Gigi Becali va fi audiat luni la ÎCCJ in dosarul „Valiza”

 

Finantatorul echipei Steaua Bucuresti, George Becali, va fi adus luni la Înalta Curte de Casatie si Justitie (ÎCCJ), unde urmeaza sa fie audiat în dosarul ‘Valiza’, în care este acuzat de dare de mita si fals în înscrisuri sub semnatura privata.

gigi becaliVa fi prima aparitie a lui Gigi Becali de la încarcerarea sa pe 20 mai, dupa ce a fost condamnat la trei ani închisoare într-un alt dosar, cel privind un schimb de terenuri cu MApN.

Dosarul ‘Valiza’ se afla în faza de recurs la instanta suprema, iar la ultimul termen al procesului din 22 aprilie Gigi Becali si-a exprimat dorinta de a da o declaratie în fata instantei, însa completul de judecata condus de Livia Stanciu nu a fost de acord si a amânat dezbaterile, pentru ca la proces lipseau doi dintre inculpati, Victor Piturca si Radu Gheorghe Marino, care trebuie sa precizeze si ei daca vor sa fie audiati.

În aprilie 2012, George Becali, Victor Piturca, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul si Radu Gheorghe Marino au fost achitati de un complet de trei judecatori de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, însa DNA a declarat recurs.

În decembrie 2008, finantatorul Clubului Steaua, George Becali, si antrenorul echipei nationale de fotbal a României, Victor Piturca, au fost trimisi în judecata de procurorii DNA.

În acelasi dosar, au mai fost trimise în judecata alte patru persoane: Teia Sponte, vicepresedinte al Consiliului de Administratie al FC Steaua Bucuresti SA, acuzat de complicitate la dare de mita; Ciul Alina Florentina, avocata în cadrul Baroului Bucuresti, acuzata de favorizare a infractorului în legatura cu infractiunile de coruptie si fals în înscrisuri sub semnatura privata (doua fapte); Marino Gheorghe Radu, acuzat de favorizare a infractorului în legatura cu infractiunile de coruptie si fals în înscrisuri sub semnatura privata (doua fapte) si Volcinschi Raul, acuzat de favorizare a infractorului în legatura cu infractiunile de coruptie.

Potrivit DNA, pe 11 mai 2006, George Becali, în calitate de finantator si actionar al FC Steaua Bucuresti SA, i-a promis fiecarui jucator de fotbal al CF Gloria 1922 Bistrita sume de bani cuprinse între 5.000 si 10.000 de euro, pentru ca acestia sa îsi apere corect sansele de joc în meciul cu echipa FC Rapid Bucuresti, programat la 12 mai 2006, în etapa a 27-a din Campionatul National de Fotbal-Divizia A.

Într-o actiune separata, în perioada 4-7 mai 2008, George Becali le-a oferit suma de 1.700.000 de euro jucatorilor de fotbal de la clubul Universitatea Cluj aflati pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a a Campionatului National de Fotbal – Liga I (aproximativ 100.000 euro pentru fiecare), pentru ca acestia sa îsi apere corect sansele de joc în meciul cu echipa CFR Cluj din 7 mai 2008.

Procurorii sustin ca Becali a fost sprijinit de Teia Sponte, care, în zilele de 6-7 mai 2008, s-a deplasat la Cluj-Napoca având asupra sa suma de 1.700.000 de euro reprezentând obiectul ofertei financiare pentru jucatorii de fotbal ai Universitatii Cluj.

Astfel, acesta garanta, în numele lui Becali, atât existenta banilor, cât si posibila remitere a acestora în functie de rezultatul meciului dintre Universitatea Cluj si CFR Cluj.

Pentru a fi exonerat de o posibila raspundere penala sau disciplinara în legatura cu fapta de coruptie descrisa, Becali a initiat si a participat nemijlocit la întocmirea, pe 19 mai 2008, a doua antecontracte de vânzare-cumparare cu mentiuni nereale sub aspectul datei, continutului si vointei reale a partilor.

DNA mai arata ca înscrisurile falsificate au fost ulterior folosite atât în cauza penala, cât si în ancheta disciplinara efectuata de organismele jurisdictionale ale Federatiei Române de Fotbal.

Procurorii mai sustin ca Marino Gheorghe Radu, Ciul Alina Florentina, Volcinschi Raul si Piturca Victor au actionat cu buna-stiinta, din initiativa lui George Becali, la perfectarea frauduloasa a celor doua antecontracte de vânzare-cumparare, având un continut falsificat, iar ulterior, în timpul anchetei, au dat declaratii mincinoase, confirmând variantele false de aparare a inculpatilor George Becali si Teia Sponte, în scopul de a zadarnici urmarirea penala si de a-i ajuta sa scape de o posibila raspundere penala.

DNA l-a scos de sub urmarire penala pe Traian Bendorfean, cercetat pentru infractiunea de complicitate la luare de mita. În ceea ce-l priveste pe Anton Dobos, fata de care s-a început urmarirea penala pentru infractiunea de luare de mita, s-a dispus disjungerea cauzei si continuarea cercetarilor într-un nou dosar penal, în conditiile în care acesta nu a putut participa la activitatile de urmarire penala din cauze obiective, fiind victima unui accident rutier grav.

Procurorii DNA au instituit, prin ordonanta din 8 mai 2008, sechestru asigurator si au indisponibilizat suma de 1.700.000 de euro apartinând lui George Becali, în scopul confiscarii speciale. agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie