Guvernul nu a aprobat proiectul de lege prin care datoriile bancare ale romanilor erau stinse in caz de imposibilitate de plata

 

rata_dobandaGuvernul a avizat nefavorabil proiectul iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD privind instituirea unui moratoriu de doi ani în care să fie amânată începerea procedurii de executare silită a caselor în cazul persoanelor care, din cauza situaţiei financiare, nu pot achita ratele la bănci sau utilităţile. Avizul nefavorabil a fost emis în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Iniţiativa legislativă a fost depusă în luna februarie la Senat de către şase deputaţi PSD şi a primit avizul Consiliului Legislativ. cu menţiunea de a se analiza dacă un astfel de moratoriu nu va genera restrângerea activităţii de creditare.

În document se propune ca pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă ale cetăţenilor români persoane fizice supuse executării silite din cauza neachitării ratelor la credite bancare sau la alte tipuri de împrumuturi ori a facturilor la utilităţi să existe un moratoriu de amânare pentru doi ani în ceea ce priveşte aplicarea executării pentru debitorii care nu mai au în posesie un alt imobil cu destinaţie de locuinţă şi care îndeplinesc cel puţin una dintre o serie de condiţii, şi anume veniturile familiei care urmează să fie evacuate nu depăşesc cuantumul salariului mediu pe economie pe membru de familie ori debitorul este singurul întreţinător al unei familii cu doi sau mai mulţi copii, face dovada lipsei unui loc de muncă sau a unor afecţiuni încadrabile în categoriile gradelor de handicap sau nu are în posesie alte bunuri sau conturi bancare a căror valoare ar putea acoperi datoria.

La încheierea perioadei de moratoriu de doi ani, debitorul este obligat să reia achitarea datoriilor pentru care i s-a imputat soluţia executării silite a imobilului, în condiţiile în care pentru datoriile restante nu se percepe altă dobândă decât cea prevazută în contract, dar se actualizează cu rata inflaţiei, achitarea datoriilor se reia din situaţia în care era la momentul aplicării moratoriului, iar, dacă în perioada moratoriului debitorul efectuează plăţi în contul datoriei, acestea vor fi scazute în mod corespunzător din datoria acumulată.

Economica.net

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie