Drumul National 67 C Transalpina, ar putea fi redeschis peste câteva saptamâni

 

Drumul National 67 C Transalpina, care face legatura între judetele Gorj si Alba, ar putea fi redeschis peste câteva saptamâni, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, seful Sectiei Drumuri Nationale Târgu-Jiu, Ion Tudor.

transalpinaConform sursei citate, în zona înca exista riscul producerii de avalanse, pentru ca a nins în urma cu câteva zile, când mai multi turisti au ramas blocati în Pasul Urdele.

„Transalpina ramâne în continuare în atentia Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR), în momentul de fata drumul este închis, înca nu este finalizat, siguranta traficului nu este asigurata, sunt destul de multe riscuri pe acest traseu, iar din aceste motive urmeaza în perioada urmatoare sa vina o echipa de specialisti pentru finalizarea lucrarilor, dar ce este mai importanta este ca este înca zapada multa si pe versanti si exista riscul sa se produca avalanse si acum câteva zile pe Vârful Papusa ningea. Pâna când nu vom avea conditiile sigure de trafic nu vom deschide Transalpina. Noi am zis initial ca îl deschidem pe 15 mai, însa iarna a fost mai grea, primavara n-am avut deloc, am trecut direct la vara, dar la munte iarna tine mai mult. Noi speram în câteva saptamâni sa îl deschidem”, a precizat Ion Tudor.

Directorul CNADNR, Mircea Pop, prezent joi într-o vizita de lucru în judetul Gorj, a declarat ca lucrarile vor fi reluate odata cu topirea zapezii.

„Pe Transalpina vom deschide traficul când se topeste zapada acolo si trebuie sa marim indicatorii tehnici-economici pentru ca firma a consumat toti banii care erau alocati prin hotarâre de Guvern si vom continua lucrarile. Vor fi începute lucrarile cam în doua-trei saptamâni, suntem înca în curs sa vedem daca reziliem sau nu contractul cu Romstrade, firma care a realizat lucrarile, care este în insolventa, sa vedem cu rezolvam”, a mentionat Mircea Pop. agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie