Panza freatica poluata in zona Pipera din Bucuresti

 

Controalele facute de autoritati pe fosta platforma IPRS Baneasa scot la iveala nereguli grave.

apa poluataInspectorii au dat amenzi de aproape 45.000 de lei dupa ce au constatat ca substantele chimice gasite acolo erau depozitate necorespunzator iar in cazul in care ar intra in contact cu solul si apa ar pune in pericol sanatatea oamenilor.

Toata lumea asteapta acum rezultatele analizelor care vor arata pe ce zona se extinde poluarea. Vestea ca apa de la robinet ar putea fi poluata le-a dat fiori celor care stau in zona Pipera-Baneasa. Pana acum s-au efectuat analize in trei puturi pe o distanta de aproximativ 550 de metri.

„Am demarat proceduri pentru a evalua suprafata pe care s-a extins aceasta substanta infiltrata in panza freatica. Saptamana viitoare vom face analize si la casele care se afla in aceasta zona, cam la 1 km, 1,5 km distanta”, spun autoritatile.

In urma controalelor s-au descoperit nereguli cu privire la modul in care au fost depozitate rezidurile. Din unele bidoane lipsea o cantitate insemnata de tricloretilena desi figureaza in inventar.

„S-a constatat existenta a 4 recipiente din material de plastic, depozitate necorespunzator. Nici macar nu erau etichetate, contineau tricloretilena reziduri. Societatea respectiva se face vinovata de nerespectarea conditiilor de depozitare”, spune Catalina Bragaru, purtatorul de cuvant de la Administratia Nationala a Apelor Romane.

Aceasta este dealtfel cea mai mare frica a locuitorilor din zona, ca tricloretilena, sa se fi infiltrat in pamant si de acolo in panza freatica. Proprietarii depozitului s-au ales pana azi cu doua amenzi, una de 35.000 de lei din partea Apelor Romane, alta de 8.000 de lei din partea Directiei de Sanatate Publica.

Exista insa si alte supozitii: garda de mediu, spre exemplu, considera ca aceasta contaminare e veche. „Poate fi vorba de o poluare istorica. Probele de sol au detectat incarcari de poluanti, in special cu metale” spun cei de la Garda de Mediu.

Abia cand vor exista niste rezultate finale expertii vor putea stabili si de cat timp este nevoie pentru ca zona sa fie decontaminata. stirileprotv.ro.

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie