Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc cere anchetarea a 35 de tortionari ai comunismului

 

comunismÎn urma cercetărilor desfăşurate în ultima perioadă, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a identificat numeroase fapte cu posibile consecinţe de natură penală comise de 35 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor în urma exercitării funcţiilor în perioada 1950-1964.

Într-un comunicat dat publicităţii joi se arată că „există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către persoanele identificate a unor grave infracţiuni în penitenciarele ori lagărele şi coloniile unde aceştia activau. În aceste cazuri, faptele celor 35 de persoane întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav sau genocid”.

Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 şi 99 de ani şi locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor şi adreselor exacte ale persoanelor în cauză.

În funcţie de probele care vor ieşi la iveală în cursul investigaţiilor, cercetările privind prezumtivii făptaşi din sistemul carceral românesc din perioada comunistă se vor extinde şi asupra altor persoane care au deţinut funcţii de răspundere în aparatul represiv.

În momentul finalizării investigaţiilor, IICCMER va notifica organele de cercetare penală, urmând să transmită Ministerului Public toate datele şi probele rezultate în urma cercetărilor.

„În ultimele luni ne-am concentrat eforturile pentru identificarea torţionarilor din sistemul penitenciar comunist. În acest sens, am demarat procedura de investigaţii pentru 35 de persoane pe numele cărora există indicii că au comis fapte de omor. În săptămânile următoare, ne vom adresa Parchetului cu solicitarea de începere a urmăririi penale”, a afirmat Andrei Muraru, preşedinte executiv al IICCMER.

Filip Stan, RTV

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie