DLA Piper premiata pentru tranzactia anului in domeniul IT&C – achizitia eMag de catre Naspers

 

dla-piperZiarul Financiar a acordat marţi 14 premii firmelor de avocatură şi consilierilor juridici implicaţi în cele mai mari tranzacţii de anul trecut în cadrul celei de-a patra ediţii a Galei Avocaţilor, ocazie cu care a fost lansat şi Anuarul caselor de avocatură.

Avocaţii implicaţi în cele mai mari tranzacţii care au mişcat în 2012 economia locală au fost pre­miaţi marţi-seară, pentru a patra oară con­secutiv, în cadrul Galei Avocaţilor, eveni­ment la care au participat peste 100 de persoane.

Avocaţii DLA Piper au primit două premii pentru asis­tarea Naspers la achiziţia eMag, tranzacţia anului în IT&C, şi a grupului EDP Renovaveis la obţinerea unui credit de 50 mil. euro de la BERD pentru dezvoltarea unui parc eolian, finan­ţa­rea bancară a anului. În cele două tranzacţii, de partea cea­lal­tă a mesei au stat avocaţii firmei White & Case, care au asis­­tat acţionarii eMag, respectiv cei ai RTPR Allen & Overy, care au reprezentat BERD la finanţarea proiectului eolian.

Şi firma Clifford Chance Badea a ridicat două premii ca ur­mare a implicării în tranzacţiile ce au vizat vânzarea opera­ţiu­­nilor din România ale grupului Aviva către MetLife şi vân­za­rea companiei farmaceutice Actavis către Watson. La achi­ziţia Aviva americanii de la MetLife au fost asistaţi de avocaţii firmei CMS Cameron McKenna, care au fost de asemenea premiaţi pentru această tranzacţie.

Pentru cea mai mare tranzacţie din retail, şi anume prelua­rea hipermarketurilor Real de către grupul francez Auchan, au fost premiate firmele de avocatură Gide Loyrette Nouel (avo­caţii Auchan) şi Schoenherr şi Asociaţii (care au asistat grupul Metro).

În ceea ce priveşte deal-ul anului 2012 din domeniul agro şi FMCG avocaţii firmei Peli Filip au fost premiaţi ca urmare a asistenţei oferite fondului de investiţii CVC Capital Partners la vânzarea companiei Bergenbier SA către grupul canadian Molson Coors, după ce în urmă cu trei ani aceiaşi avocaţi au fost de partea CVC la preluarea afacerii cu bere.

Fondul sud-african de investiţii NEPI a realizat şi anul trecut cea mai importantă tranzacţie pe piaţa imobiliară prin preluarea proiectului de birouri City Business Center din Timişoara, iar firmele de avocatură Reff & Asociaţii (care a asistat NEPI) şi NNDKP (avocaţii lui Ovidiu Şandor, dezvoltatorul complexului) au fost premiate pentru asistarea acestei tranzacţii.

Nu în ultimul rând, avocaţii firmei D&B David şi Baias au pri­­mit premiul „Avocatul antreprenorului român“ pentru asis­­tarea fondatorilor EnergoBit la vânzarea pachetului majo­ritar de acţiuni către Innova şi BERD.

Premiile au fost înmânate de coordonatorii departamen­te­lor juridice ale unora dintre cele mai mari companii din econo­mi­a locală, precum OMV Petrom, Orange, BRD – Groupe So­ciété Générale, Group Renault, PepsiCo sau GDF Suez, în timp ce partenerii evenimentului au fost firmele Automobile Bavaria şi Links Associates.

Andrei Circhelan, Cristi Moga, Ziarul Financiar

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie