Medierea cazurilor de malpraxis în contextul modificărilor aduse Legii 192/2006, prin Legea 115/2012
Medierea conflictelor de sănătate a apărut din punct de vedere legal, o dată cu intrarea în vigoare a Legii 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Medierea conflictelor de sănătate cuprinde atât medierea cazurilor de malpraxis medical, cât și medierea conflictelor de muncă din cadrul spitalelor sau a celorlalte instituții care furnizează servicii medicale.
Alina Gorghiu
Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prevede în TITLUL XV: Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice, condițiile angajării răspunderii personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice. Potrivit definiției de la art. 642 alin. 1 lit. b) din această lege, malpraxisul reprezintă „eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.”
În majoritatea statelor europene termenul de malpraxis are o semnificație mai extinsă și se referă inclusiv la ipoteza în care medicul nu îl informează pe pacient, în mod corespunzător, în ce va consta operaţia, cum vor fi făcute analizele, care sunt efectele, dacă există alte metode, ce se întâmplă dacă nu face operaţia. În Spania aceste cazuri sunt tratate în justiţie ca şi infracţiuni, în timp ce în state precum Belgia, Austria, Olanda, spitalul trebuie să poată dovedi că pacientul a înţeles informaţiile care i-au fost aduse la cunoştinţă.
Deși termenul de malpraxis, astfel cum este definit de art. 642 alin. 1 lit. b) are o semnificație restrânsă, alin. 2-5 ale aceluiași articol prevăd faptul că personalul medical răspunde: civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament. (art. 642 alin. 2); civil și pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale. (art. 642 alin. 3); civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară. (art. 642 alin. 4); penal, în acele situații în care faptele lor constituie infracțiuni (art. 642 alin. 5).
Medierea poate soluționa o serie întreagă de conflicte din domeniul sănătății cum sunt:
- litigiile dintre pacient sau rudele pacientului şi furnizorul de servicii medicale (Belgia, Danemarca, Estonia, Franţa, Ungaria, Letonia, Malta, Slovenia, Spania, Marea Britanie, Luxemburg)
- conflictele colective de muncă apărute între conducerea unităţilor de asistenţă medicală şi sindicate (Belgia, Estonia, Finlanda, Franţa,, Malta, Slovenia, Suedia, Regatul Unit).
- conflictele individuale de muncă, care pot avea loc între angajator şi un membru al personalului care acordă asistența medicală (Estonia, Malta, Slovenia, Marea Britanie).
- rezolvarea conflictelor între membrii personalului care asigură asistenţă medicală, constituiţi în echipe de lucru şi secţiile respective (Estonia, Malta, Slovenia)
- rezolvarea conflictelor dintre instituţii sanitare şi alte persoane juridice, cum ar fi societăţile de asigurare, părţile contractante, furnizori, fundaţii de asistenţă sanitară, entităţi aparţinând sectorului public, etc. (Franţa, Luxemburg, Malta, Slovenia)
Medierea reprezintă o alternativă, atât sub aspectul prevenirii, cât și sub aspectul soluționării conflictelor din domeniul medical, această procedură finalizându-se printr-un acord agreat de ambele părți (o situație de tipul WIN-WIN), în condiții de confidențialitate și cu un cost redus.
Un prim avantaj al medierii medicale îl reprezintă faptul că aceasta ajută la refacerea încrederii între medic și pacient, sau cel puțin a încrederii pacientului în sistemul medical. Justiția poate acorda despăgubiri pacientului, însă ea nu se preocupă de relația pacient-medic, sau relația pacient – sistem medical. Astfel, în timp ce în instanță contează probele, în mediere argumentele de natură juridică sunt minimalizate și se încearcă conștientizarea motivelor care au generat conflictul, a mobilului care l-a determinat pe medic să acționeze în acest mod.
Confidențialitatea reprezintă adesea un aspect esențial pentru persoanele implicate într-un litigiu de malpraxis. Cazurile de malpraxis sunt foarte mediatizate de mass-media, cauzează multe dezbateri televizate și ca urmare a acestui fapt generează victimei, pe lângă trauma suferită inițial de aceasta, o nouă traumă de natură emoțională. Mai mult, aceste cazuri aduc prejudicii de imagine importante tuturor persoanelor implicate și în același timp aduc atingere prestigiului profesiei de medic și imaginii sistemului sanitar în ansamblu.
În ceea ce privește timpul necesar soluționării conflictului, medierea implică un interval de timp mai redus față de un proces judiciar.
Costurile pe care le implică procedura de mediere sunt mult mai reduse prin comparație cu instanța de judecată, deoarece în cadrul medierii nu este obligatorie prezența avocaților, nu se plătesc taxe de timbru, nu se administrează expertize sau alte probe. Cuantumul despăgubirilor este stabilit de părți, în acordul de mediere, în concordanță cu capacitatea de plată a medicului. O imposibilitate materială a medicului de a plăti despăgubirile stabilite de instanță ar genera noi conflicte, lucru care nu este de dorit. Mai mult decât atât, la o astfel de discuție poate lua parte și asigurătorul, el putând aduce informații esențiale referitoare la nivelul tranzacției, la suma acoperită de asigurarea de malpraxis.
Pot apela la procedura medierii pacienții, succesorii în drepturi ai pacienților, precum și toate persoanele pentru care se poate stabili răspunderea civilă sau penală (personalul medical, unitatea sanitară, producătorii de echipamente și dispozitive medicale, substanțe medicamentoase și materiale sanitare etc.). În afara acestor persoane mai pot participa la ședința de mediere următoarele persoane: un co-mediator având cunoștințe medicale, care îl asistă pe mediator în privința aspectelor de ordin medical; un consilier de mediere care poate să îi clarifice persoanei nemulțumite aspectele plângerii și dorințelor sale; la cererea părților: un avocat, un expert, sau alt specialist (în Canada participarea avocaților la medierea cazurilor de malpraxis este obligatorie, iar în SUA mediatorii încurajează părțile să participe cu avocații lor la această procedură).
Potrivit art. 601 lit. d) din Legea 192/2006 modificată și completată prin Legea 115/2012, în cauzele de malpraxis prezentarea părților la ședința de informare cu privire la mediere este obligatorie înainte de sesizarea instanței de judecată. Sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării acestei obligații este inadmisibilitatea, potrivit art. 2 alin. 1 ind. 2 din Legea 192/2006. OUG 4/2013 a amânat această sancțiune până la data de 1 august 2013. La acest moment legea de aprobare a ordonanței a fost adoptată de Senat fără modificări și se află la Camera Deputaților pentru dezbatere.
Deși litigiile de malpraxis pot lua și forma unor infracțiuni (ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, etc) obligația părților de a participa la ședința de informare în domeniul cazurilor de malpraxis are în vedere doar latura civilă, nu și latura penală. Art. 2 alin. 1 ind. 2 din Legea 192/2006 modificată prin Legea 115/2012 și OUG 90/2012 folosește termeni precum reclamant, instanța, inadmisibilitatea și se referă doar la art. 60 ind. 1 alin. 1 lit a-f din Lege. Cu toate acestea, medierea laturii penale este posibilă, potrivit art. 67-70 din Legea 192/2006, în cazul acelor infracțiuni în cazul cărora legea permite retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților (de ex. vătămare din culpă art. 184 C.pen.), deci în aceste situații este posibilă atât medierea laturii civile, cât și a laturii penale.
În situația în care persoana vătămată se constituie parte civilă în cadrul unui proces penal, obligația de a participa la ședința de informare în materie civilă nu există atâta timp cât instanța penală este învestită cu soluționarea acțiunii civile. Totuși, dacă partea alege să introducă o acțiune civilă separat, indiferent din ce motiv (inclusiv suspendarea procesului penal), aceasta va trebui să participe la ședința de informare cu privire la mediere.
Medierea conflictelor de sănătate reprezintă soluția inteligentă pentru toți cei care își doresc un sistem medical performant, la standarde înalte de calitate.
Alina Gorghiu, mediator
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!