Noul Consiliul de Administratie al CFR va desemna viitorul manager privat al companiei

 

CFR calatoriAGA CFR a numit un nou CA, din care fac parte Sorin Mîndruţescu (CEO Oracle România), Peter Weiss (fost şef la Bancpost şi RBS România) şi George Micu (fost director general al CFR Marfă), alături de Florian Raimund Kubinschi şi Enache Jiru, administratori şi în fostul CA.

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a CNCF CFR SA a respins, în unanimitate, în cadrul şedinţei de astăzi 15 aprilie 2013 Planul de Administrare revizuit al Consiliului de Administraţie (CA) al companiei. Conform prevederilor OUG 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, AGA a numit un nou Consiliu de Administraţie, din lista persoanelor propuse de consultantul angajat de Ministerul Transporturilor (SC PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants SRL, D&B David şi Baias S.C.A. şi George Butunoiu Group SRL), mandatul membrilor celui precedent încetând de drept„, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Sorin Mîndruţescu, CEO Oracle România, a fost ales de trei ori preşedinte al American Chamber of Commerce în Romania (AmCham), iar Peter Weiss a condus Bancpost şi RBS România.

Enache Jiru este secretar de stat la Finanţe, iar Florian Kubinschi este vicepreşedinte executiv al Nextebank. George Micu a fost numit recent şi în Consiliul de Administraţie al CFR Călători.

„Ca urmare a demisiei domnului Dimitris Sophocleous, competenţa de numire a directorului general revine noului CA”, se mai spune în comunicat. Fosta conducere a CFR SA a transmis anterior un comunicat agenţiei MEDIAFAX în care anunţa că Ministerul Transporturilor a respins planul de administrare propus de CA, ceea ce duce la încetarea mandatului administratorilor, şi a acuzat factorul politic că este „disperat” să nu piardă controlul unei companii de stat şi a finanţărilor europene.

Realitatea.net

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie