Farmec Cluj-Napoca are în plan sa investeasca puternic în consolidarea prezentei la export
Farmec Cluj-Napoca a înregistrat vânzari de 28,9 milioane de lei în primele trei luni ale anului, în crestere cu 9% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Compania are în plan sa investeasca puternic în consolidarea prezentei la export.
Farmec a încheiat anul 2012 cu vânzari de 121 milioane lei, cu 10% mai mari decât cele din 2011. Rezultatele înregistrate la începutul lui 2013 se aliniaza estimarii de crestere a companiei pentru anul 2013.
„Suntem mândri ca avem acelasi ritm constant si sanatos de dezvoltare pe care îl pastram deja de câtiva ani buni”, spune Mircea Turdean, Director General al Farmec Cluj-Napoca.
„Planurile noastre pentru acest an mai cuprind continuarea investitiilor în modernizarea sectiilor de productie, a laboratoarelor si în dezvoltarea sistemului propriu de distributie, dar si în cercetare si inovare la nivelul portofoliului de produse, unde vom continua sa ne surprindem consumatorii prin noi lansari si extinderi de gama. De asemenea, vom investi puternic în cresterea prezentei noastre la export, cu precadere în tari din zona Europei Centrale si de Est”, mai spune Mircea Turdean.
În prezent, produsele Farmec ajung pe toate continentele, în tari din Europa, Asia si America de Nord, unele dintre principalele piete fiind Japonia, Liban, Emiratele Arabe Unite si tari din Europa, precum Ungaria, Spania, Italia sau Grecia. Din 2002, compania detine Certificatul International de Calitate ISO
9001. Din iunie 2008, Farmec detine drepturile integrale de utilizare a marcii Gerovital. Compania mai detine marci recunoscute international, printre care Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital Plant, Aslavital si Farmec.
Compania Farmec Cluj-Napoca a obtinut anul acesta Certificatul de Buna Practica de Fabricatie, care reprezinta o garantie ca procesele si produsele finite sunt fabricate si controlate dupa proceduri si standarde de calitate adecvate. Farmec s-a aliniat astfel cerintelor UE, care prevad ca din iulie 2013, toate companiile producatoare de cosmetice vor trebui sa demonstreze conformitatea activitatii lor cu cerintele Bunelor Practici de Fabricatie, în vederea comercializarii produselor pe piata. Nicoleta Banila, capital.ro.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!