Rezerva Federala americana a trimis accidental stenogramele cu o zi inainte decat era programat

 

rezerva-federalaRezerva Federală a trimis accidental stenogramele din şedinţa din martie la 154 de persoane, cu o zi mai devreme, printre destinatari fiind şi angajaţi ai unora dintre cele mai mari bănci din lume, scrie CNN.

Deşi nu erau aşteptate veşti majore, totuşi stenogramele sunt documente cheie care pot face schimbări majore în pieţe. Jucătorii la bursă de pe Wall Street adesea cercezează foarte atent stenogramele pentru indicii legate de momentul când Banca Centrală îşi va retrage politica de cumpărare de obligaţiuni, sau când va creşte rata dobânzii. Din acest motiv, stenogramele sunt protejate cu grijă de către Banca Centrală şi eliberarea lor ar trebui executată cu atenţie.

Un purtător de cuvânt al FED (Rezerva Federală) a declarat pentru CNNMoney că greşeala a fost în totalitate accidentală, fiind una umană, nu una tehnologică. Cele 154 de persoane care au primit mai devreme stenogramele au inclus atât angajaţi ai Congresului, cât şi angajaţi la cele mai mari bănci din lume, precum Goldman Sachs, JPMorgan Chase, Citigroup etc.

Pe lista de distribuţie au fost de asemenea şi angajaţi ai unor instituţii de comerţ, precum Asociaţia Americană a Bancherilor, Asociaţia Naţională a  Agenţilor Imobiliari sau Uniunea Naţională a Administraţiei de Credit.

Stenogramele au ajuns la destinatari cu o zi mai deverme, joi, puţin după ora 14, dar nimeni nu a raportat  Rezervei Federale primirea mai rapidă. FED a descoperit greşeala miercuri şi a decis să facă stenogramele publice în aceeaşi zi, la ora 9 dimineaţa.

Stefan Stan, Ziarul Financiar

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie