Tarifele medicilor de familie si cele din spitale sunt controlate de Consiliul Concurentei
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a anunţat că instituţia pe care o conduce va lansa o analiză a pieţei serviciilor medicale în general, în cazul medicilor existând „indicii că stabilesc în colegiu tarifele“ pentru prestaţiile pe care pacienţii le plătesc din buzunar.
„La medici avem ceva indicii că stabilesc în colegiu tarifele pentru prestaţii care nu sunt acoperite de contractul cadru, pe care pacienţii le plătesc din buzunar. Acolo se pare că, în unele judeţe cel puţin, au fost discuţii între medici legate de tarifele pe care să le practice, ceea ce s-ar putea să constatăm că e anticoncurenţial. Sunt cel puţin două ţări în UE care au sancţionat medicii pentru tipul ăsta de comportamente“, a spus Chiriţoiu pentru ZF0
În România sunt peste 10.000 medici de familie, mare parte din serviciile lor fiind decontate de stat (prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate). Există însă şi servicii care sunt plătite direct de pacient, cum ar fi eliberarea de adeverinţe sau tipuri speciale de consultaţii, precum analizele şi consultaţiile pentru înscrierea copilului la grădiniţă sau la şcoală.
Andrei Circhelan, Ziarul Financiar
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!