Nicio companie din Romania nu a obtinut inca licenta de explorare gaze de sist, din cauza inxistentei unui cadru legal

 

gaze-sistNicio companie din România nu are, deocamdată, licenţă de explorare gaze de şist deşi au existat mai multe scandaluri şi discuţii în acest sens. Totuşi, aceste licenţe ar putea fi acordate dacă se decide, la nivel de Guvern, că exploatarea acestor resurse este benefică pentru România. Mai trebuie, însă, să se creeze şi cadrul legal necesar.

Nici Chevron şi nici vreo altă companie nu a primit vreo licenţă de explorare sau exploatare a gazelor de şist, spune preşedintele ANRM Gheorghe Duţu. „Tot ce s-a dat a fost pe gaze convenţionale. În acest moment, nicio companie din România nu are voie nici măcar să facă explorări pe resurse neconvenţionale”, a precizat oficialul. Explorarea gazelor de şist nu se poate face pe o licenţă de explorare gaze naturale pentru că se fac lucrări diferite ce trebuie aprobate separat.

Prin urmare, continuă acesta, toate scandalurile şi discuţiile din acest timp, care au culminat cu proteste de stradă în Bârlad şi în Vestul ţării, nu sunt fundamentate pe realitate.

„Este adevărat că Chevron şi alte companii şi-au exprimat dorinţa de a explora şi gaze de şist, dar, deocamdată, nu există cadrul legal pentru ca noi să putem elibera astfel de licenţe. Personal, aş dori să înceapă exploatarea gazelor de şist pentru că, astfel, ne-am asigura independenţa energetică şi am putea chiar să ajungem exportatori de gaze”, arătat Duţu. Acesta a oferit şi exemplul SUA unde exploatarea gazelor de şist a scăzut foarte mult preţul energiei şi a făcut din America un net exportator de gaze.

Florin Cojocaru, Economica.net

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie