Pasuire de un an pentru Romania, la cheltuirea fondurilor europene

 

România, alaturi de Slovacia, ar putea beneficia de un an în plus pentru a cheltui fondurile disponibile prin intermediul politicii de coeziune, potrivit unei propuneri a Comisiei Europene (CE) ce ofera o mai mare libertate de a cheltui si de a solicita bani de la Uniunea Europeana (UE), precum si reducerea riscului de pierdere a sumelor.

Fonduri europeneMasura propusa ar oferi României si Slovaciei mai mult timp pentru a cheltui fondurile disponibile prin intermediul politicii de coeziune, potrivit Mediafax. Totodata, ea ar permite o mai buna selectie si implementare a proiectelor strategice – de exemplu, pentru a stimula competitivitatea IMM-urilor si crearea de locuri de munca pentru tineri.

„În ceea ce priveste România si Slovacia, ca urmare a deciziilor Consiliului European, prezenta propunere le ofera posibilitatea de a folosi fondurile UE acolo unde este cel mai mult nevoie de ele. Cele doua tari ar trebui sa considere aceasta masura drept un stimulent pentru a-si consolida eforturile de reformare si de investitie”, a declarat comisarul pentru ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si incluziune, László Andor.

Masura raspunde la solicitarea privind viitorul buget al UE pe care Consiliul European din februarie a adresat-o Comisiei, de a explora modalitatile în care România si Slovacia ar putea utiliza mai usor fondurile UE.

Potrivit CE, fondurile alocate statelor membre în cadrul politicii de coeziune se împart în sume anuale care trebuie cheltuite în decurs de doi sau trei ani, în functie de tara. Aceasta regula este cunoscuta sub numele de regula „N+2 sau N+3”, N fiind anul în care sunt alocate fondurile. Oricare parte din suma anuala care nu este solicitata de catre statul membru în aceasta perioada, se deduce automat din suma totala alocata si se întoarce la bugetul total al UE.

„Propunerea Comisiei extinde regula N+3 pentru România si Slovacia care, altfel, ar fi expirat în 2013. Ea ofera acestora o mai mare libertate de a cheltui si de a solicita fonduri de la UE, reducând riscul de pierdere a fondurilor”, se precizeaza în comunicat.

CE mai propune o masura ce ar contribui la mobilizarea a aproximativ 500 de milioane de euro de investitii pentru încurajarea cresterii mai rapide în Grecia, Cipru si Portugalia.

„Aceasta ar majora contributia UE de investitii în favoarea politicii de coeziune si ar permite o contributie nationala mai redusa. Acest lucru ar putea prelungi cu înca doi ani un acord privind cofinantarea din decembrie 2011, ceea ce ar usura si presiunea asupra bugetelor nationale fara a implica fonduri noi de la UE”, arata CE.

Comisia precizeaza ca masura initiala de „suplimentare”, adoptata în 2011, a înregistrat o crestere temporara a cofinantarii UE de pâna la 10 puncte procentuale pâna la sfârsitul anului 2013, realizata la cerere pentru tarile afectate cel mai puternic de criza, cum ar fi Irlanda, Ungaria, Letonia, Grecia, Portugalia si România.

Masura nu reprezinta o noua finantare, ci permite o utilizare mai usoara a fondurilor deja alocate în cadrul politicii de coeziune a UE. Contributia UE ar creste pâna la o valoare maxima de 95 %, reducând astfel cerinta de cofinantare nationala la doar 5%. În mod concret, aceasta ar corespunde la aproximativ 500 de milioane de euro în 2014, cu aproximativ 400 de milioane de euro pentru Grecia, 100 de milioane EUR pentru Portugalia si 20 de milioane EUR pentru Cipru (se asteapta ca aceste trei tari sa beneficieze de un ajutor financiar în cadrul unui program de ajustare macroeconomica în 2014).

Ideea adoptarii acestei masuri fusese introdusa, la cererea României si a Slovaciei, în concluziile Consiliului European din 7-8 februarie, în care liderii tarilor UE au stabilit proiectul bugetului european pentru exercitiul 2014-2020.

Presedintele Traian Basescu declara atunci ca prin aceasta concesie acceptata de Consiliul European, România va putea evita dezangajarea a cel putin 4 miliarde de euro din fondurile de coeziune alocate în actualul exercitiu bugetar, 2007-2013.

Rata de absorbtie a fondurilor de coeziune de catre România era la 17 mai de 14,37%, adica 2,761 miliarde de euro, raportat la cheltuielile rambursate de Comisia Europeana. România are la dispozitie în perioada 2007-2013 suma de 19,5 miliarde de euro la capitolul fonduri de coeziune. Adina Vlad, adevarul.ro.

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie