Notificarea de incetare a contractului trimisa pe cale electronica – efecte
In materie comerciala, potrivit art. 46 C.com., corespondenta poate proba un raport juridic comercial, aceasta norma avand caracter special in raport cu regula generala in materia probatiunii raporturilor civile stabilita prin art. 1191 si urm. C.civ.
Desi potrivit dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 455/2001 transmiterea electronica nu are valoarea unui inscris in forma electronica si nici a unui inscris sub semnatura privata, notificarea de incetare a contractului realizata in acest mod are valoare probatorie, fiind confirmata de parti prin clauzele conform carora orice comunicare in legatura cu respectivul contract se va face inclusiv in aceasta modalitate.
Sectia a II-a civila, Decizia nr. 3445 din 18 septembrie 2012
Nota: In decizie au fost avute in vedere dispozitiile din vechiul Cod civil si din Codul comercial in forma in vigoare la data de 10 iulie 2011.
Prin sentinta comerciala nr. 8699 din 15 septembrie 2010 pronuntata in dosarul nr. xx655/3/2008 al Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, s-a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta SC I.I.C. SRL Bucuresti impotriva paratelor SC G.P.I.C. SRL Bucuresti, SC G.I.I. SRL Bucuresti si SC P. Romania SRL Bucuresti, reclamanta fiind obligata la plata sumei de 22.972,95 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamanta prin actiunea precizata a solicitat obligarea paratelor la plata sumei de 1.000.000 euro in echivalentul in lei la data platii reprezentand procentul de 3% pentru serviciile oferite societatilor parate conform contractului nr. 29 din 19 iunie 2006.
Invocand dispozitiile art. 969, 970 si 1073 C.civ., reclamanta a sustinut ca si-a indeplinit obligatiile contractuale asumate constand in efectuarea demersurilor necesare in scopul achizitionarii de catre parate a unor terenuri in Romania. In acest scop au fost prezentate paratelor o serie de imobile, inclusiv cele descrise la sectiunea a III-a punctele 2 si 5 din contract. Imobilele au fost achizitionate de catre parate, astfel incat, conform conventiei, acestea aveau obligatia achitarii procentului de 3% din valoarea contractelor de vanzare-cumparare incheiate.
Actiunea reclamantei a fost respinsa de tribunal cu motivarea ca la data de 24 octombrie 2006, contractul nr. 29/2006, pe care reclamanta isi intemeiaza pretentiile, a incetat prin acordul partilor, incetare confirmata in scris la data de 3 noiembrie 2006 de catre reprezentantul reclamantei prin scrisoarea adresata paratelor.
A fost inlaturata sustinerea reclamantei potrivit careia e-mail-ul trimis la data de 3 noiembrie 2006 nu reprezinta vointa sa, in considerarea faptului ca expertiza informatica a confirmat imprejurarea ca expeditorul este reclamanta, cu adresa sa de e-mail, destinatarii sunt reprezentantii paratelor, iar documentul transmis electronic a fost primit de un angajat calificat care a asigurat citirea lui.
In privinta afirmatiilor reclamantei referitoare la lipsa mandatului administratorului au fost avute in vedere dispozitiile actului aditional la actul constitutiv al societatii reclamantei potrivit carora orice document emis de administratori in numele si pe seama societatii este valabil si obligatoriu pentru societate daca este semnat de oricare dintre administratori impreuna sau separat.
Prin urmare, actul din 3 noiembrie 2006 semnat de administratorul reclamantei infirma sustinerea reclamantei referitoare la lipsa mandatului reprezentantului sau pentru incetarea contractului.
Pe de alta parte, reclamanta nu a facut dovada indeplinirii propriilor obligatii contractuale in conditiile in care nu a demonstrat ca avea calitatea de reprezentant al proprietarului terenului achizitionat de parate, situatie in care nu a putut prezenta acest imobil paratelor.
Apelul declarat de reclamanta a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 358 din 1 iulie 2011 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala.
In argumentarea solutiei pronuntate, instanta de apel a aratat ca sunt nefondate criticile formulate in legatura cu valoarea probatorie a inscrisului din 3 noiembrie 2006, cu motivarea ca in materie comerciala, potrivit art. 46 C.com., corespondenta poate proba un raport juridic comercial dincolo de limitele dispozitive impuse in materia probatiunii raporturilor civile pure, conform art. 1191 si urm. C.civ.
Raportat la dispozitiile art. 4 din Legea nr. 455/2001 s-a retinut ca trimiterea electronica a actului contestat de reclamanta nu are valoarea unui inscris in forma electronica si nici a unui inscris sub semnatura privata intrucat actul transmis nu are incorporata o semnatura electronica extinsa.
Expertiza IT a relevat insa faptul ca reprezentantii paratelor au receptionat acest e-mail de la un expeditor care a folosit numele si parola de acces a reclamantei, situatie in care, aplicand si dispozitiile art. 1203 C.civ., instanta de apel a concluzionat ca acordul de incetare a contractului din litigiu a fost transmis de administrator in mod valabil in numele reclamantei pentru acceptarea intentiei exprimate de parate la data de 24 octombrie 2006 referitoare la incetarea contractului.
In privinta modului de indeplinire a obligatiilor contractuale s-a retinut ca reclamanta nu si-a indeplinit, conform art. IV pct. 1 din contract, propriile obligatii constand in negocierea pretului, pregatirea documentatiei, redactarea contractului, situatie in care nu poate pretinde obligarea paratelor la plata comisionului.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC I.I.C. SRL Bucuresti, criticand-o pentru motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
In dezvoltarea criticilor recurenta a invocat faptul ca instanta de apel, aplicand gresit dispozitiile art. 46 C.com., art. 1170 C.civ. si art. 5 din Legea nr. 455/2001, a apreciat eronat corespondenta electronica ca fiind o proba admisibila in procesul civil stabilind astfel, fara suport legal, existenta acordului de incetare a contractului din litigiu.
De asemenea, prin decizia recurata au fost aplicate gresit si dispozitiile art. 1199 si art. 1203 C.civ. in sensul ca in lipsa dovedirii autenticitatii documentului mentionat, instanta de apel nu putea prezuma existenta reala a corespondentei si implicit a acordului verbal de incetare a contractului.
O alta critica vizeaza interpretarea eronata a legii, in sensul ca instanta de apel a retinut ca nu era necesara exprimarea unei manifestari bilaterale a vointei partilor pentru incetarea raporturilor contractuale si renuntarea recurentei la plata remuneratiei datorate.
In dezvoltarea acestei critici, analizand probele administrate in cauza, recurenta a sustinut ca dispozitiile art. X din contract au fost nesocotite deoarece, conform conventiei partilor, orice notificare trebuia facuta in scris. In absenta oricarui inscris emis de parate privind nemultumirile legate de indeplinirea obligatiilor contractuale in mod gresit s-a apreciat ca a operat incetarea contractului.
Prin decizia recurata, a sustinut recurenta, au fost incalcate si dispozitiile Legii nr. 31/1990, dispozitiile statutare si cele legale referitoare la mandat prin aprecierea eronata ca administratorul societatii recurente avea capacitatea de a-si exprima consimtamantul in sensul incetarii raporturilor contractuale si al renuntarii la remuneratia datorata.
Conform statutului societatii, mandatul era limitat la operatiuni a caror valoare nu depaseste suma de 100.000 euro – conditie neindeplinita in speta – motiv pentru care, contrar celor retinute de instanta de apel, in lipsa semnaturii celor doi administratori statutari contractul din litigiu a ramas in vigoare, fiind irelevant faptul ca unul dintre administratori a fost desemnat interlocutor pentru intimatele-parate.
Prin ultimul motiv de recurs recurenta a sustinut ca in lipsa dovezilor din care sa rezulte ca intimatele au primit oferte mai convenabile comparativ cu cele pe care i le-a prezentat, in mod gresit instanta de apel a concluzionat ca incheierea contractului de vanzare-cumparare a fost facilitata de o alta societate, ceea ce demonstreaza ca reclamanta nu si-a indeplinit obligatiile asumate astfel incat nu poate pretinde nici plata despagubirilor.
Analizand recursul formulat prin prisma motivelor invocate si dispozitiilor legale anterior mentionate, Inalta Curte a constatat ca este nefondat.
Prealabil examinarii criticilor se impune precizarea ca, desi recurenta a invocat in drept dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., dezvoltarea motivelor vizeaza si netemeinicia deciziei, respectiv modul de interpretare a probelor, atribut exclusiv al instantelor de fond.
Potrivit art. 304 C.proc.civ., modificarea sau casarea unei hotarari se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate in situatiile limitativ prevazute de lege astfel incat vor fi avute in vedere numai criticile privind incalcarea de catre instanta de apel a dispozitiilor legale invocate de recurenta, intrucat celelalte critici vizand motivele de netemeinicie excedeaza controlul de nelegalitate specific acestei cai de atac.
Din aceasta perspectiva, motivul de recurs referitor la aplicarea gresita a dispozitiilor art. 46 C.com., raportat la art. 1170 C.civ. si art. 5 din Legea nr. 455/2001, este nefondat.
In acest context, instanta de apel a retinut corect ca in materie comerciala, potrivit art. 46 C.com., corespondenta poate proba un raport juridic comercial, aceasta norma avand caracter special in raport cu regula generala in materia probatiunii raporturilor civile stabilita prin art. 1191 si urm. C.civ.
De altfel, posibilitatea partilor contractante de a transmite corespondenta inclusiv prin posta electronica a fost convenita prin art. X alin. (2), potrivit caruia orice notificare si comunicare in legatura cu contractul din litigiu se va face in scris, la alegerea partii care face o asemenea comunicare, printre altele, si pe cale electronica.
Interpretand aceasta clauza in acord cu dispozitiile art. 46 C.com. si cu probele efectuate in cauza – care, astfel cum s-a mentionat, excedeaza sfera de analiza a instantei de recurs – prin decizia recurata s-a concluzionat in sensul existentei unui acord intre parti, exprimat in scris, referitor la incetarea contractului.
In acest scop au fost avute in vedere si dispozitiile art. 4 din Legea nr. 455/2001 in sensul ca transmiterea electronica nu are valoarea unui inscris in forma electronica si nici a unui inscris sub semnatura privata, insa in conditiile in care s-a stabilit pe baza probelor ca reclamanta este expeditorul documentului mentionat, iar paratele au calitatea de destinatare, in temeiul art. 1199 si art. 1203 C.civ. s-a retinut ca acordul de incetare a contractului a fost transmis in mod valabil in numele reclamantei catre intimate, la data de 3 noiembrie 2006 pentru acceptarea intentiei exprimate de acestea la o data anterioara, respectiv la data de 24 octombrie 2006.
In alti termeni, instanta de apel a prezumat, potrivit art. 1199 C.civ., ca utilizarea datelor de acces corespunzatoare reclamantei a fost efectuata de aceasta, cu consecinta ca manifestarea de vointa cuprinsa in documentul astfel transmis apartine titularului contului de e-mail, adica reclamantei, care si-a exprimat valabil acordul pentru incetarea contractului.
Pe cale de consecinta, este nefondat si motivul de recurs referitor la aprecierea eronata conform careia contractul partilor a incetat in lipsa unei manifestari de vointa a intimatelor in acest sens, in conditiile in care s-a stabilit ca partile au convenit sa inceteze orice forma de colaborare.
Critica recurentei referitoare la depasirea limitelor mandatului administratorului este de asemenea nefondata in raport de clauzele prevazute la art. Va si Xa din contractul din litigiu, potrivit carora unicul reprezentant al reclamantei si unicul interlocutor pentru parate referitor la derularea oricarui incident in legatura cu acest contract este administratorul JPV.
Pe de alta parte, contractul nr. 29/2006 si acordul de incetare au fost semnate de acelasi administrator, situatie in care sustinerea recurentei – referitoare la depasirea limitelor mandatului prin semnarea acordului de incetare a contractului – este cel putin contradictorie.
In acest context, se impune si precizarea ca in mod corect, prin decizia recurata s-a retinut in conformitate cu prevederile art. Va din contract ca partile au convenit ca pentru societatea reclamanta, persoana cu putere de reprezentare directa, imediata si exclusiva era administratorul JPV, astfel incat prin contestarea de catre recurenta a intinderii mandatului de reprezentare acordat administratorului sau se pune in discutie si mandatul acordat pentru semnarea contractului din litigiu care constituie fundamentul pretentiilor recurentei.
De mentionat ca, desi recurenta invoca si aplicarea gresita a dispozitiilor Legii nr. 31/1990, dispozitiile legale pretins incalcate nu sunt mentionate, iar dezvoltarea criticilor nu a permis identificarea acestora, cu consecinta ca examinarea acestei critici nu este posibila.
Ultima critica este, de asemenea, nefondata in conditiile in care instanta de apel, analizand obligatiile asumate de reclamanta, a stabilit pe baza probelor ca in lipsa dovezilor privind indeplinirea obligatiilor prevazute la art. IV pct. 1 din contract referitoare la negocierea pretului, a conditiilor de incheiere a contractelor de vanzare-cumparare, pregatirea documentatiei, respectiv a neexecutarii propriilor obligatii, raspunderea contractuala a paratelor nu poate fi antrenata conform art. IV pct. 2 din contract.
In consecinta, recursul este nefondat si a fost respins in conformitate cu art. 312 alin. (1) C.proc.civ.
Fiind in culpa procesuala, recurenta a fost obligata, potrivit art. 274 C.proc.civ., la plata sumei de 15.000 lei catre intimata SC G.P.I.C. SRL Bucuresti, suma de 15.000 lei reprezentand onorariu avocatial.
* Acest fragment reprezinta un extras din revista Buletinul Casatiei nr. 5/2013. Pentru mai multe detalii a se vedea Buletinul Casatiei nr. 5/2013. Georgiana Matache, infolegal.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!