Exceptia de neconstitutionalitate a Legii privind reforma in domeniul sanatatii a fost admisa de Curtea Constitutionala
In Monitorul Oficial nr. 296 din 23 mai 2013 a fost publicata Decizia nr. 164/2013 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, in redactarea de la data intrarii in vigoare a acestora si pana la modificarile ce le-au fost aduse prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
Prin Incheierea din 5 decembrie 2012, Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. e) raportate la dispozitiile art. 257 alin. (2) lit. a)–d) si f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, in forma anterioara modificarii acestor dispozitii prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arata, in esenta, ca prevederile de lege criticate sunt discriminatorii si incalca principiul constitutional al asezarii juste a sarcinii fiscale.
In acest sens, arata ca art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, in forma anterioara modificarii prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 93/2008, obliga la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate asupra veniturilor din cedarea folosintei bunurilor, din dividende si dobanzi, din drepturi de proprietate intelectuala realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere si altor venituri care se supun impozitului pe venit numai acele persoane care nu realizeaza venituri de natura celor prevazute la lit. a)–d) din acelasi articol de lege.
Intre persoanele exceptate de la plata contributiei prevazute de art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 nu se regasesc insa si cele care obtin venituri din pensii. Astfel, titularii dreptului la pensie sunt discriminati in raport cu persoanele care realizeaza veniturile prevazute la art. 257 alin. (2) lit. a)–d) din Legea nr. 95/2006, intrucat, spre deosebire de acestia, sunt obligati sa plateasca atat contributia aferenta veniturilor din pensii, cat si cea aferenta veniturilor prevazute la lit. e) din acelasi articol.
Curtea Constitutionala a decis admiterea exceptiei de neconstitutionalitate ridicata in Dosarul nr. 74.649/3/CA/2011 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal si constata ca dispozitiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, in redactarea de la intrarea in vigoare a acestora si pana la modificarile ce le-au fost aduse prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, sunt neconstitutionale in masura in care obliga persoanele ce datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate asupra veniturilor din pensii la plata acestei contributii cumulat cu cea datorata asupra veniturilor obtinute din cedarea folosintei bunurilor, din dividende si dobanzi, din drepturi de proprietate intelectuala realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere si altor venituri care se supun impozitului pe venit.Georgiana Matache, infolegal.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!