Raportul Amnesty International despre Romania. Vezi problemele semnalate

 

Folosirea excesiva a fortei la manifestatii, politicile de segregare a romilor si o initiativa legislativa antiavort se numara printre problemele din România anului 2012 semnalate de Amnesty International (AI) în raportul sau anual privind drepturile omului în lume, lansat joi.

Amnesty International „Agenti de politie sunt acuzati ca au utilizat forta în mod arbitrar si disproportionat în timpul manifestatiilor antiguvernamentale si împotriva masurilor de austeritate. Autoritatile locale din orasele Baia Mare si Piatra Neamt au efectuat operatiuni masive de evacuare a romilor. Parlamentul European a cerut autoritatilor române sa declanseze o noua investigatie privind presupusa implicare în programele CIA de extradare si încarcerare a suspectilor de terorism în centre secrete”, se arata la începutul sectiunii dedicate României din raportul AI.

Potrivit organizatiei, incidente violente între manifestanti si fortele de ordine în cursul protestelor antiguvernamentale din ianuarie 2012 au generat acuzatii privind folosirea excesiva a fortei de catre agentii de politie. Relatari de presa si înregistrari video au aratat ca agenti ai fortelor de ordine au recurs la forta excesiva împotriva unor manifestanti care pareau pasnici si nu opuneau niciun fel de rezistenta. Organizatia nonguvernamentala APADOR-CH a înregistrat câteva cazuri de abuzuri comise de politie în cursul demonstratiilor, stabilind ca unele actiuni ale fortelor de ordine au fost arbitrare si disproportionate.

În februarie 2012, Ministerul Administratiei si Internelor a anuntat ca sunt anchetate patru plângeri penale referitoare la comportamentul agentilor de politie în timpul manifestatiilor. Pâna la sfârsitul anului, nu au fost formulate acuzatii împotriva agentilor fortelor de ordine, se arata în raportul Amnesty International.

În ceea ce-i priveste discriminarea romilor, AI aminteste ca, în luna octombrie, Comitetul consultativ privind Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale al Consiliului Europei afirma ca exista în continuare copii romi care sunt plasati în scoli destinate copiilor cu dizabilitati, sau alte scoli sau clase decât copiii non-romi.

Raportul mai consemneaza ca autoritatile locale au continuat sa evacueze fortat familii rome sau sa duca o politica de segregare a membrilor acestei comunitati, amintind de cazul celor peste 70 de familii evacuate fortat în decembrie 2010 din centrul orasului Cluj-Napoca care au continuat sa traiasca la periferie, în apropierea gropii de gunoi a orasului, de încercarile CFR de a reloca aproximativ 450 de oameni dintr-un adapost, tot din Cluj, de anularea în instanta a amenzii date de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) municipalitatii din Baia Mare pentru ridicarea unui zid care separa locuintele romilor de restul zonei rezidentiale în care se aflau, de relocarea, tot la Baia Mare, a 120 de familii de romi dintr-o asezare în blocuri ale fostei uzine Cuprom, în spatii mici si care nu fusesera adaptate pentru locuit, si de reloacarea, la Piatra Neamt, a 500 de familii rome, de la marginea orasului, la doi kilometri de cea mai apropiata statie de autobuz, în locuinte fara curent electric.

În ceea ce priveste drepturile privind viata sexuala si reproducerea, Amensty International aminteste de initiativa legislativa depusa la Parlament ce prevedea introducerea unei consilieri obligatorii careia ar fi urmat sa fie supuse femeile care doreau sa avorteze, rezultând costuri suplimentare si o perioada mai mare de asteptare pentru acestea.

Amnesty International noteaza ca Guvernul din România a fost schimbat de doua ori în 2012. „Dupa saptamâni de proteste fata de masurile de austeritate, Cabinetul condus de Emil Boc (Partidul Democrat-Liberal) a demisionat în februarie 2012. În aprilie, dupa un nou val de proteste, Guvernul condus de premierul Mihai Razvan Ungureanu a cazut ca urmare a unei motiuni de cenzura. Presedintele l-a desemnat premier pe Victor Ponta (din cadrul Partidului Social-Democrat), a carui coalitie a câstigat majoritatea locurilor în Parlament în scrutinul parlamentar din decembrie 2012. Parlamentul României l-a suspendat pe presedintele Basescu în luna iulie, Guvernul acuzându-l pe seful statului de încalcarea Constitutiei. Referendumul care a urmat, pe tema suspendarii presedintelui, a fost invalidat din cauza prezentei slabe la urne, iar presedintele a ramas în functie. În iulie, Comisia Europeana a exprimat preocupari în legatura cu respectarea principiilor statului de drept si independentei justitiei în România”, se arata în raportul AI.

Delegatii ale organizatiei Amensty International au vizitat România în martie, mai,octombrie si decembrie. Mihai Draghici,Laura Mitran, mediafax.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie