Comisia Europeana pregateste o reforma în domeniul productiei alimentare
Comisia Europeana pregateste o reforma în domeniul productiei alimentare, urmarind sa modernizeze si sa simplifice întregul lant agroalimentar din Europa, potrivit unui comunicat.
În acest scop, din cele 70 de acte legislative care reglementeaza lantul agroalimentar în prezent, vor ramâne 5 acte legislative si se vor simplifica formalitatile administrative din cadrul proceselor si procedurilor pe care trebuie sa le parcurga fermierii, crescatorii de animale si operatorii din sectorul alimentar.
Pachetul de reforme propus cuprinde urmatoarele elemente: controale oficiale, sanatatea animalelor, sanatatea plantelor si materialul de reproducere a plantelor.
Tonio Borg, comisarul pentru sanatate si consumatori, a declarat: “Industria agroalimentara este cel de-al doilea mare sector economic din UE, cu peste 48 de milioane de angajati si cu o valoare a productiei de aproximativ 750 de miliarde EUR pe an. Europa detine cele mai ridicate standarde din lume în materie de siguranta alimentara. Totusi, recentul scandal al carnii de cal, desi nu a prezentat niciun risc pentru sanatate, a demonstrat ca sistemul este perfectibil. Pachetul de reforme adoptat soseste într-un moment oportun, aratând ca sistemul poate face fata provocarilor cu care se confrunta, si, în plus, integreaza unele dintre învatamintele trase. Într-un cuvânt, pachetul vizeaza sa ofere norme mai inteligente pentru alimente mai sigure.” Adina Elena Oprea, juridice.ro.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!