Regimul strainilor in Romania – schimbare legislatie

 

In Monitorul Oficial 280 din 17 mai 2013 a fost publicata Legea nr. 158/2013 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania.

pasaport regimul strainilor in RomaniaIn cadrul actului normative se arata:

Pe intreaga perioada a sederii in centre, strainilor li se asigura posibilitatea comunicarii cu reprezentantii diplomatici si consulari ai statului de provenienta, cu membrii lor de familie, precum si cu reprezentantul legal.

La introducerea in centre, strainii sunt obligati sa se supuna controlului corporal, medical, amprentarii si fotografierii, precum si sa predea obiectele periculoase sau interzise de lege, cele de valoare, sumele de bani detinute si mijloacele de comunicare mobile.

Pe durata cazarii in centre, strainii sunt obligati sa respecte programul zilnic, regulile de igiena individuala si colectiva, sa nu distruga bunurile din dotarea centrelor, sa se conformeze dispozitiilor personalului centrelor, date in exercitiul atributiilor profesionale, si sa se supuna investigatiilor si tratamentelor medicale in cazul constatarii unor afectiuni medicale de natura sa puna in pericol sanatatea celorlalte persoane aflate in centru.

Pe durata cazarii in centre, strainilor le este interzis sa desfasoare actiuni care pot aduce prejudicii securitatii si ordinii interioare a centrului sau sa incite la savarsirea de astfel de actiuni, sa consume bauturi alcoolice sau substante interzise prin lege, sa comercializeze alimente, echipamente sau alte bunuri in incinta centrelor.

In cazul nerespectarii de catre straini a obligatiilor stabilite in sarcina acestora se pot lua masurile necesare, inclusiv utilizarea fortei, pentru protejarea vietii sau integritatii fizice a personalului centrelor, a strainilor ori a altor persoane, impiedicarea producerii de pagube materiale, a parasirii neautorizate a centrului sau pentru restabilirea ordinii interioare. Masurile se aplica gradual si proportional cu starea de pericol ce trebuie inlaturata.

Regulile de ordine interioara pe care strainii cazati in centre sunt obligati sa le respecte, precum si modul de organizare a accesului, pazei, supravegherii si insotirii strainilor in si din centre sunt prevazute in regulament, aprobat prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Cheltuielile ocazionate de indepartarea strainilor care nu dispun de fonduri necesare in acest sens, cele pentru transportul, hranirea, intretinerea, cazarea in centre si cele determinate prin distrugerea de catre straini a bunurilor aflate in dotarea centrelor, precum si cele pentru asistenta medicala, spitalizare si asigurarea comunicarii cu reprezentantii diplomatici si consulari ai statului de provenienta, cu membrii lor de familie si cu reprezentantul legal se suporta din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, in limita fondurilor alocate pentru aceste destinatii.Georgiana Matache, infolegal.ro.

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie