Insolventa privita ca o oportunitate
Insolvenţa a devenit o realitate pentru o bună parte a mediului de afaceri din România, prin care acţionarii/asociaţii, fie ei privaţi sau de stat, încearcă să-şi salveze compania sau ce a mai rămas din aceasta.
În acest moment, climatul economic autohton creează dificultăţi şi pune la grea încercare managementul multor companii care, în multe cazuri, nu mai reuşesc să ţină pasul cu piaţa, fiind nevoite să apeleze, ca ultimă soluţie, la insolvenţă. Din punctul de vedere al mediului de afaceri, oricum am privi lucrurile, în mentalitatea economică insolvenţa este un eşec pentru o afacere.
Starea de insolvenţă este definită, conform art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, ca fiind „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile“. Cu alte cuvinte, compania nu mai dispune de suficiente lichidităţi pentru a-si achita la timp obligaţiile ajunse la scadenţă, trecând astfel la imposibilitatea continuării activităţii. În acest caz, soluţia, privită şi ca oportunitate, este de a se declanşa procedura insolvenţei, care protejează compania împotriva creditorilor, dar care apără şi interesele acestora în societatea debitoare.
Măsuri de protecţie
Astfel, societatea debitoare este apărată în faţa creditorilor printr-o serie de măsuri care protejează activele companiei (stoparea executărilor silite, întreruperea popririlor pe conturi), reduce îndatorarea excesivă (stoparea curgerii oricăror dobânzi, penalităţi sau daune interese pentru întârzierea în executarea obligaţiilor la creanţele negarantate, scutirea la plata taxelor de timbru în vederea recuperării creanţelor companiei) şi oferă o perioadă de respiro pentru a i se oferi şansa pregătirii unei reorganizări reale şi efective.
Totodată, creditorilor li se oferă egalitatea de şanse în a-şi recupera creanţele în funcţie de natura lor, dar şi controlul asupra societăţii debitoare, ei devenind, practic, noul factor decizional, prin adunarea creditorilor, care înlocuieşte adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor.
Aici este important de menţionat că procedura insolvenţei nu apără debitorii rău-intenţionaţi, nu puţini la număr, care cu bună ştiinţă, prin diferite metode sau pârghii mai mult sau mai puţin legale, au prejudiciat compania în dauna creditorilor. În acest sens, sunt în continuare valabile acţiunile autorităţilor de declanşare a investigaţiilor şi cercetărilor pentru delapidare, evaziune fiscală, tranzacţii oneroase şi orice alte fapte care au prejudiciat societatea, chiar şi la propunerea adunării creditorilor.
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!