Abilitatile necesare functiei de procuror general sunt intrunite de Tiberiu Nitu – motivare CSM
Tiberiu Nitu a demonstrat receptivitate la criticile CSM si are disponibilitatea de a colabora cu ceilalti procurori din echipa, astfel încât acesta întruneste abilitatile necesare functiei de procuror general, se arata în avizul pozitiv dat de Consiliul Superior al Magistraturii în cazul numirii lui Nitu în functia de procuror general al României.
Sectia pentru procurori a CSM a publicat vineri motivele pentru care a avizat cu majoritate de voturi propunerea de numire a lui Tiberiu Nitu în functia de procuror general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.
„Din analiza planului de management si din raspunsurile la întrebarile adresate de membrii Sectiei pentru procurori, având în vedere criteriul de evaluare referitor la cunostintele specifice functiei pentru care s-a propus de catre ministrul Justitiei avizarea numirii, Sectia pentru procurori retine ca domnul procuror Tiberiu Nitu a avut o serie de initiative în modernizarea managementului Ministerului Public, a demonstrat receptivitate la criticile formulate de Sectia pentru procurori cu ocazia interviului din 22 noiembrie 2012, constatându-se totodata disponibilitatea sa de a colabora cu întreaga echipa propusa de ministrul Justitiei pentru conducerea Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Directiei Nationale Anticoruptie si Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism”, se arata în avizul dat de CSM.
CSM sustine ca echipa propusa de ministrul Justitiei are un caracter omogen si din perspectiva planurilor de management prezentate si din perspectiva activitatilor desfasurate pâna în prezent de procurorii nominalizati.
„Având în vedere aspectele mai sus prezentate, Sectia pentru procurori apreciaza ca domnul procuror Tiberiu-Mihail Nitu întruneste abilitatile necesare functiei de procuror general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, din punct de vedere al viziunii manageriale, al compatibilitatii acesteia cu viziunea celor nominalizati în echipa si al capacitatii personale de a urmari aceste obiective”, se mai arata în avizul CSM. agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!