Care sunt proiectele de management ale candidatilor pentru functia de procuror sef

 

Codruta Kovesi3Consiliul Superior al Magistraturii a publicat, miercuri, pe site-ul instituţiei proiectele manageriale ale procurorilor propuşi de ministrul interimar al Justiţiei, premierul Victor Ponta, pentru funcţiile de conducere din PÎCCJ, DNA şi DIICOT.
Tiberiu Niţu, propus pentru funcţia de procuror general al României, prezintă în proiectul său managerial o serie de obiective ce vor putea fi realizate în următorii ani, printre care îmbunătăţirea alocării resurselor umane şi repartizarea echilibrată a volumului de muncă, un act de justiţie predictibil, o mai bună organizare a parchetelor, metodologii şi proceduri unitare de lucru.

„Pentru Ministerul Public vor constitui, în continuare, obiective importante ale activităţii procurorilor: combaterea corupţiei, atât la nivel înalt, cât şi la nivel local, combaterea criminalităţii organizate, combaterea evaziunii fiscale, a contrabandei, a spălării banilor, soluţionarea cauzelor având ca obiect infracţiunile prin care sunt fraudate fondurile europene, a cauzelor privind achiziţiile publice, recuperarea prejudiciilor produse prin săvârşirea infracţiunilor, confiscarea beneficiilor obţinute prin săvârşirea infracţiunilor, inclusiv aplicarea confiscării extinse. (…) Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va conduce, prin intermediul procurorilor şefi, cele două structuri specializate ale Ministerului Public – Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – şi va susţine activitatea acestora prin asigurarea unui management stabil, a bugetului, a resurselor umane şi materiale necesare”, menţionează Niţu în proiectul său managerial.

Filip Stan, RTV

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie