariilor cu 25-50%. Un functionar postal beneficiaza de un salariu lunar brut de 1.700 de lei. Pâna în prezent, au fost semnate 1.223 de astfel de acte aditionale, potrivit domnului Smeeianu.
* Dupa Loteria Româna, Posta vine cu contracte paguboase de zeci de milioane de euro
Posta Româna a ajuns în stadiul actual ca urmare a încheierii unor contracte paguboase cu diverse companii, în mandatul fostelor conduceri, a precizat Ion Smeeianu, spunând ca unul dintre acestea este cel cu Porche Mobility. Acesta are fost încheiat la o valoare de 20 de milioane de euro si a vizat servicii de leasing operational pe patru ani, masinile respective neputând fi dotate corespunzator cu echipamente de securitate mobila.
Un alt contract pagubos este cel cu firma „de apartament” STS, care a dat „o teapa” Postei Române de 5 milioane de euro, potrivit lui Ion Smeeianu, care a subliniat: „S-au angajat sa instaleze POS, au trenat-o si s-a reziliat contractul cu o litera gresita, fapt pentru care Posta a platit penalitati de 5 milioane de euro. Asta se numeste teapa”.
Promotional Services este o alta firma cu care CNPR a încheiat un contract pagubos, prejudiciind compania cu 7 milioane de euro.
„Aduce echipamente la mâna a doua care costa 10-15 dolari cu 150 de euro bucata, plus un program de soft de 6 milioane de euro, însemnând o gaura totala de 7 milioane de euro”, a explicat Smeeianu.
Printre altele, societatea de stat a mai încheiat un astfel de contract, de 5,8 milioane de euro, cu centrul de sanatate Alfa Medical din Prahova, pentru asistenta medicala, un alt contract, de 7 milioane de euro, cu Blue Air si un contract cu mai multe componente cu firma de paza G4S, care, printre altele, presta servicii de paza cu 2,5 euro/angajat/ora, în conditiile în care noul contract de paza presupune 1,5 euro/angajat/ora, potrivit direc-torului general al Postei.
Acesta a mentionat ca, în prezent, mai sunt în derulare doua astfel de contracte – cel cu centrul Alfa Medical, pentru care sunt cautate solutii de reziliere în instanta si cel cu G4S pentru componenta de securitate electrica si interventie rapida. Niciunul dintre acestea doua nu dispune de clauza de reziliere.
* Posta vrea sa se francizeze
Posta Româna ia în considerare crearea unui sistem de franciza. În zonele unde nu este economic sa functioneze o unitati postale, serviciul va fi francizat catre potentiale persoane juridice, care vor respecta toate conditiile privitoare la serviciul postal, a precizat Ioan Smeeianu.
Domnia sa a adaugat ca Posta Româna va semna în cursul acestei saptamâni un contract pentru servicii de telefonie mobila virtuala (MVNO) cu Orange România.
Posta va avea o filiala care va realiza operatiuni de brokeraj în domeniul asigurarilor, propunerea urmând sa fie discutata de Consiliul de Administratie, a mai precizat directorul companiei, care a adaugat ca societatea de stat va intra si în domeniul serviciilor bancare: „Luam în calcul trei variante – înfiintarea unui IFN, colaborarea unui IFN sau colaborarea cu o banca. Vom vedea”.
CNPR intentioneaza sa continue si informatizarea unitatile postale, fie prin credit furnizor, fie prin închiriere de echipamente IT&C, a mai spus Ion Smeeianu.
* Posta si-a bugetat profit zero
Posta Româna si-a bugetat profit zero pentru acest an, cheltuielile de personal urmând sa scada, în 2013, cu 6,3% fata de cele de anul trecut.
„În primele patru luni am avut venituri similare celor de dinaintea liberalizarii pietei de profil, de la 1 ianuarie 2013. Practic, în perioada ianuarie-aprilie a acestui an, media veniturilor lunare ale companiei a fost de 104,9 milioane de lei. De asemenea, în acelasi interval, pierderea lunara medie a fost de 1,3 milioane de lei”, a spus seful Postei.
Actionarii Companiei Nationale Posta Româna sunt Ministerul pentru Societatea Informationala, cu 75% din capital si Fondul Proprietatea, cu restul de 25% din actiuni.
* 50.000 de euro – caietul de sarcini
Surse din piata comunicatiilor sustin ca lipsa investitorilor la privatizarea Postei Române a fost cauzata de pretul mare al caietului de sarcini care s-a ridicat la 50.000 de euro.
Spre comparatie, în Polonia, cel mai ridicat pret al unui caiet de sarcini ar fi fost aproximativ 500 de dolari.
* Directorul general al Postei Române Ion Smeeianu a afirmat, ieri, ca încaseaza lunar un salariu de 6.000 de euro, nivel justificat în conditiile în care functia este foarte stresanta si generatoare de presiune din cauza licitatiilor la care societatea intra în concurenta cu operatorii privati.
Ion Smeeianu a precizat: „Pentru a elimina speculatiile, confirm ca primesc lunar, net, suma de 5.000 de euro pentru functia de director general, la care se adauga indemnizatia de 1.000 de euro, tot net, pentru calitatea de membru în Consiliul de Administratie. Deci, pe total, primesc 6.000 de euro. Aceasta suma ar putea fi suplimentata daca indicatorii de performanta stabiliti în contractul de mandat sunt depasiti, fiecare, cu cel putin 10%. (…) Poate ar fi bine sa comparati salariul meu cu salariile sefilor operatorilor postali privati, cu care eu, în calitate de sef al Postei, ma bat la licitatiile organizate de diverse entitati pentru achizitioarea de servicii postale, în conditiile în care piata de profil s-a liberalizat de la 1 ianuarie 2013. Pe de alta parte, nivelul de stres al acestei functii este foarte ridicat. Spre exemplu, luni, 27 mai, la ora 09.00, nu aveam bani pentru achitarea salariilor celor 32.000 de angajati pentru ca Ministerul Finantelor a blocat conturile Postei din Trezoreriei din cauza datoriilor si a altor probleme. Cum poate fi cuantificat din punct de vedere financiar acest stres, aceasta presiune?”. Emilia Olescu, bursa.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!