Curtea Constitutionala va dezbate pe 22 mai constitutionalitatea noii legi a retrocedarilor

 

Curtea constitutionalaLa 23 de ani de la caderea comunismului, Romania inca nu a rezolvat intr-un mod decent problema imobilelor nationalizate. Impotenta politica (asa cum a numit-o Victor Ponta) sau retea de interese, asa cum acuza proprietarii care continua sa ceara sa li se faca dreptate?

Obligat de aproape doi ani de zile de CEDO sa puna capat acestei situatii, statul roman pretinde ca a gasit, in sfarsit, o solutie. Dupa aproape un an de guvernare si avand in spate o majoritate parlamentara confortabila, Cabinetul Ponta a modificat legea restituirii imobilelor nationalizate pe ultima suta de metri, prin angajarea raspunderii. Adica fara dezbateri in Parlament.

Cat de constitutionala este procedura si solutia legislativa propusa de actuala Putere vom vedea peste cateva saptamani, cand CCR va da o decizie.

In timp ce statul se apara sustinand ca nu are bani, fostii proprietari prezinta o lista lunga de motive pentru care, in opinia lor, aceasta lege o incalca pe cea fundamentala a tarii. Merita amintit ca, in 2010, intr-o situatie similara, Curtea Constitutionala a respins taierea pensiilor argumentand, printre altele, ca dreptul constitutional la pensie nu poate fi afectat de proasta gestionare a bugetului de catre stat. Dar dreptul la proprietate poate fi?

Ce spune Guvernul: S-au dat 4 miliarde, mai raman 8. Sarcina ramane pe viitoarele guverne

In discursul tinut de premierul Ponta la angajarea raspunderii in fata Parlamentului, acesta a prezentat principalele prevederi ale legii, apreciind ca s-a gasit o solutie juridica sustenabila pe termen mediu si lung. El a cerut sprijinul deputatilor si senatorilor pentru a dovedi ca „impotenta politica nu mai are loc in 2013”.

Victor Ponta a spus ca s-au retrocedat pana acum 10 mii de cladiri, 1,3 milioane de hectare, 150 de milioane de euro in numerar, patru miliarde de euro prin actiuni la Fondul Proprietate.

„Ceea ce mai avem de restituit in continuare – in acest moment, estimarea este undeva la opt miliarde de euro -, reprezinta totusi un cost important pe care societatea romaneasca, in ansamblu, il are de platit.

(…) Sarcina, mai departe, ramane pe viitoarele guverne, pe viitorii contribuabili la bugetul public si este corect sa le spunem oamenilor adevarul despre ceea ce trebuie sa facem in continuare”, a precizat premierul, subliniind faptul ca reglementarile din actul normativ au fost agreate si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).

In prezent, exista 3.500 de cauze pe rol la CEDO privind retrocedarile. „Curtea Europeana a Drepturilor Omului a solutionat printr-o decizie-pilot una din aceste cauze, a acordat un termen Romaniei pentru a-si pune la punct legislatia, altfel toate cele 3.500 de cauze, incepand cu data de 12 mai, ar fi solutionate conform deciziei-pilot, ceea ce, pentru Romania, pentru bugetul Romaniei, este in mod clar cu totul si cu totul nesustenabil”, a mai sustinut premierul.

Solutia Ponta in problema imobilelor nationalizate are cateva prevederi importante. Astfel, principiul de baza este restituirea in natura catre proprietari, nu catre cesionari. Exista si situatii reglementate intr-un mod special: scolile si spitalele care sunt retrocedate nu isi pot schimba destinatia zece ani, timp in care autoritatile locale si Guvernul trebuie fie sa gaseasca o modalitate de a cumpara cladirile de la proprietari, fie de a-si muta institutiile intr-un alt sediu.

Cei care nu mai pot primi terenurile si imobilele in natura vor putea participa la licitatii cu puncte si sa obtina o despagubire in echivalent.

„Orice alta varianta decat cea cu puncte, conform legislatiei europene, se introduce in calculul deficitului public si ar fi dus Romania la un deficit pe care nici un fel de guvern nu l-ar fi putut gestiona. Sistemul cu puncte a fost acceptat de CEDO, se considera compatibil cu standardele europene”, a sustinut Ponta.

Nu in ultimul rand, cei 14.000 de beneficiari care detin titlu de despagubire, dar nu au mai primit banii isi vor primi sumele aferente in cinci ani, a decis Guvernul. De asemenea, restul proprietarilor vor primi banii in sapte ani, iar cesionarii vor primi doar 15 la suta din diferenta dintre pretul platit de ei proprietarului si valoarea de despagubire pentru imobilul sau terenul respectiv, a mai anuntat premierul, cerand ajutorul parlamentarilor in combaterea fenomenului „samsarilor imobiliari”.

Camelia Badea, Ziare.com

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie