10 la suta din biletele de avion din Romania sunt cumparate online

 

avion-onlineWww… tastezi numele portalului, introduci datele zborului sau ale sejurului pentru cazare, completezi cu detaliile personale, inclusiv cele ale cardului, și ți-ai luat biletul de avion, respectiv camera de hotel.

Simplu, nu-i așa? Am putea concluziona acest lucru dacă privim creșterea înregistrată în ultimii ani de segmentul online al vânzărilor de bilete de avion, ani care, întâmplător, au coincis și cu cei de criză economică. Pentru România, cifrele oficiale arată o valoare de 500 de milioane de euro în 2012 din comercializarea biletelor de avion, din care aproximativ 10% sunt cumpărate online.

Anual, în România se achiziționează online aproximativ 300.000 de bilete de avion, dar potențialul este mult mai mare de atât, în condițiile în care jucătorii străini au debutat pe piață, iar marii turoperatori și-au deschis portaluri proprii de rezervare sau și-au implementat în site-urile agențiilor softuri care să permină acest lucru. Astfel, pe o piață dominată de Paravion.ro și Vola.ro, au apărut polonezii de la Esky, respectiv grecii de la Tripsta și cei de la Air Tickets 24. Mai mult, într-un interviu pentru Capital, Wolfgang Pagl, director of market management pentru Europa de Est, Austria și Elveția al Expedia – una dintre cele mai mari companii de turism online din lume – a declarat că pregătește „cucerirea“ României.

Ana-Maria Smadeanu, Capital

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie