Pensiile militarilor vor fi reîntregite de la 1 ianuarie 2014

 

Vicepremierul Daniel Chitoiu, a declarat, sâmbata, ca sumele de bani în plus necesare platii pensiilor militare au fost identificate în bugetele ministerelor de resort, el aratând ca plata efectiva se va face de la 1 ianuarie 2014.

pensionari militari„Acum o luna am înaintat un punct de vedere al Guvernului catre Parlament în care am spus ca avem sumele de bani în bugetele ministerelor de resort, de linie, astfel încât sa poata fi platite aceste pensii începând cu 1 ianuarie anul viitor”, a spus ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, citat de agentia Mediafax.

Decizia ar urma sa fie aplicata de la data de 1 ianuarie 2014.

Premierul Victor Ponta a declarat, în aprilie, ca în anul 2013 Guvernul nu are sursa de finantare pentru rezolvarea problemei pensiilor militare, el aratând ca ministerele Apararii si de Interne cauta ca din fondurile pe care le au deja la dispozitie sa faca o realocare pentru acestea.

Guvernul a avizat favorabil proiectul legislativ privind plata pensiilor militare recalculate la nivelul din decembrie 2010, dar cu conditia ca legea sa fie aplicata din ianuarie 2014.

Proiectul legislativ a fost depus în luna martie la Parlament de catre mai multi deputati si senatori, printre care Gabriel Oprea, Corneliu Dobritoiu si Radu Stroe.

În forma depusa de Parlament, proiectul prevede ca pensiile militare sau revizuite, ale caror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, sa fie platite totusi în cuantumul cuvenit pentru acea luna.

Actul normativ stabileste ca plata în acest cuantum va fi efectuata începând cu luna urmatoare celei în care intra în vigoare aceasta lege.

Premierul Victor Ponta declara ca Guvenul nu are în acest moment resurse pentru a acoperi suma de 8 milioane de lei lunar reprezentând pierderi ale militarilor la calcularea pensiilor, el aratând ca aceasta suma ar putea fi gasita eventual din ajustari în bugetele de pensii ale ministerelor.

El afirmase anterior ca asteapta de la ministrul de Finante, Daniel Chitoiu, o solutie în privinta banilor pentru pensiile militarilor, dupa ce PNL a anuntat ca nu mai e de acord cu taxarea salariilor bugetarilor de peste 4.000 lei, banii strânsi astfel fiind necesari pentru aceste pensii. Iulian Tudor, rtv.net

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie