Bugetul asigurarilor de somaj a inregistrat pe 2012 un excedent de 155,78 milioane lei

 

Executia bugetului asigurarilor pentru somaj, la data de 31 decembrie 2012, a înregistrat un excedent de 155,78 milioane lei, potrivit informatiilor date publicitatii de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

Grafic crescator‘Veniturile totale ale bugetului asigurarilor pentru somaj erau, la sfârsitul anului trecut, de circa 1,892 miliarde lei, în timp ce suma cheltuielilor a fost de aproximativ 1,736 miliarde lei. Excedentul de 155.780.181 lei a provenit din necheltuirea în totalitate a sumelor colectate la Fondul de garantare a creantelor salariale. De altfel, cred ca mereu a existat un excedent. Societatile au depus, dar banii nu s-au cheltuit în totalitate’, a precizat, pentru AGERPRES, directorul financiar-administrativ al Ministerului Muncii, Lucia Vasiloiu.

Potrivit executiei bugetare, contributiile angajatorilor la fondul de garantare a creantelor salariale au totalizat 221,05 milioane lei, la sfârsitului lui decembrie 2012.

Din fondul de garantare a creantelor salariale se asigura, în cazul firmelor aflate în insolventa, între altele, plata salariilor restante, precum si a compensatiilor banesti datorate de angajatori salariatilor pentru concediul de odihna neefectuat. Conform legii, suma totala a creantelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depasi cuantumul a trei salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat.

Fondul se constituie în baza contributiei de 0,25% din totalul salariilor brute lunare ale angajatilor unei firme, platita de catre angajator, sumele fiind gestionate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).

În veniturile totale ale bugetului asigurarilor de somaj, cea mai mare pondere (71,2%) au avut-o contributiile de asigurari, în suma de de aproximativ 1,348 miliarde lei.agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie